Iubirea!!!

ce ziceti de asta?


Primul pas este empatia

Daca doriti sa puneti bazele unei relatii de cuplu in care predomina aspiratiile spirituale autentice, va sfatuim sa va fixati de la inceput anumite teluri comune si apoi sa actionati cu perseverenta si abnegatie, pentru a le implini, sprijinindu-va unul pe celalalt. Pentru realizarea starii androginale glorioase, cei doi iubiti se pot ajuta imens unul pe celalalt pentru a face pasi importanti in aceasta directie. Fiecare ritual Maithuna, precum si anumite procedee secrete descrise in tratate tantrice orientale, daca sunt puse in mod consecvent in practica, vor da neintarziat roade in cazul unui asemenea cuplu insufletit de aspiratii spirituale autentice. O prima etapa, care pune temelia unei astfel de relatii de cuplu, este trezirea si amplificarea unei stari de comuniune empatica intre cei doi iubiti. Pentru a ajunge aici, atat femeia, cat si barbatul trebuie sa fie animati unul fata de celalalt de stravechiul ideal tantric care spune:

"Cea mai mare fericire a barbatului este sa simta plenar si profund fericirea pe care o trezeste in iubita lui." "Cea mai mare fericire a femeii este sa traiasca plenar si profund fericirea pe care o trezeste in iubitul ei."

Trezirea si amplificarea unei stari extraordinar de intense si profunde de empatie reciproca este baza unei astfel de relatii amoroase, in care cei doi iubiti sunt animati de aspiratia de a atinge unele teluri spirituale autentice.

Intr-o faza superioara, la scurt timp dupa ce ating o stare exemplara de empatie si se percep extraordinar de bine unul pe celalalt, cei doi iubiti vor incepe sa simta ca, atunci cand fuzioneaza amoros, fac totodata dragoste intr-un mod extatic, intens, profund si inefabil la nivel de suflete. Aceasta experienta sacra, care mai apoi devine ceva obisnuit pentru amandoi, va marca inceputul in aceasta aventura spirituala; ei simt totodata ca se angreneaza o data pentru totdeauna intr-o relatie ce se extinde in eternitate.
In cadrul unei astfel de relatii amoroase, cei doi iubiti trebuie sa se priveasca intr-un mod transfigurator si sa se adore, contempland fiecare in celalalt Sinele Suprem Nemuritor, Atman.

O asemenea viziune ii va ajuta foarte mult pe iubiti sa se realizeze intr-un cuplu privilegiat. Atunci cand cei doi se angreneaza intr-o asemenea relatie amoroasa, in care sunt insufletiti de idealuri preponderent spirituale, fiecare dintre ei va sesiza in timp, din ce in ce mai pregnant, intreaga maretie a fiintei iubite. Mai ales atunci, datorita starii de transfigurare, fiecare gest, fiecare situatie, fiecare ora si fiecare experienta traita profund si intens alaturi de ea, capata o semnificatie cu totul aparte, inedita si diferita. Datorita bucuriilor, datorita starii de fericire traite plenar in cuplu, datorita starilor de satisfactie profunde si ample, cei doi isi induc unul altuia o stare de optimism si astfel micile deceptii de moment sau chiar unele situatii mai tensionante ale existentei nu le mai apar ca niste tragedii gigantice absolute, ci mai degraba ca mici pete insignifiante, chiar daca unele dintre ele sunt usor iritante. Astfel cei doi iubiti sesizeaza in mod preponderent partea minunata, stenica a existentei. Datorita orientarii lor precumpanitor spirituale, ei trec cu usurinta peste aspectele penibile ale vietii si descopera ca, in realitate, totul este o problema de perspectiva. Iar cu cat viziunea lor asupra celor din jur este mai inalta, sublima, transcendenta, aspectele dramatice ale traiului cotidian se estompeaza ca prin farmec. Un aspect esential pe care cuplul il descopera atunci, mai ales datorita orientarii sale preponderent spirituale, este ca orice aspect de viata, orice situatie care apare, atat intre iubiti, cat si in afara lor, se oglindeste in universul lor interior, mai ales in functie de viziunea pe care ei o au asupra realitatii. Un astfel de cuplu descopera unul dintre secretele fundamentale ale sistemului Tantra yoga, care poate fi definit astfel:

"Orice aspect al existentei, orice fiinta, orice obiect, orice situatie cu care ne confruntam in viata ne apare intru totul in conformitate cu punctul nostru de vedere, exact asa cum o privim sau, altfel spus, in functie de viziunea noastra".

Mie imi place mai mult povestea de mai jos.
Motto:
"Viata nu inseamna sa supravietuiesti unei furtuni ci sa stii sa dansezi in ploaie."

O intrebare frecventa pe Google pare a fi: “Ce este dragostea?“… ei bine, cea mai frumoasa explicatie am auzit-o cu cativa ani in urma de la o prietena asistenta medicala.

Zilele astea ploioase mi-au reamintit povestea pe care astazi m-am gandit sa o impartasesc cu voi.

“Era o dimineata aglomerata la cabinet cand, in jurul orei 08:30, intra un domn batran cu un deget bandajat. Imi spune imediat ca este foarte grabit caci are o intalnire fixata pentru ora 09:00. L-am invitat sa se aseze stiind ca avea sa mai treaca cel putin o jumatate de ora pana sa apara medicul. Il observ cu cata nerabdare isi priveste ceasul la fiecare minut care trece.

Intre timp ma gandesc ca n-ar fi rau sa-i desfac bandajul si sa vad despre ce este vorba. Rana nu pare a fi asa de grava… in asteptarea medicului, ma decid sa-i dezinfectez rana si ma lansez intr-o mica conversatie. Il intreb cat de urgenta este intalnirea pe care o are si daca nu prefera sa astepte sosirea medicului pentru tratarea ranii. Imi raspunde ca trebuie sa mearga neaparat la casa de batrani, asa cum face de ani buni, ca sa ia micul dejun cu sotia.

Politicoasa, il intreb de sanatatea sotiei. Senin, batranul domn imi povesteste ca sotia, bolnava de Alzheimer, sta la casa de batrani de mai bine de 7 ani. Gandindu-ma ca intr-un moment de luciditate sotia putea fi agitata de intarzierea lui, ma grabesc sa-i tratez rana dar batranul imi explica ca ea nu-si mai aduce aminte de 5 ani cine este el... Si-atunci il intreb mirata: “Si dvs. va duceti zilnic ca sa luati micul dejun impreuna?“. Cu un suras dulce si o mangaiere pe mana, imi raspunde: “E-adevarat ca ea nu mai stie cine sunt eu, dar eu stiu bine cine este ea“.

Am ramas fara cuvinte si un fior m-a strabatut in timp ce ma uitam la batranul care se indeparta cu pasi grabiti. Mi-am inghitit lacrimile spunandu-mi in sinea mea: “Asta este dragostea, asta este ceea ce imi doresc de la viata!... Caci, in fond, asa este dragostea adevarata ?!… nu neaparat fizica si nici romantica in mod ideal. Sa iubesti inseamna sa accepti ceea ce a fost, ceea ce este, ceea ce va fi si ceea ce inca nu s-a intamplat. Persoanele fericite si implinite nu sunt neaparat cele care au tot ce-i mai bun din fiecare lucru, ci acelea care stiu sa faca ce-i mai bun din tot ceea ce au”.

Alegerile sufletului si reusita in relatii
Sursa: 26 martie 2010, Solarris

Încercările care apar în procesul de aprofundare a unei relaţii de cuplu pot părea uneori copleşitoare. Sunt momente dificile, în care trebuie să luăm decizii, să alegem, să ne manifestăm intenţiile în privinţa a ceea ce dorim în continuare. Sufletul nostru este, de fapt, cel care trebuie să aleagă atunci, în mod conştient, exprimând ceea ce simte cu adevărat.

Alegerile sufletului marchează trecerea de la o etapă la alta a relaţiei şi creează destinul acesteia. Calea unei relaţii conştiente nu este liniară, ci are urcuşuri şi coborâşuri. Uneori e ca şi cum ne-am afla pe malul mării, luându-ne avânt pentru a ne arunca în valuri, deşi nu ştim exact cât de rece va fi apa.

Kathlyn şi Gay Hendricks, autorii lucrării The Conscious Heart (Inima conştientă), au identificat, în îndelungata lor experienţă de viaţă şi profesională, şapte astfel de etape, şapte niveluri de aprofundare şi creştere spirituală într-o relaţie de cuplu. Acestea par a fi universale, nu sunt influenţate de factori ca rasă, religie, cultură, nici măcar de faptul că suntem conştienţi de ele sau nu. Reprezintă un model arhetipal de aprofundare şi conştientizare a intimităţii.

Şapte etape în relaţia de cuplu

Etapele prin care trece o relaţie de cuplu se pot compara cu valurile: pe de o parte sunt previzibile, dar pe de altă parte, ele sunt totodată extrem de variabile. În ceea ce ne priveşte, putem învăţa ce atitudine să avem în faţa lor şi astfel să progresăm sau putem să le întoarcem spatele, evitându-le şi bătând pasul pe loc.

1. Începutul. Prima etapă este chiar momentul magic al începutului: revelaţia descoperirii celuilalt, a esenţei sale, a potenţialului extraordinar de fericire care există în acea relaţie. Uneori totul începe cu o atracţie foarte mare, alteori este ca o recunoaştere în plan mental, emoţional sau spiritual. Oricum ar apărea însă, ne trezeşte către noi posibilităţi în noi înşine ori în celălalt. Ne simţim iubiţi, acceptaţi şi susţinuţi aşa cum suntem, ne simţim în siguranţă. E ca şi cum totul în fiinţa noastră se rearanjează şi devine conştient. Singura problemă este că acest val trece repede şi cei mai mulţi oameni nu ştiu cum să-l menţină ori cum să-l aducă înapoi.

2. Somnul. Este etapa în care uităm revelaţia pe care am avut-o la început, ca şi cum ar fi apărut o ceaţă care ascunde realitatea. Primele simptome sunt subtile şi pot fi uşor trecute cu vederea. Poate începe atunci când, de exemplu, evităm să spunem ce anume ne dorim noi înşine şi facem doar ceea ce credem noi că i-ar face plăcere celuilalt. Sau poate începe atunci când celălalt face ceva ce nu ne place, iar noi evităm să-i spunem adevărul.

Versiunea fiecăruia asupra realităţii tinde să devină dominantă şi, în această luptă pentru putere, pierdem legătura cu ceea ce este cu adevărat important pentru noi şi cu ceea ce este esenţial în fiinţele noastre. De fapt, în această perioadă ne adâncim într-o stare de transă relaţională, în care repetăm inconştient drame trăite de-a lungul vieţii, începând cu copilăria.

De exemplu, dacă în copilărie obişnuiam să ne contractăm la anumite situaţii exterioare, la fel vom face şi ca adult. În această etapă ies la iveală şi obişnuinţe moştenite din familie. Ne surprindem făcând lucruri pe care, de fapt, nu le dorim şi ne simţim uneori de parcă ne-am privi de undeva dinafară, nerecunoscându-ne. De asemenea, obişnuinţele non-verbale (gesturi, grimase etc.) produc acest „somn” al conştiinţei mai rapid decât cele verbale, ele comunică aprobarea sau dezaprobarea atât de direct, încât trec de bariera raţiunii şi a logicii.

Transa se repetă de fiecare dată la fel, amnezia fiind una din trăsăturile acesteia. Obişnuinţele se repetă de fiecare dată, ca şi cum ar fi noi. Suntem surprinşi de fiecare dată de acelaşi lucru, care de fapt se repetă. Suntem chinuiţi de drame pe care, fără să ne dăm seama, le creăm noi înşine. După ce drama se încheie, uităm ce anume a provocat-o…până data viitoare.

Mulţi oameni cred că această ceaţă este firească şi că aşa este viaţa. Soluţia este ieşirea din acest fel de transă şi aceasta se poate face prin conştientizarea momentului prezent şi a fiinţei noastre profunde, de dincolo de personalitatea superficială pe care ne-am creat-o. Apoi trecem mai departe, pentru că, în timpul acestui somn, începe etapa următoare.

3. Visul. Este o fază şi mai inconştientă, în care lupta pentru control devine şi mai puternică. Fiecare pare să observe la celălalt doar genul de comportament care îl deranjează şi tensiunea este tot mai mare. Acum obişnuinţele tind să se polarizeze, iar ceaţa devine atât de densă încât se transformă în măşti. Cel mai puternic dintre cei doi devine dominator, cel mai timid devine singuratic. Frici neconştientizate creează distanţă, înstrăinare şi nedumerirea de a fi făcut o alegere ce, în acele momente, pare atât de “proastă”. Pentru că mulţi dintre noi nu ştiu cum să treacă de la teamă la iubire, primele firicele de teamă care apar cresc tot mai mult şi, prin perdeaua lor, e greu să-l mai vezi clar pe celălalt.

Visele, în general, sunt veridice şi pline de viaţă. Putem uşor lua drept realitate ceea ce am creat noi înşine. În această stare, aşteptările noastre scad, iar rutina şi comportamentul mecanic nu mai lasă loc pentru surprize plăcute. Cultura în care trăim are şi ea tendinţa de a susţine această etapă, spunând că în viaţă e necesar să facem compromisuri, că romantismul este trecător şi că trebuie să ne mulţumim cu puţin. Însă, dacă suntem perseverenţi, vom descoperi că realitatea se află dincolo de toate acestea: acolo unde suntem noi înşine şi de unde porneşte, de fapt, totul.

4. Trezirea din vis. Pe măsură ce alegem iubirea, aceasta devine fundalul pe care se desfăşoară evenimentele vieţii noastre, inclusiv, în cadrul relaţiei, conflictele. Începem să vedem totul cu ochi de spectator, iar conflictele nu ne mai pot domina. Realizăm că noi le-am creat şi astfel ne putem asuma responsabilitatea lor şi, în acelaşi timp, responsabilitatea de a alege ceea ce vrem cu adevărat. Alegând curajos armonia relaţiei în locul nevoii de a avea mereu dreptate şi repetând această alegere de fiecare dată, până când ea devine o a doua natură, iubirea va deveni predominantă. În această etapă apar treceri bruşte între starea de confllict şi starea ce calm şi luciditate, în care vezi lucrurile aşa cum sunt în realitate. Într-un moment vezi în celălalt inamicul, iar în următorul moment vezi esenţa lui reală, îţi aminteşti de ce l-ai ales, iar porţile iubirii se deschid din nou.

Oamenii care au relaţii fericite de lungă durată îşi dezvoltă abilitatea de a renunţa la nevoia de a avea mereu dreptate, nu mai sunt ataşaţi de punctul lor de vedere, văd că viaţa este dincolo de această nevoie. Ei devin aliaţi din duşmani şi învaţă unul de la celălalt.

Un exerciţiu foarte folositor în această etapă este acela de a întrerupe rutina prin alegeri noi şi constructive. Uneori sunt suficiente unele acţiuni simple, alteori e necesar ceva mai complicat, cum ar fi stoparea unei discuţii asupra unui subiect care tinde să se repete. Important este ieşim cumva din limitele obişnuinţelor repetitive.

5. Iubirea devine permanentă. În această etapă nu mai luăm conflictele atât de în serios ca până acum, pentru că ne identificăm mai mult cu esenţa fiinţelor noastre şi cu iubirea care ne uneşte, decât cu personalităţile noastre dependente de lupta pentru putere. Conflictele încă nu au dispărut, însă ele sunt cuprinse într-o viziune mai largă. Îl putem vedea pe celălalt în profunzimea fiinţei sale, pe care o iubim, chiar şi atunci când suntem în conflict. Acum trecem mai uşor de la teamă la iubire, apare compasiunea, începem să-l vedem pe celălalt chiar şi prin mecanismele de protecţie pe care şi le-a creat.

6. Apare cooperarea. Acum apare o adevărată stare de colaborare între cei doi, pentru că ei au ajuns să fie conectaţi mai mult prin esenţa fiinţelor lor şi prin iubire, decât prin personalităţile lor superficiale. Acum ei, eliberaţi de tensiuni şi conflicte, pot privi împreună către ţelurile lor comune, pot alege să fie fericiţi, să comunice cu adevărat şi să-şi fie cei mai buni prieteni.

7. Armonizarea profundă. O dată depăşite etapele de conflict şi dramă, de lupte pentru putere şi pentru satisfacerea nevoii de a avea dreptate, apare o stare de cooperare între cei doi, de potenţare reciprocă şi de continuă împrospătare a relaţiei. Noua etapă este caracterizată de creativitate, apreciere reciprocă, împlinire şi romantism renăscut. Cei doi se bucură de numeroase sincronicităţi, orice au nevoie apare la momentul potrivit, iar sarcinile zilnice sunt îndeplinite cu uşurinţă şi în mod armonios. Timpul pare expansionat, astfel încât toate acţiunile se pot petrece fără constrângeri. Relaţia este tot mai prosperă, în continuă dezvoltare.

Vinovatie, ego si suflet

De prea multe ori ne considerăm vinovaţi pentru ceilalţi şi credem că nu merităm să fim iubiţi. De prea multe ori uităm că nu există responsabilitate 100% doar a unei singure părţi. De prea multe ori credem cu naivitate că nu poate fi iertat nici de noi şi nici de alţii ceea ce am făcut. De prea multe ori încetăm să ne iubim aşa cum suntem şi să vedem în greşelile noastre doar lecţii prin care evoluăm. Cum nimeni nu e responsabil însă decât pentru el însuşi, nu există culpabilitate totală faţă de altcineva. Atragem exact acele persoane şi situaţii care rezonează perfect, în oglindă, cu atitudinile noastre, bune sau rele, din ego sau din suflet. De aceea, motivaţia care stă la baza unei “greşeli” este întotdeauna împărţită între cele două părţi care au fost implicate în acel proces aproape egal. Un procent de 50%-50% s-ar apropia mai mult de realitate.

Nu îţi pot face nimic din ceea ce tu nu vrei, din ceea ce tu nu accepţi (conştient sau nu). Nu poţi primi nimic de la mine din ceea ce tu nu cauţi. Şi invers. Eu îţi ofer exact ceea ce pot şi am de oferit în relaţia cu tine. Ne oglindim perfect.

Cum aş putea atunci să te acuz numai pe tine pentru responsabilitatea relaţiei dintre noi? Cum aş putea să te consider doar pe tine vinovat de ceea ce mi se întâmplă mie? Sau reversul, cum aş putea să cred că doar eu sunt vinovat de ceea ce se petrece în mintea ta? Cum pot să iau doar pe umerii mei povara ta? Ambele situaţii sunt privite naiv şi dintr-o singură extremă, a egoului, care crede că prin critică putem schimba lucrurile în bine. Căci egoul e convins că, dacă iubeşti totul aşa cum e, nu vei mai învăţa niciodată să te schimbi. Şi atunci te ţine în frică, amintindu-ţi mereu de greşelile din trecut.

Credinţa inimii însă e diferită. Ea ştie că totul funcţionează numai prin iubire şi acceptare necondiţionată. Ea priveşte criticile egoului ca pe ale unui copil naiv, cu înduioşare. Ea are înţelepciunea de a cunoaşte adevărul din dragoste, nu din frică. Inima vorbeşte limbajul universal; egoul pe cel individual. Inima vorbeşte despre unire, egoul despre competiţie. Nu te poţi uni cu ceilalţi la nivel mental; ai nevoie de inimă.
Şi chiar dacă la nivel de ego nu suntem de acord cu ceilalţi şi nu ne putem iubi pe noi înşine, la nivel de inimă, iubim totul aşa cum e.

De aceea, a vorbi despre culpabilitate într-o situaţie ne situează în afara adevărului şi este esenţial să căutăm mereu să ne conectăm la inimă, suflet, Dumnezeul din noi, uitând de ego sau raţiune. O modalitate simplă de a şti dacă suntem conectaţi la sinele nostru plin de iubire este aceea de a verifica starea în care ne aflăm în acea situaţie. Mă simt bine sau, din contră, trist, furios, anxios? Orice senzaţie neplăcută, de durere “sufletească”, este de fapt durerea egoului care nu poate accepta lucrurile aşa cum sunt ele.

Când suferim, suntem în ego, în totală ignoranţă, deconectaţi complet de la Dumnezeu şi suflet; când iubim, suntem fericiţi, acceptăm situaţiile şi oamenii aşa cum sunt fără să ne doară, înseamnă că suntem conectaţi la ceea ce suntem cu adevărat. Când ne doare ceva, egoul are putere asupra noastră; când ne simţim bine, sufletul deţine puterea.

Când trăim prin ego, suferim mereu, pentru că el nu ştie, nu are înţelepciunea de a accepta viaţa aşa cum e; el se cramponează de experienţele trecute, de amintirile dureroase şi se teme că am putea păţi ceva similar în viitor. Măsurile de precauţie sunt luate aşadar de ego, nu de suflet.

Sufletul ştie întotdeauna că ne aflăm la momentul şi locul potrivit şi că, din punct de vedere spiritual, totul e perfect, adică dacă nu am ajuns la pace este pentru că egoul e încă destul de puternic. Şi ne aşteaptă, din dragoste pentru noi, să facem acest pas.

Practic, toate experienţele noastre dureroase se repetă mereu şi mereu, până când avem capacitatea de a ne învăţa lecţiile şi de a vedea altceva în ele.

A înţelege că atitudinea unei persoane intr-o relatie are legătură cu mesajul inconştient al celeilalte, combinând emisia unuia cu recepţia altuia, şi că percepţia fiecăruia e un cumul de reacţii emoţionale învăţate în copilărie, care ies la suprafaţă în cele mai stresante situaţii, aceasta înseamnă înţelepciune.
Modul în care apreciem exprimarea emoţională a celuilalt, oricare ar fi ea, ştiind că el a făcut exact ceea ce mintea şi inima sa au ales inconştient şi că toate acestea reprezintă ceea ce este el, în raport cu ceea ce suntem noi, energetic vorbind, ne ajută să vedem dincolo de iluzia “greşelilor” umane. Mergând şi mai departe, a ignora dreptul fiecăruia la “greşeli”, adică la noi experienţe, fără de care nu poate evolua, duce de fapt la încălcarea libertăţii de exprimare a oamenilor, adică a liberului arbitru, care reprezintă motorul gândurilor şi acţiunilor noastre.
Până la urmă, fiecare are valorile sale, primite de-a lungul vietii sale ca fiind singurele “perfecte”, ca şi cum alte exprimări şi experienţe ale altor oameni nu ar mai fi posibil să fie la fel de bune. Această idee a separării stă de altfel la baza multor percepţii greşite ale oamenilor, de la nivel de cultură sau religie şi până la cel al familiei.
Una dintre marile legi spirituale ale Universului este aceea conform careia, fiinta umana exista pe pamant doar pentru a invata prin experientele ei. A-ti acorda sau a le acorda celorlalti dreptul de a trai aceste experiente, fara sa acuzi, sa judeci sau sa condamni este mijlocul cel mai rapid de a invata.
De fiecare daca cand judecam ceva sau pe cineva, ne indepartam de acceptare sau de iubirea adevarata, deoarece a iubi cu adevarat inseamna a accepta evenimentele si persoanele, asa cum sunt ele. Inseamna a recunoaste ca o anumita situatie este astfel si o anumita persoana are un anume comportament.
Multi dintre noi nu acceptam ca avem sentimente ca ura, minie, furie. Daca nu ne acceptam toate sentimentele, ele risca sa iasa la iveala in moduri foarte subtile.
“Atunci cand urasti o persoana, urasti ceva din ea care iti apartine. Ceea ce nu face parte din noi nu ne deranjeaza.“ Hermenn Hesse
Trebuie sa recunoastem ca aceste idei nu sunt pentru cei prea sensibili, dar daca viata ta functioneaza cum trebuie si crezi ca esti pregatit pentru marea liga spirituala, gandeste-te ca maestrul nu se enerveaza pe nimeni, in nici un fel de conditii si de aceea poate chema la el orice experienta, fara prejudecati ori sentimente de superioritate.
Prin intermediul prietenilor, al colegilor, copiilor, rudelor si vecinilor, sufletul atrage adesea catre el trasaturi si caracteristici comune – dar care par a fi disimulate in altcineva. S-ar putea ca particularitatile modului in care sunt impartasite aceste caracteristici si trasaturi sa nu fie identice.
Caracteristicile din celalalt pot parea chiar ca au aspectul de iresponsabilitate, pentru ca sufletul ii cere ca tendintele sale rigide sa se destinda si sa fie echilibrate prin altele aparent opuse. Contrariile se atrag, dintr-o ratiune minunata, plina de suflet.”

De multe ori relatiile interumane sunt in stransa legatura cu karma. Karma neterminată va fi dusă după sine într-o viaţă viitoare şi te va obliga să experimentezi o situaţie sau o relaţie similară din viaţa viitoare va fi determinată de cauza apariţiei situaţiei în viaţa anterioară, de modul în care s-a perpetuat în această viaţă şi de ceea ce ţi-ai propus să înveţi din experienţă.

Eliberarea din experienţă se poate face numai prin rezolvarea completă a negativităţii generate. Paşii pozitivi întreprinşi în prezent în vederea înţelegerii şi rezolvării negativităţii vor contribui şi ei la mersul tău înainte şi situaţia viitoare va reflecta ceea ce ai învăţat şi echilibrat în această viaţă.

Viata in ritm de tango

Daca viata ar fi un dans, pentru mine cu siguranta ar fi tango-ul.
Si iata cel putin 7 motive:
1. Ca si in viata, in tango nu exista reguli. Nu exista miscari prestabilite. Avem libertatea de a alege si de a fi creativi. Oricine poate dansa tango, atat timp cat poate sa mearga. Si astfel, se spune ca “tango-ul se intampla de la un pas la altul, la fel ca viata”.
2. Traim in prezent. Tango-ul se danseaza aici si acum, cu partenerul ales. Imparti cateva minute cu celalalt trairea din prezent. Dansand tango, inveti sa te conectezi si sa te desprinzi usor. Ca in multe intalniri din viata, devii partener cu un strain. Partenerul se schimba de obicei dupa 4 melodii, timp suficient pentru a incepe sa il simti, dar insuficient pt a te atasa.
3. Comunicam dincolo de cuvinte. Dansand tango, nu vorbesti si astfel descoperi cat de multe putem schimba intre noi intr-o relatie fara cuvinte.
4. Sunt eu insumi/insami, dar sunt atent/atenta la partener(a). Ma exprim, ma aduc in dans, dar imi simt partenerul pentru a-i intui miscarile. Stau pe propriile picioare, incerc sa nu il incomodez pe celalalt si sa il ajut in miscarile sale.
5. Relatia se schimba, chiar cu acelasi partener. Desi suntem impreuna, ne putem misca diferit si “relatia de dans” ramane. Relatia se schimba, probabil ca la primul dans suntem mai retinuti, dar apoi apare increderea.
6. Masculinitate – Barbatul conduce dansul. Subtil, prin intentie, in nici un caz prin forta. Prin exemplu personal. El este cel care vede in ce directie se indreapta perechea, ceea ce ii ofera responsabilitate. Barbatul poate pune in valoare femeia. Nici un barbat nu o poate impinge sa faca pasii pe care nu vrea sa ii faca sau sa o indrepte in alta directie. El trebuie sa convinga, nu sa impuna…
7. Feminitate – Femeia urmeaza. Avand atu-ul intuitiei, femeia simte urmatoarea miscare a partenerului. Si este cu atat mai provocator, intrucat nu exista reguli si nu poate sti care va fi urmatoarea miscare a partenerului. In tango, femeia merge cu spatele si nu vede directia. In felul acesta va fi nevoie sa isi foloseasca toate celelalte simturi. Tango-ul dezvolta feminitatea, deoarece dansul cere rabdare si acceptare, traire si sincronicitate. Dansand tango, femeia invata sa astepte si sa aiba incredere; in felul acesta, cuplul invata sa fie la unison cu ritmul… sau cu viata.

Iubirea - Reflexia in oglinda


“Cu siguranta, ai mai auzit de asemenea cele doua enunturi care spun ca ii judecam pe ceilalti dupa asemanarea noastra si ca devenim ceea ce judecam. In consecinta, este posibil sa devenim constienti de ceea ce suntem, ramanand atenti la judecata pe care o emitem fata de ceilalti. Metoda oglinzii ste mijlocul cel mai rapid si mai eficient pentru a deveni constient de ceea ce esti.
Inainte de a schimba ceva la tine, trebuie sa devii constient de acel lucru, trebuie sa constati mai intai ca acel lucru iti apartine. Imediat ce vei accepta ideea ca tot ceea ce traiesti in exteriorul tau este reflectarea a ceea ce se intampla in interiorul tau si ca ceea ce vezi la celalalt este reflectarea propriei tale imagini, viziunea ta asupra vietii se va schimba in totalitate.
Imagineaza-te acum in fata unei oglinzi adevarate. Te privesti, imaginea reflectata nu poate fi decat a ta. Daca constati un detaliu care nu iti place, atitudinea de a te enerva pe oglinda, de a o sparge sau de a o arunca, nu va schimba nimic din situatia reala. Este de preferat sa accepti ceea ce constati. Reactia tipica a majoritatii oamenilor este aceea de a vrea sa schimbe persoana pe care o vad si aceasta atitudine este aceeasi cu a vrea sa schimbi oglinda. Cand te privesti in oglinda, aceasta reflecta fiecare parte a corpului tau, chiar si pe cele pe care nu vrei sa le vezi sau pe care nu le accepti. Nu accepti o parte din tine atunci cand ai vrea sa o schimbi sau sa o inlocuiesti printr-o parte care ti-ar placea mai mult.
Cu cat respingi mai mult o parte din tine, fie ca este vorba despre ceva fizic sau de o atitudine interioara, cu atat mai mult va pretinde acea parte atentia ta, devenind tot mai importanta. Incearca sa fie recunoscuta, vrea sa aiba un loc. Cand este acceptata, nu mai vrea sa ocupe prea mult loc.Aceasta metoda este excelenta pentru a te ajuta sa devii constient de ceea ce ai acceptat in tine si ceea ce nu ai acceptat. Iti sugerez totusi sa aplici metoda oglinzii pentru a descoperi partile din tine care te determina sa adopti anumite comportamente. Deoarece suntem pe pamant pentru a trai experiente, recunoscand cine suntem, ne vom atinge scopul terestru cand vom fi capabili sa acceptam fiecare dintre diferitele moduri in care ne exprimam.
Pentru a reusi, trebuie mai intai sa te privesti, sa constati cine esti, sa iti observi comportamentele si sa iti acorzi dreptul de a fi asa cum esti. Cand observi pe cineva, al carui comportament te deranjeaza, reactia ta confirma faptul ca, atunci cand actionezi astfel tu insuti, comportamentul tau te deranjeaza, deci nu te accepti pe tine astfel.
Universul are grija sa iti trimita propria ta imagine, folosind oamenii apropiati din jurul tau.
Foloseste tehnica oglinzii cat mai des in viata ta. Nu este un demers usor pentru ego, desi este foarte eficient pentru a-l pune la locul lui. Observa, fara sa judeci, pe cineva din anturajul tau, care critica pe altcineva. Daca critica o persoana care e lipsita de respect, observa-i apoi comportamentul. Iti vei da seama ca si acea persoana e lipsita de respect fata de alte persoane. Daca o vei intreba pe acea persoana: “Tu crezi ca uneori dai dovada de lipsa de respect fata de ceilalti?”, ea iti va raspunde: “Nu! Ma deranjeaza foare tare oamenii care nu ii respecta pe ceilalti si sunt foarte atent. Eu nu sunt niciodata lipsit de respect.” Daca ii spui:”Putin mai devreme am observat ca in timp ce cineva iti vorbea, l-ai intrerupt de mai multe ori. Crezi ca e o lipsa de respect sau nu?” isi va caracteriza astfel comportamentul:”Nu, nu e vorba despre lipsa de respect. Voiam doar sa il ajut. L-am intrerupt deoarece ma temeam ca voi uita ce voiam sa ii spun si era ceva important pentru el.”
Cu totii actionam la fel. Vrem atat de mult sa evitam sa avem comportamentele pe care le criticam, incat percepem diferit acel comportament atunci cand e vorba despre noi insine. Conform legilor iubirii, nu ai dreptul sa intorci oglinda spre o alta persoana. Fiecare persoana trebuie sa foloseasca metoda oglinzii asa cum doreste si cand vrea ea, dar numai pentru ea si niciodata pentru ceilalti.
De exemplu, daca mai multe persoane incearca sa te descurajeze, e momentul sa iti dai seama ca acestea sunt doar reflectarea a ceea ce se intampla in tine. Vor sa iti arate, inconstient, ca o parte din tine se indoieste, se sperie si incearca sa te descurajeze. Cand incerci sa ignori o parte din tine, aceasta va creste in continuare fara ca tu sa iti dai seama.
Devenind specialist in tehnica oglinzii, vei putea sa o folosesti in toate domeniile vietii tale. Observa felul tau de a te imbraca, de a merge, de a conduce masina, de a-ti decora casa si pune-ti urmatoarea intrebare :”Ce pot invata despre mine?”
De exemplu, daca conduci foarte repede si un politist iti da amenda pentru viteza excesiva, poate vei descoperi ca in acel moment al vietii tale voiai sa inaintezi foarte repede si ca te pandeau cateva pericole. Astfel primesti un avertisment, despre faptul ca ar fi mai bine sa incetinesti ritmul in care iti conduci viata. Folosind aceasta tehnica, in loc sa ii porti pica politistului pentru ca te-a amendat, ii vei multumi in sinea ta, deoarece vei primi un mesaj prin intermediul acelui incident, neplacut, la prima vedere.
Pentru a ne accepta si iubi, nu e nevoie sa fim perfecti. Vom atinge perfectiunea atunci cand vom fi capabili sa ne acordam dreptul de a fi asa cum suntem si de a trai orice experienta fara sa o judecam”.

Fragment din Asculta-ti corpul, in continuare! de Lise Bourbea

De ce se ceartă oamenii? De ce uneori cel de lângă noi apare în ochii nostri ca un alt om fată de cel pe care îl stiam?
Acceptăm că oamenii se schimbă si vom lua în considerare si acest lucru. Însă, ca oameni cu preocupări spirituale si care păsesc pe un drum personal de initiere, alte lucruri capătă o pondere mai mare.
Dublul nostru este acel ceva care provoacă orice conflict rostit sau nerostit, căci omul alături de care ne vom petrece cel mai mult timp va deveni oglinda noastră, oglinda dublului nostru. Fricile noastre, furia noastră, egoismul nostru, posesivitatea noastră, toate aspectele care plăsmuiesc continuu dublul nostru vor fi reflectate de cei din jur, de cei dragi.
Atunci apar conflictele, pentru că oamenii nu au maturitatea de a se privi pe ei în oglindă, ci se grăbesc să judece ceea ce nu înteleg. Atunci, pentru discipolul spiritual apare o nouă sansă: sansa extraordinară de a fi reflectat – în cei care îi sunt mai apropiati – asa cum sunt ei, asa cum oglinda spirituală reflectă spre ei dublul lor. Abia atunci orice relatie de cuplu poate fi cu adevărat folositoare drumului nostru spiritual, când vom putea să o vedem ca un ajutor real în a ne schimba si a transforma aspectele imorale si întunecate ale fiintei noastre.
O relatie spirituală reală, în cadrul unui cuplu, trebuie să presupună o împreună-lucrare, o păsire pe acelasi drum. Înfrătirea a două suflete pentru o parte de drum din eternitate, pe care acestea aleg să o păsească împreună, poate fi mult mai rodnică dacă ne-am bucura ca celălalt să ne fie alături, nu pentru a împlini asteptările noastre, ci pentru a ne ajuta să ne vedem limitele si a învăta să crestem împreună, fiecare pentru el si pentru celălalt

Iubirea pentru femeie, iubirea pentru barbat
Prima porunca biblica ne da repere pentru fiecare tip de iubire din viata noastra de zi cu zi. Iubirea pentru o femeie sau pentru un barbat urmeaza iubirii pentru Dumnezeu, ca toate celelalte feluri ale noastre de a iubi.
Intre barbat si femeie apare atasamentul, dependenta si, prin aceasta, suferinta. Pierzand iubirea unui barbat sau a unei femei, noi vom gasi in tot universul pricini de iubire, iubindu-l pe Dumnezeu in acest Univers. Ne ramane speranta si aceea inchisa ermetic in cutia Pandorei si speranta ca tot ce ne inconjoara poate da si poate primi iubirea noastra. Atunci nu mai strigam cu disperarea indragostitului ranit: “Nu pot sa traiesc fara femeia aceasta”. Viata noastra contine un mare sirag de pierderi.
Tocmai iubirea pentru barbat si femeie este invatatorul nostru cel mai bun. Caci fiecare pierde in dragoste de mai multe ori decat castiga si fiecare sufera macar o data in viata din dragoste. Pierderea femeii iubite sau a barbatului iubit este lectia noastra despre iubire. Este un pas catre iubirea cea mare si un pas catre lumina iubirii divine. A invata sa pierzi in dragoste inseamna a invata sa iubesti. Caci in viata noastra invatam in mod egal despre pierdere si castig, despre fericire si suferinta.
Puterea iubirii umane, a contopirii pasionale dintre barbat si femeie, contine in ea secretul maret al continuitatii, al perpetuarii vietii. Taina acestei mari iubiri este “copilul”, in cel mai inalt grad expresia iubirii pentru Dumnezeu.
De aceea sentimentul iubirii nu trebuie negat, reprimat, ucis in sufletele noastre. Orice negare a lui atrage legea si pedeapsa. Negarea vine din lumea noastra reala, din strafundurile intunecoase, din invataturile vicioase pe care le primim inca din copilarie. Sa-ti ascunzi sentimentele, fiindca ele te fac sa fii slab. Sa-ti inhibi sentimentul iubirii, pentru ca esti respins de celalalt. Sa nu recunosti iubirea ta, pentru ca aceasta nu duce la nici un rezultat concret.
Iata cateva dintre pacatele femeii si ale barbatului, care cauta in concret ceea ce este in sufletul lor atat de liber si de nesupus alterarii. Atat de inalt si de armonios, incat chiar acest sentiment intra intr-o lupta nebuna cu ceea ce omul invata, iar in lupta dintre invatatura primita si aceea a iubirii, iubirea castiga, chiar cu pretul distrugerii omului care i se opune.
Cei ce iubesc, cei ce-au iubit, cei ce vor iubi au nevoie sa schimbe felul lor de a intelege si de a concepe iubirea. Ea nu depinde de altcineva, ci doar de decizia lor de a accepta sentimentul si a-l trai sau a-l respinge, pentru ca asa au invatat sa faca.
Nu uitati, sentimentul iubirii va poate vindeca, in acelasi fel in care va poate distruge, cand va impotriviti lui. Si nu el, in sine, produce distrugerea, ci propria voastra decizie de a-l distruge pe el, de a-l respinge, de a-l nega. Momentul in care acceptati sa iubiti pe cineva, pur si simplu, este si momentul in care veti iubi cu adevarat viata si veti gasi ca in ea toate sunt pentru a fi iubite si-a va iubi. Ajungeti, prin aceasta, sa-L iubiti pe Dumnezeu mai presus de orice, adica va intoarceti la “prima si cea mai mare iubire.”
Pasiunea: Unde-i iubirea cand dispare pasiunea?
Fiecare dintre voi are o pasiune. Unul colectioneaza timbre, altul este pasionat de obiectele vechi, altul este pasionat sa adune bani si altul este pasionat de munca lui. Ati vazut cum se catara alpinistii pe cei mai periculosi munti si fac asta din pasiune. Sunt oameni pasionati de miscarea stelelor si oameni pasionati sa gaseasca pe pamant urmele civilizatiilor disparute.
Ei bine, toate acestea nu sunt decat forme ale unei singure pasiuni. Aceea izvorata din iubire. Avem in noi capacitatea de a ne muta pasiunea dinspre fiinta iubita inspre multe lucruri, spre ceva inaltator, creator. Cand pierdem pasiunea, noi pierdem iubirea. Si nu este atat de important ca pasiunea sa ramana inghetata intre barbat si femeie. Ea se sfarseste in relatie, dar continua in sufletul nostru si prin aceasta creeaza altceva. Este doar un sfarsit aparent al pasiunii intre barbat si femeie. Cand ea dispare, nu ne mai dam telefoane de zece ori pe zi sau in fiecare zi, dorul din suflet nu ne mai creeaza nerabdarea nabadaioasa de a-l (o) intalni pe cel iubit.
Cand se intampla acest fenomen, noi ne speriem si credem ca nu mai avem iubire. Credem ca iubirea a disparut, intram in panica si cautam pe altcineva sa simtim din nou flacara mareata a pasiunii… Dar aceasta ne amageste. Pasiunea dintre oameni nu dispare cu adevarat, ci apare in alt loc. Este o forma a ei, care creeaza realitatea si care ne face sa ne bucuram de viata, sa construim in existenta noastra ceva durabil, ceva deosebit. Daca n-ar disparea de acolo, din locul in care apare, adica dintre barbat si femeie, noi n-am mai face mare lucru in viata. Muntii ar ramane neescaladati, marile opere literare, marile poeme, marile piese de teatru, cantecele aproape ireale, descoperirile, arta. Cultura si tehnica si tot ce facem ar ramane ceva necunoscut.
Pasiunea stramutata ne ajuta sa ramanem ancorati in creatie, sa facem mai mult decat un copil, o casa si sa plantam un pom. Priviti cu atentie in vietile voastre si veti simti imediat, veti sti dintr-o ochire, veti intelege brusc fenomenul de “stramutare a pasiunii”. Ea se comporta precum particulele descoperite de fizicieni in univers: apar intr-un loc, dispar si apoi apar din nou, intr-un loc cu totul diferit. Particula este aceeasi, dar isi schimba numai locul. Si acolo creeaza altceva.
Deci, nu va amagiti daca ati iubit mult, daca ati trait pasiunea si acum aveti o alta pasiune, cea de-a doua este exact cea dintai. Deci, iubirea nu dispare niciodata, caci pasiunea o ajuta sa creeze mereu altceva, sa fie mereu in alt loc. Frica de pierdere a pasiunii este o frica de pierdere a iubirii. Dar, iata, vedem ca este o frica lipsita de temei. Caci pasiunea este iubire si iubirea devine mereu si mereu ceva, se transforma, capata alte dimensiuni. Pasiunea pentru o femeie sau un barbat devine uneori pasiune pentru munca, pentru catarare pe munte, catre reusita, succes, performanta, lupta, dorinta de a castiga. Sentimentul pierdut intr-o parte, devine succes in alta parte.
De aceea trebuie sa-i multumiti mereu – macar in inima voastra- celui pe care l-ati iubit, si poate l-ati pierdut. Sau celui pe care il iubiti acum, dar nu mai simtiti pasiunea. Vestea buna este aceea ca, daca aveti o alta pasiune, iubirea voastra este intreaga si neclintita. Vestea rea este ca, daca nu aveti pasiune pentru nimic, inseamna ca nu ati cunoscut, nu ati trait inca, adevarata iubire.

Fragmentul redat mai jos apartine scriitorului Neale Donald Walsh:
„Oamenilor le place sa fie indragostiti. Totusi, iubire este un cuvant mare. Autorul M. scott Peck spune ca dragostea este o decizie, nu o reactie. Este o alegere, nu un raspuns. Acesta poate fi unul dintre cele mai importante lucruri spuse vreodata de cineva pe aceasta tema. Adevarata dragoste nu este niciodata rezultatul a modului cum celalalt arata, se comporta sau interactioneaza cu noi.
Este adevarat ca nimeni nu poate vreodata cu adevarat sa scape dintr-o relatie. Suntem mereu relationati unii cu altii si singurul lucru care se schimba este forma pe care o ia relatia.
Decizia de a iubi pe cineva – de a-l iubi cu adevarat – este o alegere cu adevarat inalta. Este semnul unui maestru.
Sa iubesti pe cineva ca o reactie este o altfel de experienta. Este semnul unei persoane care inca invata. Pericolul, atunci cand iubim pe cineva ca o reactie, este ca cel pe care il iubim se poate schimba. De fapt, este sigur ca se va schimba. Ar putea sa se ingrase sau sa slabeasca. Ar putea sa-si altereze personalitatea. Ar putea sa-si schimbe ideile despre ceva important pentru noi. Si daca suntem indragostiti de ceea ce celalalt ne aduce in relatia respectiva, am putea fi loviti de o enorma dezamagire.

Asa ca, ajungem la al doilea, mare adevar despre toate astea: dragostea nu se refera la ceea ce iti aduce celalalt, se refera la ceea ce aduci tu celuilalt. Intr-adevar, scopul tuturor relatiilor de dragoste este de a ne oferi o oportunitate de a decide si de a declara, de a anunta si de a exprima, de a deveni si de a implini CINE SUNTEM NOI CU ADEVARAT. Si aceasta deasemenea, este o alegere, nu un raspuns, este o decizie si nu o reactie, desi oamenii cred ca este invers.
Sunt doua intrebari care trebuiesc puse in legatura cu viata si relatia si de pe urma carora ar beneficia fiecare:
1. Incotro ma indrept?
2. Cine merge cu mine?

Este important sa punem aceste intrebari in ordinea corecta. Multi oameni le schimba ordinea si sufera pentru asta tot restul vietii lor.
Ades, alegera destinatiei este conditionata si compromisa de alegerea insotitorului. Asta poate face calatoria si drumul foarte accidentat.
Recent, o tanara femeie de vreo 20 de ani m-a intrebat: Cum te simti cand esti indragostit? Eu stiu cum ma simt eu. Eu simt ca este o singura persoana in incapere. Atunci cand sunt cu perechea iubita, se simte ca si cum nu exista loc unde eu ma sfarsesc si ea incepe. Cand privesc in ochii ei, este ca si cum as privi in propriii mei ochi. Cand simt ca ea este trista, este ca si cum tristetea imi strapunge propria inima. Cand ea zambeste, inima mea zambeste cu ea – ca si ea.
As vrea sa pot simti astfel pentru toata lumea. Asta ma straduiesc acum sa fac. Simt asta cu tot mai multi oameni in fiecare zi ce trece. Pentru Dumnezeu, nici o persoana nu este mai deosebita decat alta. Astfel simte Dumnezeu dragostea. Nu exista conditionari si nimeni nu e mai special decat altcineva.
Deci, al treilea mare adevar despre dragoste este ca nu cunoaste conditii.
Al patrulea mare adevar despre dragoste este ca nu cunoaste limitari.

Dragostea este libertatea traita. Libertate totala si absoluta. Si astfel, cineva care iubeste pe altcineva nu incearca niciodata sa-l restrictioneze sau sa-l limiteze pe celalalt in nici un fel. Din pacate, pentru multi, dragostea se traduce intr-un mod nepoliticos prin apartenenta. Asta nu este exprimat in cuvinte, dar este un simt de felul esti al meu.
Desigur, in dragostea adevarata, nimic nu ar putea fi mai departe de adevar. Si in dragostea adevarata, astfel de idei sau de ganduri nu sunt traite niciodata. Nimeni nu detine pe nimeni si nimeni nu se comporta ca si cum ar fi proprietarul celuilalt.
Cel de-al cincilea si probabil cel mai controversat adevar pe care il stiu despre dragoste: dragostea nu spune niciodata nu. Nu fata de persoane de maturitate si inteligenta egale. (Nu vorbim de copii aici.) Indiferent de care ar fi cererea iubitului, dragostea raspunde DA. Asta nu inseamna ca opiniile personale nu sunt exprimate, sau preferintele personale nu sunt anuntate. Inseamna doar ca, in final, o cerere a iubitului nu este niciodata refuzata. Cine suntem noi sa refuzam ceva cuiva?
Dumnezeu spune mereu DA. Indiferent de ceea ce vreti, indiferent de alegerile voastre, el nu spune NU niciodata. Aceasta idee poate fi redusa la doua cuvinte: Dumnezeu permite!
Eu cred ca cuvintele Dumnezeu si iubire sunt interschimbabile, ati putea spune apoi, dragostea permite. Ea nu restrictioneaza niciodata, nu limiteaza niciodata, nu opreste ci doar permite. In relatiile de dragoste adevarate, ajungi sa ai ce iti doresti.
Ultimul adevar despre dragoste este ca dragostea se reinnoieste mereu. Nu se sfarseste niciodata. Deci faceti din fiecare zi o zi de nunta in inima voastra. Chiar daca nu sunteti casatoriti. Pentru ca sunteti, stiti, cu toata lumea. CU TOTII UNA SUNTEM.”

Si cata dreptate are.
Eu am primit astazi niste "vorbe" frumoase pe care am simtit nevoia sa vi-le daruiesc...asa...in semn de iubire

Oamenii intra in viata ta pentru un MOTIV, SEZON sau o VIATA.

Cand o sa stii care este, o sa stii ce sa faci pentru acea
persoana...

Cand cineva intra in viata ta pentru un MOTIV, este pentru a indeplini
o nevoie pe care ai exprimat-o.

A intrat pentru a te asista in momentele dificile, sa te indrume
si sa-ti acorde suport,

Sa te ajute fizic, emotional sau spiritual.

Pot parea ca fiind trimisi de Dumnezeu si sunt.

Sunt acolo pentru motivul pentru care tu ai nevoie sa fie.

Apoi, fara vreo greseala din partea ta sau intr-un moment inoportun,

aceasta persoana va spune sau face ceva pentru a aduce aceasta relatie
la sfarsit.

Cateodata ei mor. Cateodata doar se indeparteaza.

Cateodata isi fac de cap si te forteaza pe tine sa adopti o pozitie.

Ceea ce trebuie sa realizam este ca nevoia noastra a fost satisfacuta, dorinta noastra indeplinita, munca lor terminata.

Rugaciunea ta a fost ascultata si acum este timpul sa mergi mai departe.



Unii oameni intra in viata ta pentru un SEZON, fiindca a venit randul tau
sa impartasesti, sa cresti sau sa inveti.

Ei iti aduc o experienta de pace sau te fac sa razi.

Ei te pot invata ceva ce nu ai mai facut.

Ei iti pot da de obicei o cantitate incredibila de bucurie.

Crede, este real. Insa doar pentru un sezon.



Relatiile de o VIATA te invata lectii pentru o viata,

lucruri pe care trebuie sa construiesti pentru a avea o fundatie

solida emotionala.

Treaba ta este sa accepti lectia,

sa iubesti acea persoana si sa pui ceea ce ai invatat in practica
in toate celelalte relatii si aspecte ale vietii tale.

Se spune ca dragostea este oarba dar prietenia este clarvazatoare..

Exista milioane de feluri în care ne putem exprima fericirea, dar nu exista decât un singur fel prin care putem fi cu adevarat fericiti, iar acesta este iubirea. Nu exista nici o alta cale. Nu poti fi fericit daca nu te iubesti pe tine însuti. Aceasta este realitatea. Daca nu te iubesti pe tine însuti, nu ai nici o sansa sa fii fericit. Nu poti împartasi cu altii ceea ce îti lipseste. Daca nu te iubesti pe tine însuti, nu ai cum sa iubesti pe altcineva. Poti în schimb sa simti nevoia de a fi iubit, si daca descoperi pe altcineva care are la rândul lui nevoie de tine, se creeaza o relatie pe care oamenii o numesc "iubire". În realitate, nu este vorba de iubire. Este doar o forma de posesivitate, de egoism, de control lipsit de respect. Nu va mintiti singur: aceasta nu este iubire. Iubirea pe care o emanati este singura cale prin care puteti fi fericit. Începeti prin a va iubi pe sine, neconditionat. Abandonati-va în fata acestei iubiri. Nu va mai opuneti vietii. Nu va mai respingeti singur. Renuntati la toata aceasta vinovatie, la toate aceste acuzatii, acceptati-va asa cum sunteti. În acest fel, îi veti putea accepta mai usor si pe ceilalti asa cum sunt. Aveti tot dreptul de a iubi, de a zâmbi, de a fi fericit, de a va împartasi iubirea si de a nu va teme sa o primiti.
Acesta este procesul de vindecare. Este alcatuit din trei puncte simple: adevarul, iertarea si iubirea de sine. Daca ar respecta aceste trei puncte, întreaga lume ar cunoaste vindecarea si nu ar mai fi un spital de nebuni. Aceste trei remedii pentru vindecarea mintii ne-au fost date de Iisus Christos, dar el nu a fost singurul care ne-a învatat cum ne putem vindeca. Buddha a facut acelasi lucru; Krishna la fel. Toti marii maestri au ajuns la aceleasi concluzii si ne-au predat aceleasi lectii. În întreaga lume, din Mexic pâna în Japonia, din Peru pâna în Egipt sau în Grecia, au existat oameni care s-au vindecat. Ei si-au dat seama ca boala se afla în mintea omului si au aplicat aceste trei remedii: adevarul, iertarea si iubirea, pentru a se vindeca. Orice om care considera ca starea lui mentala obisnuita este o boala trebuie sa stie ca exista un remediu pentru ea. El nu trebuie sa mai sufere inutil. Daca este constient ca mintea lui este bolnava, ca trupul lui emotional este ranit, el a început deja procesul de autovindecare. Imaginati-va ca toti oamenii ar începe sa fie sinceri cu ei însisi, sa se ierte reciproc si sa iubeasca pe toata lumea. Daca toti oamenii ar iubi în acest fel, egoismul ar disparea de pe pamânt. Oamenii ar fi deschisi sa daruiasca si sa primeasca, si nu s-ar mai judeca reciproc. Bârfele ar înceta cu desavârsire, iar otrava emotionala s-ar dizolva instantaneu. Visul planetar s-ar schimba complet. Pur si simplu am trai pe o alta planeta, care nu ne-ar mai aminti prin nimic de pamântul de dinainte. Aceasta lume diferita a fost numita de Iisus "Împaratia lui Dumnezeu pe pamânt"; Buddha i-a spus "Nirvana", iar Moise "Tarâmul fagaduintei". Este un loc în care putem trai cu totii în iubire, pentru ca toata lumea s-ar concentra asupra iubirii. Oamenii ar alege în mod constient un alt mod de viata: viata în iubire. Dar oricum i-am spune noului Vis, acesta ar ramâne tot un vis, la fel de real sau de fals ca si visul iadului. Dar cel putin puteti alege visul în care preferati sa traiti. Aveti acum la dispozitie uneltele prin care va puteti vindeca. Întrebarea este: ce veti face cu ele?

Iaca na, eu dupa ce am ajuns in mare la aceleasi concluzii, ce am facut cu ele?
Ce e drept nu ma mai urasc, in rest mare scofala nu am reusit.
Dezvolta, defineste: adevarul, iertarea si iubirea in contextul celor expuse de tine.

Daca iubirea a ajuns sa fie "o alegere",e trist.