Metalimbajul

Ce se ascunde in spatele frazelor si cuvintelor nerostite?
"Nu-i asa?" "Intelegi tu..."

Cum zice mosul?
Ho, Ho, Ho, asa zic si eu ho, ho, ho, dar cu alt sens.
Tare multe, tare multe.
Unele premeditate, altele colcaitoare si neconstientizate dar mai mult ca toate in spatele frazelor si cuvintelor nerostite se afla campul constiintei proprii si alegerea.
E daca ne/ar apartine si alegerea in totalitate si am avea si caracterul omului natural, of, of, ce gradina a Edenului ar fi, eh, vise taica vise.

Tine de experienta modul cum vezi dincolo de cuvinte

Ma intreb insa daca nu cumva, a vedea dincolo de cuvinte se cheama uciderea puritatii, a naivitatii, a diafanului natural, a copilului, a Micului Print, detronarea lui de catre "omul mare", pierzatorul contemplativului.

Nu e adevarat . Poti vedea si conversa armonios

Ce sunt cu ideile fataliste pe aici?

Rhini a scris:Ce sunt cu ideile fataliste pe aici?

Socrul meu are o vorba: "Ma, unde te/am trimis eu", pe care o foloseste numai ca exemplu atunci cand povesteste ceva, nu o foloseste in a se adresa cuiva.
E, asa si eu, unde am dat eu si unde te/ai dus tu.
Recunosc insa ca am o mare problema cu exprimarea, mereu oamenii inteleg altceva decat ceea ce vreau sa spun.
Deci: Bineanteles ca tine, si de, experienta, modul in care vezi dincolo de cuvinte si ca poti vedea si conversa armonios, tine de personalitatea fiecaruia, ca sa ma exprim in sens psihologic (personalitatea inluzand si trasaturile mostenite si pe cele dobandite), tine de individualitate, asta ca sa folosesc un termen pe care l/am putea considera atotcuprinzator si acceptabil de catre o plaja mai larga a umanitatii, indiferent de orientarea spirituala.
Eu insa m/am referit la faptul ca, "copil fiind, paduri cutreieram", un copil e copil deoarece nu citeste printre randuri, e naivitatea in persoana.
Pune unui copil intrebarile la care un adult ar raspune cu diplomatie, siretenie, ar evita raspunsul, uimire se va citi pe chipul celui ce intreaba, din cauza sinceritati copiilor.
Candava, am intrebat un nepotel de var: "Pe cine iubesti tu mai mult?
El a raspuns: "Pe mine".
Am ramas masca, eu am intrebat gandindu/ma la un raspuns gen, pe mama, sau pe tata, buni etc.
El insa a raspuns ceea ce orice om ar trebui sa poata raspunde instantaneu: PE MINE.
Nimeni nu va putea vreodata sa iubeasca pe cineva sau ceva daca nu stie sa se iubeasca intai pe el si ca se iubeste pe el.
Hai sa vad ce minune mai iese din ce am scris acum.

Nu stiu incotro ne indreptam

La sensul din spatele continutului. Nu? Parca despre asta vorbea si Io dar intr-o altfel de exprimare, proprie lui

Ambra a scris:Ce se ascunde in spatele frazelor si cuvintelor nerostite?
"Nu-i asa?" "Intelegi tu..."

Lasitate. Nu ai curajul sa exprimi ceea ce gandesti si o lasi in ”coada de peste”.

Indiferent incotro ne indreptam cred ca important e ca, orice distructiva introducem in sistem, ea sa nu fie decat spre a construi ceva mai inalt, in noi insine indeosebi.
Multe se mai ascund in spatele cuvintelor rostite si nerostite, omul insusi e un cuvant rostit in spatele caruia sta cuvantul nerostit, adica, toata exprimarea stiuta, constatata, care sunt eu, de la cea fizica la cea psihica si fiintiala e cuvantul rostit, dar cuvantul nerostit inca, e cu mult mai mult, mai natural, mai firesc, insa inca nedescoperit suficient.