Omraam Mikhael Aivanhov - invataturi

1. Fericirea, un talent de cultivat



Oamenii vin pe Pamant cu anumite aspiratii: nevoia de a iubi si a fi iubiti, nevoia de a cunoaste, nevoia de a crea. Ei numesc fericirea ca fiind realizarea acestor aspiratii. Dar pentru a o obtine, ei trebuie sa adauge fara incetare cate ceva la bagajul cu care au venit, pentru ca nu ajunge sa-ti doresti ceva pentru ca sa-l si obtii. Ei doresc sa iubeasca si sa fie iubiti, dar iata ca se trezesc singuri si dezorientati. .. Ei doresc sa inteleaga dar sunt tot timpul marginiti si dezorientati. .. Ei doresc sa creeze dar nu fac decat gafe. Pentru a realiza toate aceste aspiratii e nevoie de o lunga perioada de invatare sub controlul unui instructor care-i antreneaza pe adevarata cale a dragostei, intelegerii si a creatiei veritabile.

Toti oamenii vor fericirea, dar nu stiu cum sa o obtina si nu isi imagineaza ca pentru a o obtine este nevoie de munca si de o disciplina de urmat. Din moment ce au venit pe Pamant si mananca, beau, dorm, se plimba si au copii, ei cred ca sunt automat fericiti. Dar si animalele au aproape aceleasi activitati, si atunci? Nu este suficient doar sa fii pe lume pentru a fi fericit. Pentru a fi fericit, exista un anumit numar de lucruri care trebuie facute... si altele care nu trebuie facute! Fericirea e ca un talent (dar) care trebuie cultivat. Daca nu il cultivam nu obtinem nimic. Este la fel ca si cu talentele artistice: chiar si persoanele cele mai dotate pentru muzica, pictura, dans nu ar fi realizat nimic daca nu ar fi muncit zi de zi cu inversunare pentru a cultiva aceste talente.

Daca vreti fericirea, nu stati fara sa faceti nimic, incepeti sa cautati elementele care o alimenteaza. Aceste elemente apartin lumii divine si, cand le veti gasi, veti iubi lumea intreaga si veti fi iubit, veti poseda o intelegere superioara a lucrurilor, si in fine veti avea puterea de a actiona si de a realiza.



2. Fericirea nu este placerea.



Nevoia de a gasi fericirea e profund inscrisa in fiinta umana. Aceasta nevoie ne ghideaza si ne stimuleaza. Cu toate acestea, urmandu-si temperamentul, omul considera fericirea in mai multe forme diferite, care ii apar mai degraba sub forma placerii, si majoritatea oamenilor confunda una cu alta. Ei isi imagineaza ca tot ceea ce le pare atragator, simpatic, ce le place, ce le spune ceva, ii va face fericiti. Ei nu, daca vom analiza ce este cu adevarat placerea, cum o gasim, unde o gasim, vom intelege ca e mult mai complicat.

Cand vedem cata energie desfasoara fiintele umane pentru a se angrena in activitati care le dau placere, e evident ca, daca fericirea ar fi sinonima cu placerea, lumea intreaga ar inota in fericire. Dar mai mult se intampla contrariul: adesea acolo unde oamenii isi gasesc placerea, ei isi gasesc si nenorocirea.

Placerea este o senzatie momentan agreabila care va face sa credeti ca prelungind-o cat mai mult, veti fi fericit. Ei bine, nu este asa. De ce? Pentru ca aceste activitati care va procura rapid si usor placere nu se situeaza, majoritatea, intr-un plan prea elevat: ele nu ating decat corpul fizic, poate inima si un pic intelectul. Ori, nu putem fi fericiti cand cautam sa satisfacem doar corpul fizic, inima sau chiar intelectul, acestea sunt doar satisfactii partiale si efemere.

Fericirea, contrar placerii, nu e o senzatie de moment, ci ea priveste totalitatea fiintei.

Acel care crede ca gaseste fericirea in placere poate fi comparat cu un betiv: isi toarna vin sau alcool si bea. Ah, se simte bine, uita de toate necazurile si trage concluzia ca e magnific sa bei. Daca ar fi sa ne pronuntam pentru cateva minute, cateva ore, aceasta poate pare magnific. Dar dupa cativa ani, ce se va produce? Pierderea facultatilor, imposibilitatea de a trai o viata familiala si sociala echilibrata, decaderea, crima poate...

Ei bine, in numeroase circumstante, oamenii se conduc ca si betivul: de vreme ce lucrurile le par agreabile, ei trag concluzia ca ele vor ramane asa pentru eternitate. Din pacate pentru ei sunt obligati mai tarziu sa constate pierderile, stricaciunile, si sufera.

Este la fel si cand e vorba de persoane cu care ei au ales sa formeze o familie, sa se imprieteneasca, sau sa se asocieze pentru munca: ei au tendinta sa se conduca dupa prima impresie de placere sau neplacere, simpatie sau antipatie. Ei cred:”Oh, acesta imi spune ceva” si, fara sa gandeasca, fara sa aprofundeze, ei se decid, fara sa-si dea seama ca in realitate au de-a face cu un raufacator. Ei se indeparteaza de un om pe care-l gasesc mai putin agreabil, dar in realitate acesta e un om corect, cinstit si bun. Cand ne conducem dupa simpatie si antipatie, care sunt impresii de moment, si nu dupa judecata care vede mult mai departe, ce vreti, ne vom sparge capul.

Initiatii, inteleptii ne previn despre realitatea lucrurilor, ei ne spun:”Atentie la ce faceti: primul moment de satisfactie trecut, veti plati foarte scump lipsa voastra de clarviziune.” Ei da, cate lucruri sunt pe moment agreabile, dar dupa... Pentru cateva minute agreabile pe aici, pe acolo, traim ani de suferinta. De aceea trebuie sa fii vigilent si sa nu ai incredere in ceea ce pare agreabil.

E adevarat ca exista anumite placeri care hranesc sufletul si spiritul, dar nu acestea sunt cele preferate de oameni. In plus, a te conduce dupa placere prezinta si pericole, pentru ca ceea ce le place alimenteaza, cel mai frecvent, instinctele nu sufletul sau spiritul.

Proba: nu trebuie decat sa vedem unde isi gasesc placerea: in mancare, in bautura, in a se culca cu cineva, in a juca pe bani la casino, strivindu-i pe altii, razbunandu-se, etc., posibilitatile nu lipsesc. Dar unde vor ajunge astfel? Desigur nu la fericire, pentru ca fericirea este ceva vast, infinit, in timp ce placerea nu atinge decat un domeniu limitat in om, acela al naturii inferioare, egoista, marginita.

In cautarea fericirii, omul nu se gandeste decat la el, placerea sa este el. El nu cauta de loc placerea altora, numai a sa. Astfel, el se limiteaza si se depreciaza, pentru a obtine placerea sa si o apara, el e obligat frecvent de a folosi metode care nu sunt prea catolice: devine incorect, crud, si daca e un moment cand un altul il priveaza de placerea lui, devine iritabil, agresiv, vindicativ. Atunci, ce placere gusta el? El devine insuportabil pentru altii, care nu uita sa-l faca sa simta aceasta.

Desigur, eu nu spun ca trebuie sa se priveze de toate placerile si satisfactiile sale, ar fi stupid. De altfel, natura e cea care obliga oamenii sa-si caute placerea, altfel viata si-ar pierde gustul, sensul, si ar deveni intunecata, monotona. Placerea e cea care anima, care da culoare existentei si nu e vorba de a o suprima. Trebuie doar sa nu o punem pe primul plan sa facem din ea un scop in viata, trebuie orientata aceasta tendinta intr-un sens constructiv.

Toti avem instincte, dorinte si e normal, dar nu e un motiv pentru a face numai ce ne place. Daca Cerul ne da creierul, este pentru ca sa ne servim de el si sa ne orientam corect.

Fiinta umana se aseamana cu un vapor care navigheaza pe oceanul vietii; la bordul acestui vapor sunt mateloti care se ocupa cu incarcarea combustibilului in cazan pentru propulsie, si apoi mai exista comandantul cu busola sa care se ocupa de orientare.

Matelotii, sunt instinctele, poftele: ei sunt orbi, dar ne fac sa avansam. Comandantul este inteligenta, intelepciunea care ne da directia si supravegheaza ca vaporul sa nu esueze pe stanci sau sa loveasca un alt vapor. Din pacate, aceste vapoare care sunt oamenii sunt amenintate pentru ca comandantul lasa matelotii sa faca ce le place!

Cele mai mari deziluzii il asteapta pe cel care se ghideaza dupa placere, si care nu vede consecintele alegerii pe care e pe cale sa o faca. Trebuie cautat un alt ghid: ratiunea, pentru ca, ea vede consecintele fiecarei directii pe care sunteti pe cale sa o alegeti si va avertizeaza: ”Atentie, acolo, iti vei sparge capul...Acolo, da, poti sa mergi....” Din pacate, daca vorbiti cu oamenii, veti vedea ca majoritatea oamenilor sunt convinsi ca nu pot sa-si descreteasca fruntea, sa se insenineze, decat daca fac ce le place. Ei sunt gata pentru asta sa sara peste toate regulile, toate tabu-urile, cum se spune. Ei vor sa fie liberi. Si care e aceasta libertate? Aceea de a face nebunii, si de a se distruge. Daca ne eliberam cu buna stiinta de lumina, de intelepciune, de judecata, pentru a gusta cateva momente de placere, vom suferi, e inevitabil, si chiar fizic: vom fi bolnavi, pentru ca boala nu e altceva decat manifestarea in plan fizic a dezordinii pe care o lasam sa se instaleze in planul psihic.

Daca vrei sa inversezi aceste prejudecati si reguli pentru a fi tu insuti, nu e rau, chiar din contra. Dar trebuie stiut ca sub legile moralei umane se gasesc legile eterne stabilite de Inteligenta cosmica, si, ca vrem sau nu, cand calcam aceste legi, o vom plati prin durere, suferinta, boala. V-am spus mai demult: e usor sa prevezi ce noi boli vor aparea in lume din cauza manierei in care oamenii isi traiesc libertatea si, in acest caz ce boli vor fi incurabile.

Desigur, Inteligenta cosmica nu e asa cruda pentru a strivi imediat pe cineva pentru o greseala mai mica. Cel care face exces de hrana, de bautura, de tutun, de sexualitate, etc. poate sa nu se imbolnaveasca decat dupa ani de zile. Dar e usor de prevazut ca daca nu isi schimba conduita nu va putea scapa bolii. Organismul aceluia care depaseste masura, in orice domeniu ar fi, este ca o constructie de lemn a carei pereti sunt rosi: ea nu se va distruge astazi sau maine, dar dupa ani, dintr-o lovitura casa se darama. Multe lucruri sunt la fel in viata si, cum lumea nu intelege felul in care aceste legi lucreaza, oamenii gandesc doar pe o perioada de timp prea limitata. Ei spun: ”Priviti-l pe acesta: el e cinstit, rezonabil, bun, dar nu e recompensat.” In timp ce un altul e un snapan si tot ii reuseste, si trag concluzia ca e mai avantajos sa fii snapan. Iata filozofia ce o are acum lumea: oamenii nu vad mai departe de lungul nasului.

In realitate, pentru a intelege cum lucreaza legile, trebuie observati oamenii si evenimentele pe o durata mai lunga. O perioada mai scurta e insuficienta pentru a ne pronunta. Priviti cum se intampla cu tarile: de multe ori numai dupa secole putem intelege cum o tara cade incet, incet in decadenta; cei care traiesc in aceasta nu isi dau seama. La fel e si pentru oameni. De multe ori, consecintele unei purtari bune sau rele in incarnarea actuala se vor constata in incarnarea urmatoare.

Ei da, din pacate sau din fericire, fericirea pentru om nu inseamna a face ce-i place si cum ii place, pentru ca, va repet, fericirea nu este placerea. Deci, atentie, nu va lasati influentati. Multi gasesc normal sa respecti anumite reguli de conduita, pe care apoi incep sa le incalce pentru ca au auzit de la alte persoane ca acestea sunt baliverne ridicole, de care trebuie sa ne eliberam. Si, la sfarsit sunt atat de bine eliberati ca isi sparg capul. Exista de asemenea si oameni care se cred foarte inteligenti, si care intra singuri in catastrofe, si care atrag o cantitate de naivi care-i urmeaza. Cunoasteti parabola orbilor din Evanghelii: daca orbii conduc alti orbi, cad toti in groapa. Ei bine, cati savanti, filozofi, ganditori spun absurditati, si totusi toti ii urmeaza. In timp ce pe Initiati, care cunosc bazele pe care e construita viata, nimeni nu-i asculta. De ce? Este foarte simplu: pentru ca Initiatii nu prezinta lucrurile intr-un mod agreabil, ei vorbesc de legi, judecata, intelepciune, stapanire de sine si chiar de sacrificiu! In timp ce ceilalti vorbesc de dorinte, placeri, pasiuni, atunci evident, asta convine la toata lumea. Ei da, dar ce va spune un Initiat este cu adevarat pentru binele vostru. Poate nu pentru ce considerati ca binele vostru de moment, dar sigur pentru binele vostru indepartat, definitiv, etern. Iata, din acest punct de vedere sunteti orbi. Da, aceasta e sa fi cu adevarat orb: sa nu vezi decat momentul prezent, satisfacerea imediata a unei dorinte, a unei nevoi, a unui instinct, in loc de a vedea un pic mai departe.

Desigur, aceste explicatii nu sunt, poate pentru toata lumea. Deci, trebuie sa lasam oamenii sa caute fericirea asa cum se pricep: ei vor gasi tot timpul cateva faramituri pentru a manca. Natura e atat de generoasa! Ea lasa peste tot ceva de rontait... chiar si in lada de gunoi, simbolic vorbind. Cei ce nu sunt capabili sa se hraneasca in alta parte, de ce sa moara de foame privandu-se de singurele alimente care le excita gustul? Aceste alimente ii imbolnavesc, desigur, dar ce sa faca, daca nu doresc altele?

Cand cei ce simt ca plenitudinea, fericirea pe care o cauta este in alta parte si doresc sa o gaseasca, trebuie sa-i ajutam. Trebuie sa le spunem: ”Fericirea, adevarata fericire, este foarte greu de obtinut, dar nu e un lucru imposibil. Trebuie multa munca, multa vointa, si mai cu seama discernamant: sa intelegem ca ceea ce majoritatea oamenilor numesc “fericire” nu este, de fapt, decat o suma de mici placeri, mici satisfactii, aparente de fericire. Daca vreti sa intreprindeti acest drum lung si penibil spre adevarata fericire si, odata ce ati obtinut-o, sa puteti sa o dati si la altii, atunci cautati-o in afara cararilor batute: in afara placerii!”

PUTEREA MAGICA A INCREDERII



Banuielile, neincrederea, indoiala sunt forte distructive. Eu nu spun ca nu trebuie sa fiti niciodata neincrezatori sau sa aveti indoieli, nu, orbirea nu este un sfat. Dar vreau sa va atrag atentia asupra fortelor negative pe care fiinta umana le declanseaza si le proiecteaza la randul sau, intretinand in ea neincrederea si banuiala.

Cand banuiti pe cineva, fara a va da seama, il impingeti sa faca ceea ce banuiti. Un sot, de exemplu, o banuieste pe sotia sa ca a fost in bratele unuia sau altuia si o acuza ca a fost infidela. In realitate, nu este adevarat, ea protesteaza, se justifica, dar degeaba, sotul este de o gelozie maladiva si o interogheaza fara incetare asupra celui mai mic gest, ii face scene. Ce se petrece dupa un timp? Aceasta femeie, care a vrut sa ramana fidela sotului ei, ajunge sa-l insele si ea este prima care se mira, nu intelege cum a ajuns sa fie antrenata sa comita un adulter. Este foarte simplu: sotul ei a impins-o: da, prin acuzatiile sale, el a creat conditii favorabile, a sugestionat- o in planul astral, si saraca, a sfarsit prin a comite acest lucru. Cu toate acestea, ea era cinstita, voia sa reziste... Atunci vedeti cum acesti nefericiti soti provoaca chiar caderea propriilor lor sotii! Si este la fel pentru un barbat care, fortat sa asculte reprosurile sotiei lui ca o inseala, sfarseste prin a o face. Doar este necesar ca cuvintele sa corespunda realitatii! Cate tragedii si drame au ca origine indoiala, banuielile si lipsa de incredere!

Deci, femeile, barbatii sunt creatorii inconstienti ai binelui si raului. De ce este atat de greu sa inteleaga aceasta lege psihologica si magica? Si asta nu este totul. Cum v-am spus de mai multe ori, trebuie sa tinem cont de faptul ca fiinta umana poseda doua naturi: o natura superioara si o natura inferioara, si efectele pe care le produceti asupra unei fiinte depind deci de fortele pe care le treziti in una sau alta din aceste doua naturi. Atunci cand nu incetati sa emiteti banuieli asupra cuiva, va legati de natura sa inferioara, si nu numai ca o intariti, dar primiti de la ea curenti, si, intr-o zi, veti avea aceleasi defecte si slabiciuni ca si cel asupra caruia ati fost pornit. Daca va ocupati continuu de defectele altora, deschideti in voi insiva o poarta pentru a le lasa sa intre si prin aceasta maniera de a actiona va intarziati propria evolutie.

Cand nu aveti in cap decat viciile si crimele oamenilor, atrageti toate entitatile rele care sunt acolo, la adversarul vostru, vecinul vostru, sau la membrii familiei voastre; atunci sa nu va mirati daca intr-o zi va veti simti degradat. Este un fenomen magic, este foarte simplu. Si contrariul este valabil, de asemenea. Daca va veti decide sa nu va mai ganditi la defectele cuiva, ci sa va legati de virtutile sale, de spiritul sau, fie ca o stie, fie ca nu, se vor stabili legaturi si curenti intre el si voi, si intr-o zi veti ajunge sa aveti calitatile sale. Cand vom cunoaste aceasta lege mare a schimburilor, a osmozei, a fuziunii, vom intelege ca trebuie sa incetam sa ne legam de slabiciunile altora, si din contra, va trebui sa cautam fiinte foarte evoluate pentru a avea schimburi cu ele. Astfel lucreaza cei ce sunt inteligenti. Ceilalti, care sunt biete creaturi slabe, mizerabile, stupide, nu se inversuneaza decat asupra defectelor altora, asupra urateniei altora, fara a sti ce ii asteapta.

Trebuie sa incetati sa mai traiti cu indoieli, banuieli. Va imaginati ca eu traiesc cu indoieli? Nu, de la inceput eu lucrez cu certitudine si incredere, le dau credit oamenilor. Eu stiu ca multi oameni sunt handicapati pentru ca destinul li se impotriveste, dar stiu ca, daca le dau un mic capital, simbolic vorbind, ei vor putea sa-si deschida un mic butic si sa castige atati bani incat sa-mi dea dupa aceea inapoi acest capital, iar apoi vor putea chiar sa-i ajute pe altii. Deci, si ei vor putea sa le dea credit altora pentru ca sa se poata redresa si iesi din dificultati. Daca Dumnezeu nu ar da credite oamenilor, nici unul dintre ei nu ar putea subzista. Si eu, ma straduiesc sa actionez ca si Dumnezeu. Multi oameni au venit dupa mine, eu vedeam ca sunt doar bieti oameni cumsecade, dar le-am acordat incredere; unii au lucrat, au invatat, si acum imi dau inapoi din ceea ce le-am dat. Daca nu le-as fi dat credit, bietii de ei, s-ar fi chinuit etern.

Fara incredere, nimic nu poate sa mearga. Chiar cand mergeti cu masina voastra, sunteti obligati sa aveti incredere in toti ceilalti conducatori care sunt pe sosea. Daca va ganditi fara incetare: “O, acesta nu stie sa conduca! Acesta ma va lovi!...” veti fi tulburat si voi veti fi cei care va veti arunca peste ei. Increderea este absolut necesara pentru ca totul sa functioneze. Daca voi credeti ca, atunci cand privesc anumite persoane, eu nu vad slabiciunile care sunt acolo, marcate pe fetele lor, va inselati! Sa presupunem insa ca eu nu am nici intuitie nici clarviziune, ca nu am studiat figzionomia si nu va voi spune ceea ce vad. De altfel, nu o spun niciodata, acestea le tin pentru mine. Eu dau credit la toata lumea, acesta este secretul meu. Gratie acestei increderi, am reusit sa fac ceva. Dar nimeni nu vrea sa ma imite. Nu vreti sa intelegeti ca increderea trezeste tot ceea ce este divin la altii.

Cand aveti incredere in cineva, chiar daca este betiv, vicios, slab, aceasta incredere pe care o manifestati il impinge sa se amelioreze pentru a va arata ca nu v-ati inselat asupra nobletii sale. Chiar si un criminal caruia ii aratati incredere va reusi sa se transforme. Increderea dezarmeaza fiintele, dar voi nu vreti sa-i studiati puterea. Evident, din timp in timp, din cauza increderii voastre, veti avea cateva surprize... Sunt riscurile meseriei! Dar in comparatie cu lucrurile bune pe care le-ati primit, nu merita pentru acestea sa nu aveti incredere. Intr-o lada de pere sau fructe sunt totdeauna cateva care sunt stricate, si pentru aceasta merita sa aruncam toata lada? Printre cei carora le-am aratat incredere, sunt unii care mi-au facut mult rau. Da, dar sunt si mai multi care sunt aici pentru a-mi reda increderea insutit.

Toti cei care nu au inteles rolul magic al increderii sunt prudenti, inchisi, rezervati, banuitori, si trec ca inteligenti. Evident, nimeni nu-i va musca, poate, dar nimeni nu-i va iubi. Atunci, nu merita sa fii putin muscat, impuns, dar pentru a avea in final intreaga lume de partea ta? Poate ca unii nu vor fi la inaltimea increderii voastre si va vor trada... Cui o sa-i spuneti? Dar, sub pretextul ca unii oameni sunt slabi, egoisti, necinstiti, ingrati, trebuie sa-i dispretuim si sa-i respingem, pe toti ceilalti, definitiv? Ei nu, nu este o filozofie buna.

Daca oamenii ar cunoaste legile magice, in ciuda nenorocirilor, in ciuda accidentelor, in ciuda rautatilor si tradarilor, ei ar continua sa aiba incredere, sa-i lumineze pe altii, sa-i ajute, sa le deschida comorile intregii naturi. Pentru ca, intr-o zi, toate creaturile care le-au facut rau vor plange cu lacrimi amare dandu-si seama ca erau pe cale sa masacreze pe cel mai mare binefacator al lor. Da, atunci cand se vor vedea cat de josnice au fost, nu vor mai sti unde sa se ascunda pentru a plange. Cand am inteles acestea, am ales increderea, dragostea si rabdarea, iar pe toti acei care nu se gandesc decat cum sa-mi sape mormantul incec sa-i suport si continui sa le dau tot ceea ce am mai bun.

In realitate, nu exista o fiinta mai cruda decat un Initiat, pentru ca el a gasit cea mai teribila razbunare. El isi spune: “Toti ceilalti se razbuna cu critici, acuzatii, arme, dar acestea nu sunt eficace. Nu te razbuni cu adevarat pe inamicii tai cautand sa le faci rau, ci continuand sa-i luminezi, sa-i hranesti, pentru ca intr-o zi, cand vor intelege ca au fost marsavi si ingrati, nu vor mai sti cum sa se scuze si sa-si repare greselile.”

Eu am decis o data pentru totdeauna sa nu ma ocup de ceea ce fac oamenii. Ma gandesc ca altii, cei ce i-au trimis pe pamant au stiut ce trebuie facut cu ei. Eu nu sunt un judecator si imi fac numai treaba mea. Voi, daca vreti, ocupati-va de tot ceea ce este inferior si negativ in altii, si veti vedea rezultatele! In acest timp, eu ma ocup de fiinta voastra superioara, de Divinitatea care este in voi: vreau sa o eliberez, sa o hranesc si astfel voi castiga intr-o zi intreg Cerul. Da, am o intreaga stiinta in cap. Daca nu o aveam, as fi facut si eu la fel ca toata lumea. Dar gratie cunostintelor mele, gratie acestei lumini pe care mi-a dat-o Dumnezeu, incerc sa beneficiez de tot ce exista mai minunat. De ce nu v-ati decide sa faceti ca mine?