Subvers
Doriți să reacționați la acest mesaj? Creați un cont în câteva clickuri sau conectați-vă pentru a continua.

Profesorul Grigore Gheba

In jos

 Profesorul Grigore Gheba Empty Profesorul Grigore Gheba

Mesaj Scris de vali Lun Mar 07, 2011 9:48 pm


Profesorul Grigore Gheba scoate o culegere de matematica la 91 de ani .

Cel mai cunoscut autor de culegeri de matematica din Romania , profesorul
Grigore Gheba, asteapta in aceste zile sa-i apara o noua lucrare, "Teme
funda men tale in studiul matematicii - Clasele IV-X". Culegerea, prima pe
care venerabilul profesor nu o testeaza mai intii pe elevii sai, are pe
coperta "figura Gheba", model geo metric ce a limpezit ani de-a rindul
mintile elevilor.
Intr-o dimineata nehotarita de primavara din anul al 91-lea al existentei
sale, Grigore Gheba a facut roata cu gindul peste intimplarile ce-i umplu
fiinta: anii de scoala, anii de razboi si de lagar, doua neveste, copiii, o
iubire care l-a readus din morti, altele mai mici ce doar i-au reamintit ca
e in viata. Si culegerile de matematica, 34 la numar, tiparite in peste sase
milioane de exemplare. Rindurile de mai jos incearca sa recompuna povestea
profesorului Gheba. Omul care a scos la tabla tara intreaga.

Anii de scoala

M-am intilnit cu profesorul - si generalul in retragere - Grigore Gheba in
sufrageria casei sale, din cartierul bucurestean Drumul Taberei, si am
impartit pentru citeva ore aceeasi masa acoperita cu sticla sparta la unul
dintre colturi. Ne despartea un manunchi de poze. Razboiul, matematica,
femeile iubite. O viata.
"M-am nascut intr-un sat de munte din judetul Vrancea, se cheama Poienita -
Dumitresti, ca unul dintre cei sapte copii ani unei familii sarace. Mama
mea, Maria, punea gaz in lampa doar simbata si duminica, in restul
saptaminii culegeam surcele ca sa tin focul treaz in soba si sa pot face
socoteli cu condeiul pe tablita din piatra moale. Lucram dintr-o carte,
"1001 de probleme de matematica" se numea, primita de la un unchi, inspector
de matematica", povesteste profesorul Gheba. Baiatul nu implinise inca 12
ani cind stia pe dinafara cartea de probleme, stirnind ui mir ea unchiului.
La imboldul acestuia, intr-o dimineata, Maria Gheba arunca intr-o traista
patru oua fierte linga un pumn de mamaliga si, cu Grigore de mina, o lua
peste dealuri, cale de 30 de kilometri pe jos, sa-si dea feciorul la liceul
din Rimnicu-Sarat. Ajunsera inainte de caderea soarelui, plini de praf si
flaminzi.
Femeia incepu sa plinga fara sa poata spune de ce. Ii agata copilului
traista pe umar, facu o cruce mare cu dreapta si-l impinse pe poarta scolii.
Puiul de taran intra intr-un hohot de ris. Uniformele apretate din banci se
hlizeau de opincile lui. Se oprira doar cind directorul Gherda isi slobozi
glasul catre nou-venit: "Ce stii tu din matematici, baiete !?". "Stiu tot
din cartea asta!", indrazni Grigore, scotind din traista cartulia de la
unches. Peste clasa se lasa o tacere curioasa. "Ia scrie-mi tu pe tabla trei
milionimi!". Nou venitul apuca creta si scrijeli cu zgomot ascutit...
0,000.003. Gherda zimbi, apasa un buton si-n citeva clipe pe usa se iti
capul contabilului scolii. "Il iei pe taranoiul asta, il imbraci la
magazinul "Mireasa" si-l pui la internat, o sa fie elevul scolii mele".
Lui Grigore i-au trebuit trei saptamini sa invate sa mearga in ghetele
galbene cu toc de patru centimetri pe care le primise de la scoala.

Prizonier la cotul Donului

Tinarul Gheba urma apoi Scoala de ofiteri in rezerva de la Bacau si obtinu
gradul de sublocotenent. Isi aminteste ca a ram as concentrat permanent la
Rimnicu-Sarat "pentru ca nevestei colonelului Anastasescu, comandantul regi
men tului, ii placea cum dansam". Stia ea, coloneasa, ceva, de vreme ce,
tocmai in timpul unui bal, sublocotenentul a cucerit inima unei frumoase
invatatoare, Lilica Popescu, care, in 1936, avea sa-i devina sotie. Razboiul
il purta pe sublocotenentul de artilerie Grigore Gheba in Transnistria, sa
lupte impotriva rusilor. Pe 3 noiembrie 1942 cazu prizonier la Cotul
Donului. "In vagonul meu aveam noua morti si, in mijloc, o gramada mare de
excre men te. Intr-un alt vagon, cei ram asi in viata taiasera fesele
mortilor si le mincasera. Dupa ce am trecut prin trei lagare, dintr-un
barbat voinic, la 26 de ani, ajunsesem sa cintaresc 39 de kilograme.
Atunci a aparut ingerul vietii mele."

Marusia, ingerul cu ochi albastri

Era medicul lagarului, avea gradul de capitan, era blonda cu ochi albastri.
O chema Marusia Anka. "S-a asezat linga patul meu, plingeam, convins ca mai
am citeva ore de trait. M-a intrebat de ce pling, i-am raspuns ca nu voi mai
vedea niciodata tara . M-a mutat intr-o alta camera si s-a ingrozit de
oasele mele cind m-a dezbracat sa ma consulte. A revenit cu niste lapte si
oua. Nu mai vazusem de doi ani asa ceva. Mai tirziu am aflat ca erau din
ratia ei..." Asa incepu intre cei doi o poveste de dragoste care continua
tot razboiul. La indemnul Marusiei, Grigore Gheba s-a inscris in Divizia
Tudor Vladi mir escu si a luptat impotriva nemtilor. A fost de doua ori
ranit si decorat de opt ori. In ciuda acestei evolutii, a avut relatii
tensionate cu citiva conducatori sovietici, accentuate imediat dupa razboi,
cind, ca prefect, pentru scurt timp, al judetului Rimnicu-Sarat, a fost
acuzat de antisovietism. "Am parasit toate structurile si m-am inscris la
Facultatea de Matematica din Bucuresti. Nu mi s-a permis sa acced la catedre
inalte pentru ca am refuzat sa ma inscriu in partid." In 1955 prima lui
sotie a murit, iar Gheba s-a recasatorit doi ani mai tirziu cu Lucretia,
care-i sta si astazi alaturi. Dintre culegerile care l-au facut faimos, cea
dintii a scris-o profesorul in 1958. Erau vremuri tulburi, cind invatamintul
romanesc suferea de lipsa profesorilor calificati de matematica. "Foarte
multi invatatori predau matematica dupa manuale pe care nici ei nu le prea
intelegeau. Fiind cooptat intr-o brigada de inspectie in scoli, am constatat
ca profesorii necalificati faceau erori grosolane in rezolvarea unor
probleme din manualul de matematica. La o astfel de vizita, facuta chiar in
comuna mea natala, profesorii m-au rugat sa le rezolv problemele din manual
si sa le trimit prin posta. Am lucrat doua luni impreuna cu sotia, le-am
multiplicat in 50 de exemplare si le-am expediat Inspectoratului-Scolar din
Rimnicu-Sarat. Am primit apoi cereri din toata tara . Atunci am scos prima
culegere in 350.000 de exemplare. S-au epuizat in citeva zile". Nici una
dintre culegerile care au urmat nu dadea gres pentru ca profesorul proba
toate exercitiile cu elevii pe care ii avea acasa, la meditatii. "Tin minte
ca, odata, la un concurs de matematica, din 18 cistigatori, 16 erau
pregatiti de mine. Aveam doua serii pe zi, a cite 3-4 copii, nu acceptam mai
multi intr-o serie pentru ca nu era eficient. Ma suna si acum din America
sa-mi multumeasca fostii elevi."

Culegerile, vindute in sase milioane de exemplare

Gheba nu s-a sfiit niciodata sa critice conceptia manualelor scolare, fapt
care i-a atras antipatia autorilor, dar si simpatia profesoriloor din tara .
El a avut marea inteligenta pedagogica sa imparta probleme pe genuri de
solutii, "a ipotezelor, a restului din rest, a comparatiei", lucru care avea
darul sa faca algebra, dar mai ales geo metria, punctul forte al lui Gheba,
mult mai usor de inteles. In 1975, cind faima lui era la apogeu, Suzanea
Gidea a incercat sa-i interzica sa mai publice. Dar la interventia altor
capi ai regimului, a lui Gogu Radulescu, in special, profesorul si-a putut
continua munca. A publicat 34 de culegeri intr-un tiraj total de peste sase
milioane de exemplare. Cot la cot cu Gheba au lucrat Lucretia Gheba, actuala
sotie, si Carmina Gheba Drago mir , fiica adoptiva a cuplului. La 15
aprilie, Editura Univers va scoate pe piata cea mai recenta dintre
culegerile profesorului Gheba, pentru ca "ultima" nu indraznim sa spunem.
Profesorul e un pic emotionat. Nu mai are de ani buni copii la pregatire si
nu a probat pe ei, ca in atitea alte rinduri, metodele de rezolvare. "Dar
n-am cum sa dau gres, e experienta mea de-o viata acolo!"

La plecare il intreb daca mai stie ceva de capitanul cu zulufi si ochi
albastri. Imi spune, usor soptit, ca in 1998, cu acordul sotiei si cu 340 de
ruble in buzunar, a zburat la Moscova, sa dea de urma ingerului. Cind a
ajuns in fata blocului de pe Bulevardul Maxim Gorki, unde s-a petrecut o
noapte din dragostea lor, i s-a oprit inima in loc. N-a mai gasit-o pe
Marusia. A ramas la locul ei doar padurea de molizi de la marginea
Moscovei.

remus radu
vali
vali
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 1310
Puncte : 1559
Reputatie : 22
Data de inscriere : 26/05/2009
Varsta : 50
Localizare : acolo unde prostia si rautatea nu ajung

http://ioyahyia.wordpress.com/

Sus In jos

Sus


 
Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum