Din scrierile mele, io cel ce sunt, mai ales, nimeni si nimic deja cunoscut

Pagina 1 din 2 1, 2  Urmatorul

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator In jos

Din scrierile mele, io cel ce sunt, mai ales, nimeni si nimic deja cunoscut

Mesaj Scris de io la data de Joi Iun 24, 2010 1:41 pm

Tot ce scriu reprezintă cunoaşterea mea, pe calea mea, nu e un adevăr absolut sau de urmat pentru cineva, nu se adresează altcuiva în afară de mine, dacă se mai poate folosi cineva, mă bucur. Eu însumi am parte de cunoaştere care se modelează mereu, se metamorfozează până la a fi total diferită pe măsură ce am alt nivel de înţelegere (nu spun că e o cunoaştere înaltă sau mai înaltă, e cunoaşterea mea şi atât).


CARTEA VIE A INEXEX
(CARTEA CARE NU SE TERMINA NICIODATA)
Partea a 2-a - metamorfoza
Etapa 3
FORŢA
Starea 1 de cunoaştere, înţelegere şi conştientizare
INIŢIERILE

Cuvântul 5
IO CEL CE SUNT NU ŞTIU NIMIC

Invoc … ?!, ce mama dracului sa invoc care sa nu fie o plasmuire umană?
Invoc iniţierea …, ce iniţiere? Să încep să-mi imaginez lumini şi aripi (pene), pietre şi entităţi, extratereştri şi ghizi numai pentru că maestrul meu nu a fost capabil să alcătuiască un soft mai de doamne-ajută?
Să invoc pe însuşi dumnezeu? Care dumnezeu însă nu e o plăsmuire a oamenilor în funcţie de contextul trăit de ei atunci?
Să mă invoc pe mine? Dar pe mine care? Eu ăsta, mă percep ca o pile ce acopera o formă carnală fără a mă gândi 99 % din viaţă, la ce e înăuntrul acestor grame de epidermă, ce pretenţii pot avea de la acest eu?
Atunci pe cine să invoc, pe diavol? Altă plăsmuire, atribuim rodul iresponsabilităţii noastre unor personaje negative tot aşa cum copiii inventează personaje imaginare cu care discută şi cu care se joacă.
Pe cine, ce pot invoca şi să nu fie o invenţie umanoidă, o alcătuire a minţii rătăcită în falsitate, în imaginaţie şi înţelesuri pitice?
Tot ce ştim a fost spus, scris de oameni şi transmis prin oameni, fie şi la nivel subtil, totul e în funcţie de nivelul atins de oameni la momentul respectiv şi nu se pune vreodată problema că poate fi absolutul. În rătăcirea noastră limităm absolutul la nivelurile micimii umane şi ne umflăm în pene pentru un te miri ce adevăr infailibil.
Singurul ceva ce sunt sigur că nu este iluzie, este "io cel ce sunt" şi care constat că experimentez o aşa numită existenţă. "Io cel ce sunt" constat că am capacităţi nebănuite dar pe care "viaţa" mi-a dovedit că nu pot să le activez singur, nu ştiu de ce, dar aşa stă treaba.
Mai constat că în trăirea numită existenţă, alţi jucători ai acestui vis hipnotic, zis şi realitate, au capacitatea de a mă iniţia, adică să-mi lege sau să îmi dezlege anumite potenţe, funcţii naturale cu care sunt înzestrat şi multe altele.
Nici asta nu e o certitudine, e posibil ca de fapt ceilalţi oameni (percepuţi de mine ca fiind oameni aşa cum de altfel mă percep şi pe mine în visarea aceasta existenţială), cei care mă iniţiază, efectiv să-mi dea cevă ce eu nu am nici ca potenţă! De ce nu în fond şi la urma urmei, numai aşa pentru că o spun unii şi alţii?
De asemenea e posibil să fiu trimis în acest experiment existenţial, tot aşa cum e posibil să mă fi băgat în el singur, de nebun ce-am fost.
Poate că sunt însuşi creatorul, hipnotizatorul şef, adică, eu centrez eu dau cu capul (filozofia solipsismului pe care necunoscundo am reinventato, conform ei, singura conştiinţă e a mea deoarece numai pe mine mă constat efectiv că sunt), care conştiinţă şi-a făcut un joc video şi în prostia ei a dat mai multă putere avatarurilor decât sieşi şi acum aleargă ca o cerşetoare şi se milogeşte pe la alţii să obţiă ce e de fapt al ei de drept, cerşeşte reântregirea de la cei pe care i-a creat.
Dar şi aceasta e tot o presupunere.
- Ce-mi rămâne de făcut?
- Păi să iau de bun creştinismul ortodox.
- L-am luat o dată da capo al fine şi mi-a murit.
- Să iau alt cult creştin?
- Mi-a ajuns cu creştinismul, ducăse, nu mai pot crede în nimic din cele ale lui.
- Să mă fac budist?
- Tot peacolo.
- Musulman, hindus?
- Religii.
- Ateu?
- Altă invenţie a noastră.
- Liber cugetător?
- Ca să cuget ce? Cum să cuget ceva ce e mai presus de a cugeta? "Cel ce sunt" nu poate fi cuvântat sau gândit, de ce e aşa greu de înţeles?
- Atunci ce mă fac cu mine?
- Ascult şi tac.
- ?!
- Imi urmez calea aşa cum vine ea şi mă străduiesc să ciulesc urechea interioară pentru a fi pe calea mea şi nu pe a altuia. "Io cel ce sunt" se cuvine să conduc pe "eu cel ce exist" şi nici o formă de exist să nu conducă pe cel ce sunt decât ca îmbogăţire experimentală nu ca "şef al haitei".
"Şeful haitei" să fie "io cel ce sunt", altfel "eu cel ce exist" mă va pierde în falsitate, în iluzoriu, în visarea materiei, a carnalului, a simbolismului, a ritualurilor, a obiectelor de cult şi mai grav a imaginistici.
"Io sunt cel ce sunt" adică cel ce nu pot fi pronunţat sau gândit deoarece aceasta e mai presus de capacitatea funcţiilor respective.
E posibil ca orice om să fie "io cel ce sunt" dar asta numai el poate să îşi dea seama, numai el ştie dacă are conştiinţa sinelui.


Cuvântul 6
INIŢIEREA CEA UNA A DEVENIT PUZDERIE DATORITA MICIMII NOASTRE
... ŞI DESPRE, "CE PUII MEI?"

- Despre iniţierea în preoţia Melchisedec ce poţi să-mi zici?
- O iniţiere ca multe altele.
- Dar ce e?
- E transpunerea în ceva cu semnificaţie fizică a energiilor "necreate".
- Şi?
- Preotul fiind deja un iniţiat care la rândul său a fost iniţiat de alt preot, maiestru, este cel care poate readuce deschiderea potenţialului, activarea vortexurilor latente întru sfinţenia fiinţei, întru îndumnezeire (a nu se confunda cu vre-un model cunoscut).
Preotul redeschide canalele, realiniază fiinţa astfel încât cel ce "deşi trăieşte, mort e", să poată ajunge "viu", ba chiar un nou preot (în adevărul măreţ al acestui cuvânt de dincolo de cuget, nu maioneza care a ajuns preoţia umanitaţii indiferent de rit).
Manifestarea preoţiei în diferite ordine ţine de nivelul atins atunci de cei care le-au întemeiat şi dezvoltat, a celor care au conceput softurile.
Încărcătura simbolistică şi ritualurile sunt oarecum necesare deoarece au semnificaţie subconştientă atât pentru preot (iniţiat) cât şi pentru adresanţi
Dacă preotul (iniţiatul) are nivelul iar destinatarul darului (iniţierii, harului, optimizării, energizării), are deschiderea, iniţierea se poate face fără intermedierea simbolistică, ritualică, adică direct info-energetic, ba se poate face telepatic.
- Dar Iniţierea în Culorile Îngerilor?
- Simbolism.
- Ce e cu îngerii ăştia?
- "Energii necreate", energii emanate, potenţe ale cevaului din care provenim, din necunoscuta sursă a tot ce este.
- E un soi de idolatrie?
- Pe undeva s-ar putea face analogia.
- Adică?
- Oamenii au constatat în fizic fenomene ale naturii pe care le-au atribuit unor puteri supranaturale, au considerat animalele dumnezei, la fel strămoşii, azi 04.06.2010, încă ne certăm susţinând supremaţia dumnezeului nostru vizavi de dumnezeul celorlalţi.
Tot aşa au stat lucrurile la nivel iniţiatic. Oamnii au constatat, pe lângă funcţiile intelectului clasice, alte funcţii ce au atribute de o natură "magică".
Au constatat că pot accesa "Forţa" sau forţe, energii ce se pot manifesta de-a dreptul miraculos faţa de numitul intelect.
Aşa cum a fost posibilă apariţia a neînumărate limbi şi dialecte pe tot globu,l tot aşa a fost posibilă apariţia unui număr nelimitat de iniţieri, funcţie de cultura, obiceiurile, mediul, nivelul celor care le-au conceput.
Motivul e acelaşi, deşi funcţia e una, sau putut formula o multitudine de iniţieri datorită creativităţii şi imaginaţiei umane dar mai ales datorită bogăţiei forţei necreate (să îi zicem aşa), aşa se face că iniţierile populaţiilor care au vieţuit în Africa nu sunt la fel cu iniţierile celor din India, Tibet, China sau Japonia (acestea la rândule fiind diferite unele de altele), iniţierile celor din jurul fluviului Amazon au fost dezvoltate mult diferit de cele ale populaţiilor din nord ori europenilor, iniţierile mongolilor sunt diferite de ale eschimoşilor şi exemplele pot continua fară sfârşit aproape, mergând până la diferenţe semnificative la culte, grupări şi societăţi iniţiatice ale aceleaşi populaţii şi ale iniţiaţilor aceleaşi grupări.
Oare nu tot aşa sau dezvoltat şi graiurile diferitelor comunităţi de pe glob inclusiv în regnul animal?
Dacă mai intrăm şi pe imaginistica de care sunt capabili oameni atunci chiar ca simbolismul devine practic nelimitat, ba îl mai oferim şi capacităţii fenomenale a înţelegerii intuitv-deductive şi deja nelimitarea e la ea acasă iar Turnul Babel iniţiatic devine realitate.
- Revenind, dacă energia e una, cum de se manifestă diferit, astfel încât oamenii au ajuns să conceapă mii de iniţieri, numite de unii har, harisime, daruri ale duhului ori mai ştiu eu cum?
- Şi viaţa e una dar manifestările ei sunt multiple. Până la urmă "infinitatea" de forme materiale se pare că se descompun tinzând către ceva unic, energetic, informaţional, primar, necunoscut.
- Adică tu ce vrei să zici că iniţierea e una singură?
- E, iaca, întrucât tu şi acuma funcţionezi cu fise, ţi-a căzut în sfârşit. Binenţeles că iniţierea e una şi că primul şi cel mai mare iniţiat este sursa noastră, "necunoscutul" din care provine iniţierea cea una.
Numai datorită incapacităţii noastre de a o primi toată şi deodată, datorită autolimitării şi poate chiar limitării ca fiinţe-n trup, am tot împărţit-o (noi oamenii), am fărâmiţato, am mutilato, am dispersato într-o multitudine de feluri, am conceput un ocean de iniţieri numindule în fel şi chip după cât de inspirat şi priceput a fost maestrul care a conceput softul iniţierii respective.
Pe undeva este însă şi o realitate necesară deoarece oamenii neputând primi toată iniţierea cea unică, o primesc treptat, primesc poţiuni din ea şi astfel cunoscând şi simţind cele ale duhului, cele de dincolo de omul psihologic, de logica omului modern, gustă, uimit, din transcendenţa (fie şi numai latura ei numită magie), din cele ale caii desăvârşirii fiinţei, cele ale îndumnezeirii (fiecare om e un dumnezeu potenţial), o perfecţiune, singularitate a celui (celei) din care suntem şi atunci fiinţa om se deschide şi mai mult către a-şi lua în primire "moştenirea părintească", miracolul potenţial care e latent în sine, pe sine însuşi aşa cum nici măcar nu a îndrănit să viseze vreodată, mirific.
Şi de fapt care dintre oameni poate primi toată iniţierea marelui iniţiat, sursă primară unică a tuturor iniţierilor?
- Ce este "Puterea Mângâierii", e tot o iniţiere?
- Este mângâiere, exact aşa, mângâiere, ce vrei mai simplu şi natural ca o mângâiere, cuvântul exprimă totul.
- Şi totuşi?
- E un liant al armoniei, e susţinerea rezonanţei pozitive, e vibraţia susţinătoare a tot ce e, e făcător de a fi posibil să fie ceva, lumea însăşi se trage din mângâierea începutului minţii de a fi sine, din unduirea prima care a declanşat în final existenţa, lumea provine din mângâierea mângâietorului ei, duhul adevărului, duhul minţii, duhul făcător, corector, proniator, călăuză, traductor, mijlocitor, al blândeţei duh, dar nemilos legiuitor absolut, incompatibil cu disonanţa, cu uitarea de sine cu neştiinţa numită intelectuală.
Puterea Mângâierii în cunoştinţă de cauză e sfinţirea care aduce alchimia la apogeu, e renaturalizarea totala a fiinţei de la ADN-ul chimic la cel info-energetic, de la celule la fiinţa în întregul său fizic şi subtil, ridică psihicul din deznădejde, ridică fizicul din urâciune, boală şi moarte dar mai presus de orice readuce bucuria fiinţei dăruindui naturaleţea până la nivelurile purităţii.
În virtutea Puterii Mângâieri, io cel ce sunt una cu puterea zic, şi totul, dar totul, răspunde cu singurul răspus posibil: "amin", control absolut provenit din recunoaşterea filiaţiei creatoare de către elementele creaţiei, absolut nimeni şi nimic nu are cum să nu recunoască pe fiul, singularitatea care are Puterea Mângâierii ca pe cel (cea) unu (una) cu sursa INEXEX, contopire, dumnezeire în manifestare.
Mângâietorul prin puterea mângâieri sale a atins conştiinţa şi sa făcut lumea, e energia susţinătoare a lumii, mintea sa trimis în duh, s-a dedublat în minte aflat-n duh cu conştiinţă în care s-a oglindit contemplativ şi ajungând să conştientizeze a născut raţiunea sa de a fi, lumea, astfel devenind sinele: Minte-Duh-Conştiinţă coborâtă din contemplaţie în conştientizarea raţiunii sale de a fi pentru împlinirea de sine.
Sublim pur şi simplu: natural, pur, sublim, sinele nu poate fi sine fără componenta conştientizare, (Big Bang), măreaţă explozie ce a dat raţiunea de a fi Minţii Primordiale, făcând-o posibil desăvârşită, "stardust" monadic, singularităţi, "sineuri" individuale pornite-n căutare de sine universală nemărginită şi inedită, bogăţia vieţii să vă fie dascăl şi iubirea-armonie-înţelepciune, scop întru unirea fiinţială desăvârşire, drum bun iubire, îmi spun io mie cel ce sunt.
- Nu vrei să revenim?
- Da, scuze, m-a luat valul. Marea taină a mângâietorului ar putea fi cea mai mare iniţiere dacă nu ar fi şi altele la fel de mari.
- Şi care ar fi diferenţa între Iniţierea Preoţiei Melchisedec şi Iniţierea Puterii Mângâierii?
- Ha, ha, ha, scuze dar e nostimă întrebarea copile. Preoţia Melchisedec e pentru oameni iar Puterea Mângâierii e transcendenţă totală.
Mângâietorul la preoţit pe Melchisedec şi nu invers. Dacă e să punem început, să punem limitare preoţiei oamenilor, iniţierilor omeneşti, atunci zicem fraza de mai sus, adică Melchisedec a primit preoţia direct de la Duhul Mângâietor, cel necunoscut cuvintelor omeneşti, Duhul Adevărului cel necuprins, negândibil, dar cum am spus, asta numai şi numai ca să punem un început, altfel fenomenul e mult mai complex, e un spectru de trecere al forţei iniţiatice de la imaterial la material, de la infoenergetic la chimic şi viu, în actualul înţeles al termenilor.
Numitele iniţieri au venit în lume ca funcţie odată cu lumea, ele s-au aflat şi se află potenţial în fiecare element existenţial, de la monade, atomi şi pietre la oameni, planete şi galaxii, numai că omul este entitatea care îndeplineşte condiţiile necesare manifestării, descătuşării lor (asta limitândune la om şi planeta Pământ).
- Despre Iniţierea celor 12 Gemene ce poţi să-mi zici?
- Această iniţiere este descoperirea caracterului natural al lui "Cel ce Sunt şi Exist", a celui denumit de oameni Dumnezeu şi caracterizat cum sa priceput fiecare în funcţie de nivel.
Gemenele sunt ceea ce voi numiţi zodii, complexitatea lor e nelimitat mai mare decât interpretările voastre. Cunoaşterea, interpretarea, aprofundarea, transpunerea în caracterul Gemenelor Siameze e ceea ce voi numiţi îndumnezeire, transcendenţa.
Caracterul sursei necunoscute din care provenim e unic şi suprem, perfect (indiferent dacă sursa primă e dincolo de sursa noastră, dacă sursa provenienţei noastre are la rându-i o sursă).
Oamenii aflându-se într-o mare diversitate caracteriologică au împărţit unicul şi marele caracter în 12 părţi sau zodii, ori în câte le-a părut lor potrivit (vezi şi împărţirea pe criterii temperamentale).
Dobândirea Iniţierii celor 12 Gemene, permite refacerea caracterului unic, total şi perfect, nu numai de la niveluri de caracter uman (caracter psihologic specific fiecărui om), ci de la caracter infoenergetic, de la nivelul structurilor de bază, de la subtil până la micro şi macro.
- Care e relaţia între Gemene şi Mângâietor?
- Mângâietorul a canalizat, a codificat şi a făcut posibilă promulgarea de către conştiinţă a diversitaţii iar caracterul unic sa oferit acestei diversităţi, a făcut-o posibilă, a permis diversitatea caracteriologică, adică totul, inclusiv noi.
Diversitate devenită posibilă prin integrarea caracterului unic la folosit însă în proporţii mai mari sau mai mici, în poţiuni, l-a degustat şi l-a asimilat diferit în funcţie de natura diversificării, astfel încât la oameni el a ajuns din caracter unic în 12 tipologii caracteriologice, dar asta numai incapacităţi noastre de a trăi şi concepe unicul caracter sursă.
- M-ai zăpăcit, cine e mângâietorul şi cine caracterul, ale cui?
- Mângâietorul e potenţa creatoare şi aparţine sursei pe care o considerăm noi ca fiind "primă" (asta ca să nu ne diluăm de tot în necunoscut), e numitul duh, subtilul, devenitul astral, vibraţionalul, susţinătorul a tot ce e, e liantul.
Caracterul e chipul şi asemănarea, arhetipul după care sunt făcute toate, şi duhul şi caracterul provin, sunt, ale sursei dintru începuturi (asta ca să mă exprim cumva în nişte cuvinte), necunoscutul.
- Celelalte iniţieri?
- Fărâmiţare ale unicei iniţieri, fiecare având părticica sa energetică atribuită ei de omul iniţiat, maiestrul care a conceput softul, iniţierea respectivă.
- Nu mai întreb, le las la decantat. Şi totuşi nu mă pot abţine, cum puii mei se face că eu nu am ajuns să am putere dar înţeleg acestea iar alţii, mulţi, nu le înţeleg, înoată în simbolistică dar au primit iniţieri la greu?
- Fiecare cu darul sau de bază, în plus, adevărul fiecăruia îl duce către sine dacă îl acceptă cu credinţă convinsă şi lucrează cele necesare.
Compoziţia ta caracteriologică fiinţială nu ţi-a permis iniţierile, conducândute mai întâi în adâncuri tot mai profunde ale cunoaşterii deoarece acesta e reprezentativ pentru tine, tu eşti intuitiv mai înainte de orice, ori iniţierile te duceau în magie şi nu puteai să te cristalizezi în propriaţi amprentă naturală autentică.
Duhul din voi vă călăuzeşte pe fiecare pe calea sa dacă nu vă pierdeţi total auzul interior şi "ascultaţi tăcerea lui".
Asta e predominanta din tine, o negi?
- Of, din nefericire nu o pot nega, toţi mau alungat, hulit şi renegat, lepădat, din cauza ei, pe toţi ia deranjat, i-a lovit în orgoliu şi vanitate, în interese şi habotnicie, motiv pentru care "m-au tamponat cu stoicism".
Mantră meditativă: "sunt manifestarea forţei în armonia iubirii înţelepte".







Cuvântul 13
RAŢIUNA SĂNĂTOASĂ A MINŢII
ŞI DESPRE ROLUL INIŢIATULUI

- Din nou despre asta?
- Da, din nou, iarăşi şi iarăşi, niciodată nefiind prea mult dacă ne raportăm la riscurile neconştientizării a ceea ce înseamnă să ai un aliat loial (singurul) la vreme de răscruce şi grele încercări, anume raţiunea ca înţelepciune a minţii.
- De ce?
- Pentru că o judecată sănătoasă a minţii este singura salvare a omului care a trecut de bariera celor cunoscute nivelului global al umanităţii.
- Cum aşa?
- Iaca aşa, totul poate fi influenţat cu "puterea minţii", gândurile tale, visele somnului tău, ba chiar şi procesele afective (emotive dar şi cele crezute sentimentale).
- Dacă toate acestea pot fi influenţate, ce mai rămâne?
- Când nu te mai poţi baza pe nimic, rămâne coloana, verticalitatea supremă, funcţia minţii de a judeca logic, raţiunea ca şi chintesenţă de reflectare în conştiinţă a acumulărilor moştenite şi dobândite, dreapta socoteala a minţii, cumpătul.
Atunci când nu mai eşti sigur dacă gândurile, deducţiile, intuiţiile şi chiar trăirile tale sunt ale tale şi nu induse, când percepi "chemări", necunoscute ca stare omului obişnuit, când visele-ţi devin stranii şi conţin mesaje, se cuvine să renunţi la orice formă de apreciere cunoscută ţie şi să laşi raţiunea să te îndrume.
Oricât de greu îţi va fi, oricât de intensă fi-va "chemarea", trăirea, oricât de impresionantă descoperirea, mesajul, nu te lasa amagit, nimic nu e de luat în seamă, totul e înşelăciune chiar de s-ar repeta de mii de ori, nu te lăsa ademenit ci înţelege că a sosit momentul să fii mai vigilent ca niciodată, rţional în cel mai înţelept mod posibil.
Nimic cunoscut de oameni nu provine de altundeva decât tot de la oameni, numai că, ceea ce nu ştiu majoritatea oamenilor e faptul că există mai multe niveluri ale speciei noastre:
-Nivelul deductivilor:
Cei care se bazează pe latura psihico-intelectuală, oamenii naturii terestre clasice, ai cotidianului obişnuit, azi e posibil ca acest procent să fi scăzut chiar şi la 99%.
Deductivii pot ajunge intuitivi.
-Nivelul intuitivilor:
Cei care au avut şansa (şi-au creat şansa?) să se întâlnească cu un "dincolo" vizavi de acest aici trăit de deductivi în general.
Ei au parte de cunoaştere diferită atât din punct de vedere cunoştinţe cât şi din punct de vedere afectivitate dar mai ales au parte de transcendenţă.
Ceea ce pentru deductivi pare miracol, pentru intuitivi este naturalul.
Ei au deschiderea de a accepta că nimic nu e imposibil chiar dacă nu e neapărat şi probabil, au parte de trăiri şi cunoaştere aşa cum deductivii nici nu bănuiesc că e posibil.
Intuitivii pot ajunge iniţiaţi.
-Nivelul iniţiaţilor:
Iniţiaţii adevăraţi sunt cei care au dobândit până şi puterea de a crea softuri, iniţieri, ei pot lega şi dezlega, de la realitatea psihică (inclusiv umană) până la cea fizică (nu numai umană).
Un iniţiat poate induce gânduri, vise, inspiraţie, voci, emoţii, sentimente, poate să-ţi "citească" gândurile, impresiile, poate să-ţi trăiască procesele afective sau să le trăiască împreună cu tine (telepatic desigur şi tot desigur indiferent de voinţa şi credinţa ta) etc.
Ba un iniţiat cu caracter mai puţin moral poate să-ţi provoace lucruri oribile, de exemplu îmbolnăvire, şi tac.
Binenţeles că iniţiaţi pot vindeca, o pot face chiar şi intuitivii.
O paralelă între deductivi, intuitivi, iniţiaţi şi cele din lume ar putea fi aceea că deductivii se aseamănă cu masa de manevră şi pepiniera, intuitivii cu "trăpăduşii" iar iniţiaţi cu politicienii.
În spatele oricărui mare om al umanităţii (cel puţin a celor spirituali), s-a aflat un iniţiat care l-a ghidat chiar influenţat în spiritul propriei sale mentalităţi (manipulare?).
Iniţiaţi pot lega şi dezlega aproape orice în funcţie de nivelul la care au ajuns.
Şi ca să nu pun şi eu limitare nelimitării voi accepta că mai presus de iniţiaţi sunt eliberaţii (nu am cunoscut încă vreunul), adică oamenii care au ajuns la cele ale magiei nu ca un scop în sine ci ca o consecinţă a înălţării lor (din această categorie nu fac parte neapărat cei numiţi "sfinţi" ori "iluminaţi", aceştia pot să facă parte din categoria intuitivilor ori iniţiaţilor de rând, aleşi pentru a ajunge marionete ale marilor iniţiaţi şi sisteme iniţiatice, în scopul atingerii intereselor personale şi de grup pe care ei le consideră obiective demne de urmat pentru "gloată" locală sau globală.
Iniţiaţi pot alege până şi un deductiv din care să facă o eminenţă cenuşie (în orice domeniu), sau chiar să facă un sfânt sau iluminat dacă interesele lor o dictează.
În zilele noastre iniţiaţi şi "trăpăduşii" lor au lansat un nou terget, anume 2012, dar şi o nouă modă, "buddhismul apusean" cu sarea şi piperul său, legea atracţiei şi oglindirii.
Dacă filozofia iniţiaţilor este, din cele mai înalte decât puterea omului, atunci eu mă lepăd de cele" înalte" pentru simplul motiv că e o filozofie labilă, şi dacă cele numite înalte produc o asemenea filozofie, atunci sunt labile şi nu-mi trebuie.
Sper însă că dincolo de dizabilităţile noastre să fie ceva cu adevărat înalt, ceva care să nu mai ceară de la noi prostituţia numită channeling (indiferent dacă e vorba de comunicare auzibilă direct în reţeaua neuronală responsabilă cu auzul sau prin inspiraţie, deci gânduri induse), ori acceptarea de arhetipuri imaginistice, trăiri şi cunoaştere deductivă ori intuitivă formatoare de zombilici moderni.
Dacă este un înalt, atunci să fie înalt nu uman şi nu îmi fac eu griji că acest înalt nu va găsi o cale de comunicare cu mine care să nu-mi pericliteze judecata sănătoasă a minţii, raţiunea cea înţeleaptă.
Cea mai la modă iniţiere este cea a iubirii (softurile pot diferi de la iniţiat la iniţiat şi de la şcoală la şcoală dar în principiu este vorba despre legătura pe care iniţiatul o face adresantului astfel încât acesta va trăi stări de iubire nemaiîntâlnite la sine până atunci, bucurii inimaginabile şi chiar fericirea, exaltarea făcândul să creadă ca la cunoscut cu adevărat pe numitul dumnezeu (nu mai vorbesc de acţiunile celor ce ajung la aşa ceva şi sunt lăsaţi într-o formă puternică a unei astfel de legături).
Dacă din partea bieţilor intuitivi este de înţeles atitudinea, iniţiaţi nu au nici o justificare pentru o asemenea manieră de abordare incalificabilă.
Azi în anul 2010 să manipulezi oamenii la fel ca acum două, trei sau mai multe mii de ani, e injust, imoral, lipsit de etică sau cum veţi voii să o numiţi.
Puterile Pionice (cum le mai spun eu) fac parte din funcţiile cu care e dotată orice fiinţă umană, la fel ca memoria, gândirea, afectivitatea ori altele, numai că marea masă a umanităţii a dezvoltat numai latura noastră deductivă, puţini pe cea intuitivă şi mai puţini pe cea iniţiatică.
Mi se pare o dovadă de lipsă de profesionalism să aplici omului de azi măsurile aplicate omului de acum mii de ani, să foloseşti softuri iniţiatice vechi de milenii sau mai rău să concepi şi azi softuri care au ca avataruri, îngerii, sfinţii, demonii ori felurite entităţi.
Unii le-au modernizat de le-au făcut SF, au adus ca personaje călăuzitoare în iniţiere nici mai mult nici mai puţin decât extratereştrii, ghizi spirituali, spiriduşi şi tot ce a mai inventat umanitatea în domeniu.
Heelooooo! Mai e cineva pe lume cu picioarele spiritualela locul lor şi cu capul spiritual la locul său?
Eu caut cumva ca Don Quijote şi oamenii îmi aplică cumva acelaşi tratament, dar şi eu simt că nu sunt singur şi că e posibil să fie ceva mai presus de deductiv, intuitiv şi iniţiatic.
- Tu zici că nu-ţi faci griji că "înaltul" va găsi cumva o modalitate să comunice cu tine fără a-ţi leza raţiunea dar eu mă întreb, nu cumva acest numit "înalt" se comunică pe sine indiferent de noi iar problema e ca noi să ajungem la nivelul de "a auzi"?
- Da, această variantă e mai plauzibilă, varianta mea era doar o formă de exprimare mai puţin reuşită, "pierdut" fiind în "transa inspirativă"
- Care zici că ar fi rolul iniţiatului?
- Rolul său este să se călăuzească pe sine şi apoi pe deductivi şi intuitivi pe calea fiecăruia spre propriul sine, spre singularitatea-i individualizată, astfel încât să nu le-o afecteze datorită propriei sale mentalităţi habotnice pe care nu a reuşit să o controleze.
Nu zic, fiecare suntem robii propriului bigotism, dar iniţiaţii deaia ar trebui să fie iniţiaţi, pentru că au rupt lanţurile "pătimăşeniei", din nefericire mulţi (majoritatea) iniţiaţilor sunt magicieni şi nu mentori sau maeştri în profunzimea înţelesului acestor termeni.
Un iniţiat, ca orice profesor de altfel, este desăvârşit (metaforic vorbind) atunci când la condus atât de bine pe discipol încât acesta îl depăşeşte cu viteză superluminică pe propriai cale către cele mereu mai înalte.

Cuvântul 14
METODA ACCEPTĂRII

- De ce e aşa important să-ţi găseşti calea (să te afli pe calea ta mereu)?
- Deoarece, calea, presupune să te regăseşti în cele în care te afli la un moment dat. Când ceea ce faci te reprezintă cu adevărat dobândeşti credinţă.
- Nu mă lua cu credinţa că m-apucă duca.
- În principiu nu despre acest gen de credinţă vreau să-ţi vorbesc, ci despre credinţa care naşte încredinţarea că poţi face ceva, orice îţi vei fi propus, care te duce la acceptarea largă, profundă, înaltă că e în puterea ta realizarea, dobândirea, crearea realităţii cum voieşti tu "îndreptăţitul".
Nivelul reuşitei este direct proporţional cu nivelul acceptării, tot aşa cum nereuşita e direct proporţională cu îndoiala.
- Este cunoaşterea folositoare?
- Pentru a visa vise măreţe fiecare are nevoie de un anumit gen de cunoaştere, e potrivit să ajungi la cunoaşterea care îţi înlesneşte drumul spre o asemenea deschidere şi care îţi va întări acceptarea că poţi şi ai dreptul.
- Acceptarea e modelabilă, îmi pot creşte nivelul acceptării, al încredinţării, micşorând până la a elimina îndoiala?
- Binenţeles.
- Cum?
- Construieşte-ţi propria lucrare pentru aţi cultiva capacitatea potenţială, pentru a o activa şi dezvolta, pentru a o creşte.
Presupunând că porneşti de la un zero relativ, gândeşte-te la cum face un sportiv să ajungă la performanţă, tu cum ai ajuns la reuşitele la care te afli în profesia pe care o practici ori alte exemple de acest fel, dar mai ales e de folos să cultivi conştiinciozitatea, străduinţa faţă de lucrarea ta, mai presus însă de acestea e util să-ţi trezeşti evlavia, adică să pui în lucrare afectivitate pentru a putea ajunge dedicat în întregime, a fi "pasionat" şi a-ţi respecta şi iubi calea şi lucrarea, astfel, treptat, treptat, devii încrezător în puterile tale, încredinţat de reuşite, îţi creşte nivelul acceptării, devine tot mai profund, iar dânsa, îndoiala, se risipeşte, aşa ajungi să consideri că ţi se cuvine de drept atingerea unui anume obiectiv, targetul e una cu reuşita.
- Poţi exemplifica concret?
- Da, chiar e o reuşită de referinţă.
Era o vreme (ca de poveste parcă), când mă aflam ca fiind foarte credincios (religios, deosebi datorită filozofiei descoperită în Filocalii) şi ca urmare încredinţarea mea atingea valori superioare.
Sa făcut că într-o vreme m-am îmbolnavit şi tuşeam foarte tare şi des, medicamentele nu aveau nici un efect, în una din acele zile trebuia să particip la o slujbă şi tusea nu se mai oprea, atunci "m-am ridicat" în mine cu putere mare şi în virtutea faptului că mă acceptam pe mine cel conştient, ca stăpân suprem al fiinţei ce eram (sunt), am zis: "Cum îţi permiţi tu raţiune străină să distrugi zidirea lui dumnezeu care sunt eu, îţi poruncesc sa dispari acum, în aceasta clipă".
Cam aceasta a fost formularea, nu mai ştiu exact şi nici nu consider relevant întru totul formularea, cât starea momentului, trăirea.
Din acel moment tusea a încetat definitiv şi în locul "ghearei" pe care o simţeam în piept a apărut un alt fenomen, total diferit, despre care aveam convingerea că e un proces de vindecare, şi cu timpul sa dovedit ca fiind întocmai aşa.
Dupa câţiva ani, la un control de rutină am fost întrebat dacă ştiu că am fost răcit la plămâni.
Ceea ce vreau să spun este că atunci când ajungi la un nivel înalt de acceptare că este posibil, atunci cu adevărat, zici, şi, instantaneu, se înfăptuieşte, natura universală nu are cum să nu răspundă, e legea firii ei, aceasta e puterea cuvântului, a gândului provenit dintr-o convingere fermă, totală.
Încredinţarea mea de atunci a fost maximă, mă simţeam propriul meu stăpân şi mi-am cerut dreptul suprem, "sacru", la sănătate, eram eu lucrătorul şi ea lucrarea, eu creatorul şi ea creaţia, domnul propriei mele împărăţii am cerut supunere şi întrucât "cuvântul" meu îndeplinea criteriile supremaţiei, a fost ascultat, recunoscut şi executat întocmai.


Cuvântul 16
ÎNTRE MATRICEA GÂNDIRII MINŢII ŞI MATRICEA INTUITIVĂ A MINŢII

- E foarte interesant că noi ne dăm seama de incapacitatea gândirii de a cuprinde nelimitarea dar nu ne punem întrebarea, cum oare are loc mereu şi mereu, generaţie după generaţie, ba chiar moment după moment, fenomenul de lărgire a sferei ei de mărginire cuprinzând tot mai mult din nemărginire şi oare cum pot eu să nu mai aştept sute sau mii de ani (nu de alta dar poate mor între timp) descoperirile ştiinţifice ori de altă natură care să îmi dea răspunsurile satisfăcătoare ca să accept că este "un dincolo" atotpotenţial.
- Ai început să faci, în sfârşit, observaţii demne de a fi sesizate.
Voi spuneţi: dacă parcurg întotdeauna jumătate din distanţa care mă desparte de domiciliul meu nu voi ajunge niciodată acasa, (logic nu?) şi totuşi se face cumva că mereu şi mereu ajung acasă.
Ceea ce nu poate oferi gândirea deductivă poate oferi inspiraţia intuitivă, starea de contemplaţie inspirativă.
Permanent, de când e omul aşa cum îl cam ştim noi, deducţia singură nu iar fi permis, never, să ajungă acasă, ba nici să aibă pe "acasă", dacă nu era precedată de "cuantica intuiţie" şi de înlănţuirea intuitivă pe care o numesc "cuantica inspiraţie" şi se manifestă în starea de contemplaţie.
Produsl matricei gândirii, deducţia, credeţi voi că se hrăneşte cu nectarine, struţo-cămile? Ei bine da, chiar se hrăneşte cu ceva ce pentru voi pare un "mutant", se hrăneşte cu produsul matricei intuitive (contemplative).
Dacă matricea contemplativă nu ar funcţiona ca să scoată pe bandă intuiţii (pe care majoritatea oamenilor nu le conştientizează la acel nivel dar le percepe când ajung deja deducţii), deducţiile ar râmâne aceleaşi, s-ar stafidi până la mumificare devenind faraonice, iar noi am deveni roboţi industriali la un nivel tembel şi tâmpit.
Deaia ajungem mereu acasă deşi gândirea logică ne spune că e imposibil, deaia infinitul dintr-un cm e infinit deşi gândirea zice că e limitat (ca orice limitare, numitul cm este o singularitate, o monadă specializată să fie cm, o celulă stem universală individualizată de codul său), deoarece orice existenţialitate e portal către infinit, drum al epocilor, paradigmă călăuzitoare spre nelimitare.
Gândirea e limitativă, practica şi raţiunea înţeleaptă ne spune mereu asta, e necesar numai să ne oprim un moment de realitate, un moment de prezent, din goana nebună a minţii rătăcită în gândire giratorie, să inspirăm profund şi poate se face declicul şi apare întrebarea: "încotro frate încotro?".
Eu îmi dau seama că mă amăgesc singur şi nu îmi declanşez resetarea astfel încât sistemele să se recalibreze şi să-i permită judecăţii minţii o limpezire înoitoare, o reaşezare pe baze mai reale, mai înalte?
Adică îmi dau seama că parametrii funcţionali nu sunt cei optimi deoarece gândirea e limitativă clar, şi continui să fac nimic?
- Şi ce să fac?
- Ce? Pune-ţi frate întrebări, "înebuneşte" întrebând, căutând, dar întru deschiderea minţii nu întru habotnicia ei, iar ea, cunoaşterea cea atotdarnică îţi va oferi şi ţie paradigme mai largi, presupuse nelimitări însă tot mai înalte, astfel îţi măreşti sfera, devii mai puţin limitat.
- Schimb un punct de vedere, o paradigmă cu alta?
- Da, însă una e să stai în găoacea ta, paradigmă de melc, o viaţă întreagă şi altceva să o schimbi mereu (după ce ai explorato pe aceea suficient) iar astfel să ai parte de găoace paradigmatice tot mai înalte şi să îţi lărgeşti sfera în nelimitare, să simţi gustul zborului cunoaşterii şi nu numai.
- Crezi tu că e suficient de inteligibil ce ai scris?
- Mă străduiesc, dacă nu, iată, mă repet, întrucâtva.
Ceea ce vreau să spun este că înainte de senzaţii şi percepţii, înainte de deducţii au loc fenomene mai subtile (energia electrică o percepi când te zgâlţâie asta nu înseamnă că zgâlţâiala defineşte fenomenul electricitate, aşa şi cu mintea cea extraordinar de complexă).
Prin antrenarea minţii (şi nu numai), începi să constaţi că poţi gusta, sesiza, cevaul numit intuiţii, şi nu mă refer la acele intuiţii care să-ţi permită accesul la lozul cel mare (nu că e imposibil dar trebuie să atingi nivelul), ci la cele care să-ţi permită o cunoaştere care nu ar fi ajuns pe masa ta dacă rămâneai un deductiv.
Practic scurcicuitezi spaţio-temporalitatea, te iluminezi înainte ca "întreaga umanitate" să ajungă la a cunoaşte acele înţelesuri, iar atunci când ei vor fi ajuns la ele şi le vor numi descoperiri ştiinţifice, ba chiar vor deveni banalităţi cotidiene, tu vei avea parte de noi iluminări ce la rându-le vor fi şi ele descoperite de alte generaţii care vor ajunge să le considere banalităţi cotidiene (de fapt e ceva care se desfăşoară permanent în mintea oricui numai ca nu conştientizăm asta şi nu o cultivăm intenţionat).
- De ce e aşa important să-ţi pui întrebări?
- Tocmai ţi-am zis ceva mai devreme, ca să nu te cloceşti în propriaţi găoace, ca să ajungi la un moment dat "să nu mai stai în rahat plângând" (aprope ca am citat din cineva) ci chiar să ai nivelul de cunoaştere şi de putere necesar să ridici şi pe alţii din propria lor mizerie de care nu îşi dau seama, nu vor ori nu pot să se ridice.
Cu cât ne vom pune întrebări "mai deştepte", mari (atenţie însă, puse chiar cu sinceritate şi deschidere a minţii, cu dorinţa curată de a înţelege şi nu pornite din puii mândriei, orgoliul şi vanitatea), vom ajunge mai puţin limitaţi, mai aproape de "punct ochit, punct lovit", de "zis şi făcut".
avatar
io
Intermediate
Intermediate

Numarul mesajelor : 261
Puncte : 281
Reputatie : 0
Data de inscriere : 04/02/2010
Varsta : 58
Localizare : BUCURESTI

Vezi profilul utilizatorului http://www.autocunoastere.com      http://celcesunt.blogspot.com

Sus In jos

Re: Din scrierile mele, io cel ce sunt, mai ales, nimeni si nimic deja cunoscut

Mesaj Scris de Ambra la data de Joi Iun 24, 2010 6:26 pm

Mai,io...de ce e apa uda? drunken Tie,iti lasa nevasta prea mult timp liber.
Prea mult zgomot pentru nimic.Bogati,saraci,destepti,prosti,culti,inculti,habotnici ori atei...murim, la fel! scratch Restul e filozofie....
Agitatie inutila. Sad Ne invirtim in jurul cozii.
avatar
Ambra
Intermediate
Intermediate

Numarul mesajelor : 268
Puncte : 324
Reputatie : 4
Data de inscriere : 01/09/2009
Localizare : Akasha

Vezi profilul utilizatorului

Sus In jos

Re: Din scrierile mele, io cel ce sunt, mai ales, nimeni si nimic deja cunoscut

Mesaj Scris de io la data de Vin Iun 25, 2010 1:11 pm

Mai, Ambra, apa e uda deoarece una din proprietatile ei de baza este aceea de a curge, tocmai de aia apa se strica cand sta, se incalca una din legile sale fundamentale, curgerea.
Mie imi lasa intradevar nevasta mult timp liber si ma mai ocup de "stolul' meu, dar fiecare daca nu are un stol cel putin o pasarica tot are (vorba romaneasca).
Aici ai zis/o bine, marele nimic nu are nevoie de zgomot ci de tacere ca sa fie auzit (de fapt nu nimicul are vre/o nevoie ci noi), dar ce sa fac daca ma pocnit inspiratia asta de la o vreme, imi cam place si cred ca ma si ajuta intrucatva pe calea mea.
Na, si tu acuma, pai ce vrei sa fac sa pun palmele pe piept si sa astept moartea, mai ma exprim si eu in felu/mi specific pana ce ne vom intalni in moarte, exact cum zici si tu, filozofez.
Ha, ha, ha, chiar ca ai dreptate, asa e, chiar ne/ar fi de folos sa ne invartim in jurul cozii alergand/o pt. a ne oferi sansa de a o prinde si a intelege ca "tot eu sunt" si cel ce cauta dar si obiectul cautarii.
In rest numai de bine sunny
PS
Si uite ca mi/ai produs inca un mic declic; neantrebanduma niciodata, de ce e apa uda, nu am constientizat si nu am trait suficient de intens bucuria atingerii minunatei ape, nu m/am gandit vreodata cat de maleabila, de permisiva, de uda e, astfel ca ea mereu "a facut dragoste cu mine, dar eu cu ea niciodata". Surprised
avatar
io
Intermediate
Intermediate

Numarul mesajelor : 261
Puncte : 281
Reputatie : 0
Data de inscriere : 04/02/2010
Varsta : 58
Localizare : BUCURESTI

Vezi profilul utilizatorului http://www.autocunoastere.com      http://celcesunt.blogspot.com

Sus In jos

Re: Din scrierile mele, io cel ce sunt, mai ales, nimeni si nimic deja cunoscut

Mesaj Scris de Ambra la data de Vin Iun 25, 2010 4:28 pm

lol! Dajteptu' lu' mama!Pun pariu ca suferi de insomnii...
"Cine l-a batut pe Napoleon la Waterloo?" drunken Catelu' meu cind se plictiseste se chinuie sa-si musce coada invirtindu-se in cerc dupa ea.
Cu apa e chiar, mare filozofie dar,ma intreb daca ne-ar ajunge o viata ca sa pricepem iar dupa ce pricepem ,la ce ne-ar folosi. scratch
Apa este informatie. E eterna,omnipotenta si omniprezenta.Nimeni si nimic nu-i sta in cale.Este cel mai victorios,cel mai potent element dintre toate cele cunoscute.
Daca tot ai timp liber si-ti place filozofia dezleaga-mi si mie rogu'te ghicitoarea asta ,pe care o primii in vis si careia nu-i dau de cap:
"Intre sfintii apostoli biblici a existat o relatie...matematica,aplicabila triunghiului".(Nu,dreptunghic) scratch
Asta mi s-a raspuns in vis cind am intrebat:" care e secretul piramidelor?".
Dar,stii ca nu exista piramida fara apa? Toate au fost concepute cu acel unghi si acea sursa de apa...
"Mama,nu se supara;de ce,oare?" drunken
avatar
Ambra
Intermediate
Intermediate

Numarul mesajelor : 268
Puncte : 324
Reputatie : 4
Data de inscriere : 01/09/2009
Localizare : Akasha

Vezi profilul utilizatorului

Sus In jos

Re: Din scrierile mele, io cel ce sunt, mai ales, nimeni si nimic deja cunoscut

Mesaj Scris de io la data de Vin Iun 25, 2010 8:28 pm

- Razz
- Am citit intamplator o carte, "Napoleon Bonaparte" cred ca se numea, m/a impresionat profund (acum 25 de ani), dupa ce am citito, un coleg-prieten, a inceput cu intrebari de genul celei formulate de tine (in ce an ..., cu cine...., ce...?), iti raspund la fel, niciodata nu am citit ceva si nu mi/am propus sa retin, locuri, oameni, date, intodeauna ma interesat esenta problemei, filozofia sa, dar ca sa/ti dau apa la moara, am avut mereu o memorie "slaba", acuma fie vorba intre noi pot sa ma uit in carte ori pe net si sa aflu, dar chiar nu merita (era un duce ceva? Wel..., Welington? ori zic o prostie? nu conteaza oricum, de fapt la batut soarta ca rezultanta a activitatii universale, "mama nu se supara deoarece nativ are instincte materne" in general desigur).
- Ai vorbit tu cu catelul si el ti/a spus asta? Surprised , uimire scrie pe chipul meu, intelegi graiul tuturor vietuitoarelor asa ca in basmele bunicii?
Super tare Laughing
- Poate ne/ar folosi sa facem aur din nisip, sau apa, ori alt gen de alchimie sau mai potrivit, poate ne/ar fi de folos sa intelegem rostul lumii, al omului la un nivel mult mai profund, poti zice si cu asta ce? Stiu si eu, bucurie, fericire, nirvana, chestii santa (eee, craciuniiiiteeee)
- Iaca raspund si eu ca nu ma doare mintea farao .
Stai sa/mi vina.....
Secretul piramidelor este ca ele invita si poate ca au si puterea potentiala de a ne inalta catre "piatra din capul unghiului".
O lege fundamentala a triunghiului e ca suma tuturor unghiurilor este 180 de grade. Schimbarea radicala, totala, a orice, se face prin intoarcere la 180 de grade. Din cate se spune in textele vechi, apostolii au primit puterea de a lega si dezlega, au primit puterea de a transmite mai departe harisime si preotia si se pare ca si/au lucrat indumnezeirea, daca e asa, legatura intre apostoli si triunghi e ca ajunsi in expansiunea existentiala a Big Bangului, ca noi toti, sau intors la 180 de grade, prin singularitatea din ei insisi, devenint chip si asemanare, "dumnezei adevarati".
In plus triunghiul nu trbuie sa fie dreptunghic, pt. ca ar impune limitarea unui apostol intr/un unghi ce trebuie sa aiba neaparat 90 de grade, ori transcendenta e metamorfoza, schimbare, inoire, emergenta continua spre chemarea profunzimii.
Patru triunghiuri aproximativ echilaterale ori isoscele, asezate pe sol, asa cum zici, pot constitui o piramida care are 12 unghiuri, 12 apostoli (3 la fiecare triunghi), prin smerenie, trinitatea (triunghiul) reprezentata de cate 3 apostoli sa inclinat la un unghi, toate triunghiurile, toata lucrarea apostolica contribuind la formarea piramidei ce sustine si azi "piatra din capul unghiului" Iisus (arhetipul sursei primordiale care s/a trimis in lume, sa existentializat si implinita sa inaltat in sine).
Daca vrei este vorba de mesajul care zice: "Eu sunt calea, adevarul si viata, oricie va veni la mine va fi viu.....", (le/am uitat si eu de 15 ani de cand mi/au murit efectiv).
Ideea e ca exista o cale a desavarsirii omului, a indumnezeirii lui, numai ca fiecare institutie religioasa, spirituala si fiecare mentor zice ca a lui e aia de urmat scratch , acesta ar putea fi mesajul si poate chiar rostul piramidelor.
- "Nu exista piramida fara apa?" Nu stiu ce anume ai vrut sa zici. Vaporii de apa din aerul interior? Apa de ploaie? Cea din ad\ncuri? Cea din vazduh? Cea informationala ori energetica?
- "Toate au fost concepute cu acel unghi si acea sursa de apa..."
Tot ce exista a fost conceput cu acel unghi si cu acea sursa de apa, adica provin din sursa primara a tot ce e, din inaltimea suprema a unghiului totului, din trinitate conform crestinismului.
Tot ce am scris aici e o aplecare spre crestinism ca sa/'i pot raspunde si atat.
sunny
avatar
io
Intermediate
Intermediate

Numarul mesajelor : 261
Puncte : 281
Reputatie : 0
Data de inscriere : 04/02/2010
Varsta : 58
Localizare : BUCURESTI

Vezi profilul utilizatorului http://www.autocunoastere.com      http://celcesunt.blogspot.com

Sus In jos

Re: Din scrierile mele, io cel ce sunt, mai ales, nimeni si nimic deja cunoscut

Mesaj Scris de io la data de Mier Iun 30, 2010 5:24 pm

Starea 2 de cunoaştere, înţelegere şi conştientizare
ALT NIVEL

Cuvântul 7
Alt nivel - intuitivul

Iată de mai bine de 2 ani cred, bat apa-n piuă cu scriile mele provenite dintr-o inspiraţie grefată, transpusă pe cumulul mizer al statutului propriu, personal, de "homosapiens giratorius", care ma dus (m-am dus) la concluzia debilă că înţelegerea e nelimitată, că trăim într-un proces continuu, mereu mai profund de cunoaştere, că ştiinţa va avea mereu ceva de descoperit (aşa şi e).
Prin această abordare mi-am construit propria teorie, propria fantezie despre adevăr, propria paradigmă, dogmă, anume teoria nelimitării.
Îmi dau seama însă că aşa cum o unitate de lungime (un cm ori un metru) pare nelimitat ca număr de segmentări pe care i le pot face (dacă mereu şi mereu, voi mări prin intermediul unei lupe tot mai puternice, dacă îi voi tot da zoom, pot sâ îl împart la infinit) totuşi acest infinit de lungime e finit, are un cm sau un metru nu mai mult.
Aceasta e o cutremurătoare dovadă a incapacităţii funcţiei gândire logică actuală de a cuprinde fenomenul de infinitate întro abordare ştiinţifică şi nici chiar filozofică, nu e logic ca un infinit să fie mic şi să încapă în altul mai mare, e aberant deoarece gândirea logică actuală e ea însăşi un infinit mic într-unul mai mare.
Ba mai mult, tot ce colapsează în capacitatea de a judeca a minţii, deducţiile, chiar şi inspiraţia, interpretările de orice fel părute intuiţii (dar de fapt intuiţii colapsate deja, întrupate, într-o formă dată de judecată, de gândire) sunt numai supoziţii, limitări, devin nişte presupuse adevăruri ale nivelului, infinitul mic.
- Şi care e mă rog nivelul următor, infinitul mai mare?
- Mărindu-ţi viziunea asupra totului, singularitatea care eşti poate face un salt cuantic (să îl numim aşa mai futurist) şi poate deveni portal, teren prielnic prin care (pe care) să pătrundă (să rodească) intuiţiile (atenţie, în sensul natural al termenului).
Dacă am coborât intuiţia în interpretări personale ale diferitelor niveluri de percepţie pe care le avem (mai mult sau mai puţin subtile cu adevărat) ea devine un înţeles al gândirii, sau chiar de e inspiraţie, tot îşi pierde nobleţea şi valoarea.
Nu avem voie să coborâm intuiţia în deducţie, riscăm să o denaturăm, să o interpretăm, ceea ce o face ghicitură.
Ceea ce se cuvine a face e să ne înăţăm mintea deasupra judecăţilor (nu numai să nu judecăm pe alţi sau pe noi, ci să nu judecăm deloc, să nu folosim capacitatea de a judeca a minţii (nu mă refer nicicum la situaţiile în care e indispensabil să o facem).
Înălţând mintea, înălţându-ne la capacitatea de a fi intuitivi, ştim pur şi simplu ce să facem, ce se "întâmplă", ce se gândeşte, care e rostul lucrurilor, e un fel de telepatie pe care o trăieşti în relaţia cu tot şi toate, cu lumea, cu tine, cu universul.
Nu judeci nimic, nu gândeşti, ştii nemijlocit, pur şi simplu constaţi că afli fără să faci ceva anume.
Nu ştii în sensul de ştiinţă, nu cunoşti în sensul de cunoaştere, de cunoştinţe, ci ştii din sursa primară, direct din faptul însuşi, ca şi când evenimentul ţi sar destăinui singur, de la sine, primeşti desfăşurătorul, accesul la prezentul cel atemporal.
Încerc un exemplu poate reuşesc să mă fac înţeles.
Sunt în staţie şi aştept autobuzul. La un momentdat săturat de aşteptat, mă ridic de pe bancă şi mă aproprii de bordura străzii, privesc şi văd autobuzul în apropiere venind.
Intuiţie sau întâmplare, nu ştiu, faptul că fenomenul a avut loc de mai multe ori dar niciodata ca o coordonare conştientă, îmi dă de gândit (în mod categoric nu au fost factorii care să-mi fi atras atenţia).
Sau atunci când a venit tramvaiul în zece secunde cum am zis, ori cand a plecat trenul în cateva secunde tot aşa cum am spus, ori când sa oprit trenul la gândul meu de a se opri, sau siguranţa reuşitei din parcul de distracţii, ori siguranţa câştigului la lozurile pe care aveam să le cumpăr în acea zi de neuitat, multe altele mi-au demonstrat că există posibilitatea fenomenului intuitiv (nu mai detaliez, am făcuto în alt "Cuvânt").
Acestui fenomen şi nivel iaş zice "nivel intuitiv natural".
- Bene, ma e cosa fare?
- Aşa cum nu te pasionează politica şi politicienii tot aşa să nu te pasioneze gândirea şi nici chiar judecata minţii.
- Mama mia Santa Maria, foame scrie pe mine.
- Te îndemn să ai tot timpul mintea eliberată de gânduri de judecăţi de inspiraţie chiar şi astfel intuiţiile vor putea să pătrundă în conştientul tău nedenaturate, în felurite forme.
Când vei dobândi suficient de mult asta, datorată faptului că ai dobânditi isihia, liniştea, tăcerea, tihna, într-un procent suficient, vei deveni tot mai intuitiv, chiar telepat şi nu numai.
- Hombreee! Abureală, auzi? ABUREALĂ! De peste 15 ani ştiu despre asta şi iată-mă şi azi la acelaşi nivel de "neterminat".
- Bine ai zis, ştii, acuma însă ai reuşit să înţelegi mai bine, ai aprofundat, dar mai ales ai conştientizat în cunoştinţă de cauză nu numai datorită unor conştientizări involuntare.
- Bene e che ho fatto, că nu se vede nimic în numita realitate, rezultate, nexam.
- Nu se vede deoarece nu ai atins suficient ultima etapă, anume cea a unei conştiinţe a intuitivului, adică să fii "iradiat" suficient, de către conştiinţă (nu în sensul de moralitate, de etică ci de funcţie vie a inexistenţei-existenţe, a totului, a necunoscutului.
Deschidete şi conştiinţa naturală-pură va accede în tine şi vei fi intuitiv natural.
- ?
- Taci până vor tăcea toate gândurile tale, amintirile şi imaginaţia, până va tăcea însuşi tumultul fiziologic (nu e vorba de încetarea activităţii funcţionale a organismului ori de o stare pentru totdeauna), taci şi "ascultă" cu toată fiinţa, intuiţiile (conştiinţa) se manifestă dar nu le (îi) permiţi să o facă nealterate (ă) şi în procente evidente, ai un bruiaj fiinţial prea mare.
- Dar promiţi că îmi trimiţi chiftrluţe cu praştia la 9?
- Iar faci băşcălie?
- Nu, nu, să nu fie, dar care om e suficient de nebun ca să ia cratiţa din cuptorul încins fără aşi proteja mâinile?
- Nimeni, un astfel de nivel ţine chiar de neatenţie, de neştiinţă, de cretinism sau de cele înalte.
- Asta-ţi zic şi eu, toţi se protejază de foc, dar mă îndeamnă pe mine la cretinism. Păi cum mama dracului să nu fiu vigilent când am fost ars aşa rău de mi-au sfârâit creierii?
Cine nu înţelege, să mulţimească cui vrea el că nu a rămas "fără carne pe el", din cauza arsurilor rugului numit "control bestial al minţii" pe care îl practică unii iniţiaţi, habotnici fără frontiere, închistaţi în nebunia secretomaniei şi intereselor personale şi de grup (tagma, instituţie).
Atenţie însă, cel mai mare inchizitor, cel mai fanatic, de când e omul, a fost şi este propria noastră mentalitate.
avatar
io
Intermediate
Intermediate

Numarul mesajelor : 261
Puncte : 281
Reputatie : 0
Data de inscriere : 04/02/2010
Varsta : 58
Localizare : BUCURESTI

Vezi profilul utilizatorului http://www.autocunoastere.com      http://celcesunt.blogspot.com

Sus In jos

Re: Din scrierile mele, io cel ce sunt, mai ales, nimeni si nimic deja cunoscut

Mesaj Scris de io la data de Vin Iul 02, 2010 4:26 pm

Cuvântul 8
EU PSIHOPATUL, EU NEPRIHĂNITUL, EU PURUL ŞI IO,
SAU CUM POATE AJUNGE MARIONETA PROPRIUL SĂU STĂPÂN

- La acest moment ce constat?
- Constat că am un fel de a fi, de a mă manifesta, un comportament (conduită) atât la nivel psihic cât şi fizic (faptic), în funcţie de contextul realităţii pe care o trăiesc.
Nu reuşesc să mă menţin în echilibru datorită gândurilor şi emoţiilor care fac ravagii fără ca io să mai pot controla fenomenele, altfel zis, psihopatul (pătimaşul) din mine preia controlul în dauna naturalului (neprihănitului) şi purului (nepătimaşului).
Odată cu manifestarea psihopatului apar odraslele sale, enervarea, agresivitatea, furia care izgonesc roadele neprihănitului, liniştea, calmul, bucuria.
Toate manifestările emotiv-negative ca şi "iarmarocul de gânduri şi imagini din cap" de care am tot vorbit, sunt ale psihopatului din mine, în schimb, pacea aducătoare de echilibru, de cumpătare, bucuria, compasiunea, fericirea, sunt manifestările naturale ale neprihănitului.
Mai constat că nici cel puţin nu sunt băgat în seamă, eurile preluând controlul fără acordul meu conştient, io practic ajungând un spectator fără opinie, un cetăţean fără drept la vot, la trăirea propiei mele vieţi.
- Dar cine sunt?
- E vremea să aflu că io sunt chiar io dar pot fi şi eu psihopatul (pătimaşul, viciosul, lipsit de control), şi eu naturalul (neprihănitul, semicontrol) dar şi eu purul (nepătimaşul, autocontrol).
Exact ca în lumea fiinţelor animale, când un şef de haită nu e capabil de statutul sau de şef, controlul haitei e preluat de altul.
Io, manifestându-mă ca o paiaţă, atât neprihănitul din mine dar mai ales psihopatul preiau şefia când le vine lor, iar io nu am nici un cuvânt de spus, io sunt împăiatul, labilul, prostul târgului, obiect de mobilier, un stâlp bun de urinat pe el, io nu sunt stăpân pe mine.
Nemaidentificându-mă cu nici unul din cei trei, constat că jocul se desfăşoară şi fără mine ca participant semnificativ, practic rămânând pe banca rezervelor sau în tribună, meciul, jocul se joacă fără mine.
- Unde greşesc, apare firesc întrebarea, cum pot prelua controlul asupra propriei fiinţe, la ce nivel are loc decizia, care, unde e centrul de comandă?
- Principala greşală capitală, este neştiinţa, lipsa cunoaşterii, adică nu am ajuns la cunoştinţe care să mă lumineze asupra identităţii mele, a rătăcirii în care mă aflu, a modului de desfăşurare a evenimentelor realităţii dar mai ales a metodelor de dobândire a autocontrolului, şi nu numai asupra aspectelor cotidiene psihico-comportamentale ci total.
Cea de-a doua greşală capitală este uitarea, io uitând de mine, predau controlul fără un acord conştient (adică o conştentizare în cunoştinţă de cauză, voluntară, ca un act de voinţă proprie a mea, (io), şi asta de obicei către psihopat.
La acest moment am oarece ştiinţă a fenomenelor, în privinţa uitării de mine, ca io, încă nu reuşesc să o stopez.
În acele frânturi de clipă, de decizie matricială, nu mă identific cu mine "cel ce sunt", nu-mi aduc aminte, iar jocul asta aşteaptă, greşala, psihopatul imediat preia controlul şi mă târăşte în enervare, în deprimare, supărări, plictiseală, ori "veselie" şi multe, multe altele care hrănesc centrii emoţionali negativi deja formaţi (dobândiţi sau moşteniţi), îl întăresc , îl îngraşă pe psihopat, îi dau putere.
Deşi mai rar, e totuşi de urmărit şi preluarea controlului de către neprihănit (naturalul), deoarece prea mult strică, poate duce tot la abuz, în consecinţă la denaturalizare, falsitate, psihoză, chiar dacă vorbim de linişte, bucurie, fericire şi din acestea.
Pentru a prelua controlul propriei fiinţe e necesar să cultiv identificarea cu mine "io cel ce sunt", io decizionalul, justiţiarul, cel care hotărăşte ce vrea să fie, io cel ce stau pe tronul judecăţii mele ca minte absolută şi cumpănesc dacă şi cât să dau controlul psihopatului, naturalului sau purului.
Aceasta e o lucrare de permanenţă pentru a ajunge să identific pe cei trei participanţi la "prezidenţialele" fiinţei mele, adică , eu cel pur, eu cel natural şi eu cel fals (psihopatul).
Până ce nu mă voi identifica suficient cu io, cel care nu sunt nici falsul, nici naturalul, nici purul, nu pot prelua controlul conştient al fiinţei mele.
În privinţa decizionalului, a actului de decizie, acesta are loc la un nivel subtil, îl pot numi act declanşator (comandă), cum am mai scris cu altă ocazie, poate proveni de la un om, fiinţă, obiect, faptă, lucrare, din cugetare, amintire, imaginaţie etc., şi se produce într-o fracţiune de secundă.
Targetul, obiectivul pe care io se cuvine să-l ating, cel în care se face" identificarea stăpânului la nivel cuantic", a marelui şef decizional, forumul suprem în fiinţă la acel moment, e conştientizarea clipei unice a momentului prezent.
Pe măsură ce ne identificăm însă cu "io", putem prelua controlul chiar şi după ce s-au derulat o serie de momente de realitate în care controlul matricial al realităţii, al minţii, fusese preluat de psihopat (el deţine controlul 99% din viaţa noastră aşa zis conştientă).
Ca să dobândim propria identitate pură (mai degrabă însă identitatea cu io cel ce se poate detaşa de toţi aceşti actori mai mult sau mai puţin umanizaţi), e de folos cultivarea conştientizării momentelor de prezent (prezenţa), vigilenţa clipei.
Dacă io trăiesc prezentul îmbrăcat în personalitatea psihopatului, realitatea creată va fi pe măsura personajului.
Datorită faptului că nu iau seama la prezent, uit cine sunt cu adevărat şi în loc să mă identific cu eu cel pur sau cel puţin cu eu cel natural, mă identific cu eu cel fals, psihopatul, labilul, nevroticul, dependentul, fricosul, leneşul, depresivul, pofticiosul, sclavul plăcerilor şi inevitabil beneficiar al rezultatelor, durerile, supărările, bolile.
În concluzie, după ce omul dobândeşte ştiinţa identităţii sale, a desfăşurării evenimentelor în fiinţa sa şi a metodelor de remediere, adică după autocunoaştere, se cade să le şi lucreze pentru a obţine rezultate concrete, autocontrolul, nelucrarea fiind a treia greşala capitală.
Dacă nu ajungem să lucrăm cu pasiune (dar fără patimă, fanatism, dependenţă care duce tot la psihoză), nu vom dobândi evlavia faţă de lucrarea noastră care e de fapt o evlavie faţă de fiinţa noastră, şi ar fi de mirare să reuşim mare lucru.
- E, he, păi dacă nici eu nu am făcut asta atunci nu ştiu cine a făcut-o, şi?
- Ai făcut, dar nu ceea ce trebuia, dovada e nu ai reuşit mare lucru.
- Nă exasperezi.
- Degeaba te străduieşti dacă nu dobândeşti prezentul.
- Bla....
- Dacă în momentul decizional, tu, conştientul nu te afli în cunoştinţă de cauză că eşti supremul fiinţei tale, dacă nu trăieşti actul prezenţei, dacă nu tu dai acordul momentelor de prezenţă-realitate, atunci o face psihopatul.
- Măi io, crede-mă, m-am săturat, acesta e un drum fără scop şi fără rezultate.
- Nu e deloc aşa dragă eule, nu, nu. Ştii ce e foarte interesant la fiinţa umană?
- Ţî.
- Acuma îmi dau suficient de bine seama şi revizuiesc tot ce am scris la acest cuvânt, dacă nu a reieşit ce voi spune acum.
- Ce-ţi mai umblă prin cap?
- Omul se poate detaşa de sine, se poate dedubla, e ca într-un spectacol, joc, în care poţi să joci orice rol, ba chiar şi pe cel de spectator sau creator al spectacoluli, jocului.
Constat că pot juca rolul eului fals (psihopatul), al eului natural (neprihănitul), al eului pur (nepătimaşul), dar mă pot şi detaşa de toate aceste roluri dobândind o stare de "out of play" gândind sau meditând la toate acestea şi punându-mi întrebări.
Pot analiza şi constata ce rol tocmai am jucat în clipele care tocmai au trecut (momentele de realitate care tocmai au trecut, timpul fiind o noţiune abstractă introdusă de om). Mă pot întreba pe mine; oare acum cine sunt?
De fapt totul e puţin altfel, sunt unul singur, numai haina psihică (să-i zicem aşa), ori poate e mai potrivit, haina personalităţii mele, este alta, mă identific cu un fel de afi sau cu altul, schimb personajul dar individualitatea, singularitatea care sunt, e imuabilă, nu are caracteristici, "atribute", trăsături, caracter, personalitate, e liberă prin ceea ce e fără posibilitatea de a fi altfel, impertubabilă, infailibilă, e altceva decât orice ar putea trece vreodată unui om prin gând sau altă fel de procesarea umană şi nu datorită complexităţii ci datorită simplităţii.
Noi suntem prea sofisticaţi, prea alambicaţi, ca să putem sesiza cine suntem, individualitatea "cea banală", cea mereu împreună cu noi, mereu de faţă, dar tot mereu nebăgată în seamă din cauza problemelor de oameni mari care ne bulversează permanent realitatea cotidiană.
Până nu o să cunoaştem, să înţelegem, să aprofundăm şi să conştientizăm în cunoştinţă de cauză că suntem fiecare dintre noi un Nimeni al lui Nimic, nu vom atinge cu adevărat conştiinţa sinelui, adică nu ne vom putea identifica cu noi înşine, refuzândune astfel, singuri, identitatea supremă şi totodată posibilitatea de a fi cel puţin naturali, permiţând astfel manifestarea în noi a potenţelor bucuriei, fericirii, liniştii, echilibrului, binelui.
Acesta sunt, io, cel care e nedefinibil, necaracterizabil, nelimitabil, dar care are posibilitatea de a interpreta rolul lui eu cel pur, eu cel natural ori eu cel fals.
Încântat de cunoştinţa cu mine însumi.
avatar
io
Intermediate
Intermediate

Numarul mesajelor : 261
Puncte : 281
Reputatie : 0
Data de inscriere : 04/02/2010
Varsta : 58
Localizare : BUCURESTI

Vezi profilul utilizatorului http://www.autocunoastere.com      http://celcesunt.blogspot.com

Sus In jos

Re: Din scrierile mele, io cel ce sunt, mai ales, nimeni si nimic deja cunoscut

Mesaj Scris de io la data de Mier Iul 21, 2010 6:44 pm

Cuvântul 19
VIAŢA NE TRĂIEŞTE PE NOI NU NOI PE EA, ATITUDINEA STĂRII DE MORAL NATURAL


Este posibil ca lumea vie şi omul să dispară dar nu viaţa. Potenţa vieţii nu are legătură cu existenţa omului la un momentdat, obligatoriu şi neântrerupt.
Viaţa fiva gata mereu să se manifeste, funcţie de oferta primită de la sine, ca mediu, areal de exprimare.
Un om care ajunge să trăiască în tandem cu viaţa, în spiritul natural al manifestării ei, e una cu viaţa, e natural pur, se confundă cu ea şi cu ceea ce o potenţează.
Starea de moral natural este starea firească a omului, orice abatere de la ea duce la denaturare, la imoralitate faţă de simplitatea naturală deci la degradarea calităţii naturale a vieţii.
Vorbim de atitudinea de învingător, dar aceasta nu e decât o malformaţie specific umană pe lângă splendoarea atitudinii rezultate din starea unui moral natural.
Aflat în starea de moral natural eşti invulnerabil, ai un psihic de granit, indiferent de evenimentele trăite nu cunoşti şi nu permiţi odraslelor denaturării să pătrundă sau să se manifeste în tine (chiar dacă au deja cuib în mental afectivul tău, eşti împătimit).
Labilitatea psihică de orice fel e urmarea degradării naturalului din SPU (într-un sens mai larg decât cel clasic psihologic).
"Du(j)manii" tăi sunt: tristeţea, depresia, supărarea, enervarea, furia, ura, frustrarea, îngrijorarea, frica, invidia, lenea (în toate trei formele), slava deşartă (vanitate), orgoliul, depravarea, cupiditatea, bulimia (în sens de lăcomie mascată de scuza bolii ignorând pofta unei labilităţi ce ţine de voinţă, de obişnuinţa ce a dus la dependenţă ca şi în cazul tuturor celorlalte enumerate aici), lipsa milei, a compasiunii, judecarea, nesimţirea etc., etc., etc. (şi nu neapărat aşa cum sunt definite în te miri ce DEX, orice DEX purtând stigmatul micimii omului din cei care l-au conceput).
ATENŢIE! Asta cu duşmanii nu trebuie luată chiar la propriu, în sensul că nimic nu e mai puţin natural, decât să ajungi în conflict cu tine însuţi (chiar şi patimile fac parte din tine), pe motiv că vrei să-ţi biruieşti duşmanii.
O atitudine a stării de moral natural nu permite beneficiarului (toţi suntem beneficiari în potenţă dar nu o lăsăm să ne transceadă) să se demoralizeze nicicum, orice ar trăi, şi nici o altă abatere de la calitatea sa.
"Amintirile mă copleşesc"; aruncă amintirile la "ghenă" dacă e p-aşa, chiar dacă ele provin de acum o zecime de secundă, un minut, o oră, o zi, un an.
Realitatea se trăieşte în prezent, iar prezentul e Nirvana (folosesc acest termen din motiv de inspiraţie şi atât, puteam să-i zic Eden, ori altfel), iar Nirvana se cheamă starea de moral natural pur.
Viteza derulării Nirvana şi complexitatea simplităţi sale (a momentelor ce dau starea de real, a prezentului) este astfel încât gândind total concentrat pe gând, ai părăsito deja, ai ieşi din ea, nu mai trăieşti prezentul, Nirvana, ci un prezent la care nu participi conştient ci deşi trăieşti eşti mort trăirii, eşti în încrengătura amintirilor şi a presupunerilor, te afli înafara realităţii, trăieşti cumva în reluare frate, capire?
Omul, viaţa nu poate exista în afara prezentului, a prezenţei necunoscute care o emană, dar din nefericire omul poate participa la prezenţă, o poate trăi inconstient, conştientul sau rătăcind în amintiri sau presupuneri despre trecut sau viitor, deoarece nu gandirea e a prezentei ci ceea ce premerge gandirii, anume intuitia, inspiratia, contemplatia.
Ca să trăieşti cotidian starea de moral natural şi pur, nu o realizezi dintr-o dată ci treptat (nimeni nu te opreşte, fă-o dintr-o dată, descătuşazăte acum), dar când ai gustato nu mai vrei pe alta de s-ar putea.
Oamenii o gustă zilnic dar nu-şi dau seama de asta, nu sunt interesaţi şi nu o conştientizează în cunoştinţă de cauză.
E o stare contemplativă i-aş zice, în care gândul, vorba, fapta ta, participarea la trăire are loc efectiv, se desfăşoară, cu atenţia minţii focalizată în matricea prezenţei, nu permiţi abaterea nici la stânga, nici la dreapta, ci o ţii fix centrată în matrice (nu poţi dacă nu vine de la sine datorită lucrării ca mod de viaţă, adică conştientizării în cunoştinţă de cauză a mirificului care suntem noi cel unu).
Trăieşti bucuria momentului prezent, de fapt tu nu-ţi dai seama de fiecare moment de realitate, de fiecare moment prezent trăit de tine, ci de starea contemplativă a prezenţei continue.
E ca şi când bei apă de izvor (fie ea şi de la robinet) şi nu poţi savura, conştientiza fiecare moleculă pe care o sorbi, dar poţi trăi starea contemplativă naturală a actului în sine, "adăparea".
La fel când discuţi cu cineva şi sorbi nectarul discuţiei într-o stare de contemplare a înţelesurilor la nivelul primar, primordial, cuantic, acolo unde "nimicul" colapsează în înţelesuri, dar atenţie, nu şi starea care îi poate urma, anume cea de gândire a acelor înţelesuri, trăirea cea mai apropiată de prezenţă ar putea fi intuiţia şi inspiraţia înainte de a le da forme gând, gânduri.
Nu ştiu dacă m-am făcut înţeles, poate next, voi trăi şi voi putea exprima mai potrivit.
avatar
io
Intermediate
Intermediate

Numarul mesajelor : 261
Puncte : 281
Reputatie : 0
Data de inscriere : 04/02/2010
Varsta : 58
Localizare : BUCURESTI

Vezi profilul utilizatorului http://www.autocunoastere.com      http://celcesunt.blogspot.com

Sus In jos

Re: Din scrierile mele, io cel ce sunt, mai ales, nimeni si nimic deja cunoscut

Mesaj Scris de Ambra la data de Mier Iul 21, 2010 10:38 pm

scratch ...... Sad
avatar
Ambra
Intermediate
Intermediate

Numarul mesajelor : 268
Puncte : 324
Reputatie : 4
Data de inscriere : 01/09/2009
Localizare : Akasha

Vezi profilul utilizatorului

Sus In jos

Re: Din scrierile mele, io cel ce sunt, mai ales, nimeni si nimic deja cunoscut

Mesaj Scris de io la data de Joi Iul 22, 2010 8:02 pm

Par aberatii, nu intelegi sau ce?
Esti diplomata ca sa nu ma flituiesti ori tot alambicate le pun in cuvinte?
avatar
io
Intermediate
Intermediate

Numarul mesajelor : 261
Puncte : 281
Reputatie : 0
Data de inscriere : 04/02/2010
Varsta : 58
Localizare : BUCURESTI

Vezi profilul utilizatorului http://www.autocunoastere.com      http://celcesunt.blogspot.com

Sus In jos

Re: Din scrierile mele, io cel ce sunt, mai ales, nimeni si nimic deja cunoscut

Mesaj Scris de Crystalin la data de Mar Iul 27, 2010 5:24 am

Nu sunt aberatii dar nu se vede centrul. Mai pe romaneste: care era problema? Esti a doua persoana care-mi pune mintea pe bigudiuri in ultimele 3 luni. Mad
avatar
Crystalin
Intermediate
Intermediate

Numarul mesajelor : 466
Puncte : 573
Reputatie : 17
Data de inscriere : 04/06/2009

Vezi profilul utilizatorului

Sus In jos

Re: Din scrierile mele, io cel ce sunt, mai ales, nimeni si nimic deja cunoscut

Mesaj Scris de io la data de Mar Iul 27, 2010 4:52 pm

Sad Socrul meu are o vorba: "Mi/ai palarit turtia."
"Da noi pt. cine votam"
Ai dreptate, dar ce sa ma fac cu mine? Atunci cand am anumite trairi si atunci cand ma inunda starea de inspiratie, totul e mult mai limpede si ceea ce scriu are "centru" cum zici tu, inteleg si traiesc clar evenimentul sau cunoasterea respectiva. Chiar eu recitind acum, nu am mai inteles nimic, totul e fad, o scriere banala, nu mai rezonez deloc, s/a dus.
Asa patesc de fiecare data, de cel putin doi ani de cand cu inspiratia asta.
Sad , era o vorba: "Sunt timid dar ma tratez", asta a mea cum s/o numi si cu ce s/o trata. scratch
avatar
io
Intermediate
Intermediate

Numarul mesajelor : 261
Puncte : 281
Reputatie : 0
Data de inscriere : 04/02/2010
Varsta : 58
Localizare : BUCURESTI

Vezi profilul utilizatorului http://www.autocunoastere.com      http://celcesunt.blogspot.com

Sus In jos

Re: Din scrierile mele, io cel ce sunt, mai ales, nimeni si nimic deja cunoscut

Mesaj Scris de Crystalin la data de Mier Iul 28, 2010 7:46 am

Dar de ce ar trebui tratat? Problema este la mine nu la tine. Poate ar trebui sa ma ridic eu pe frecventa comunicarilor tale ca sa pot gasi centrul. Si cred ca se numeste comunicare mentala. Si cum eu sunt o "simtitoare" ... mai am de mers vre-o trei chakre mai sus ca sa ma pot intalni cu ideea principala:)
avatar
Crystalin
Intermediate
Intermediate

Numarul mesajelor : 466
Puncte : 573
Reputatie : 17
Data de inscriere : 04/06/2009

Vezi profilul utilizatorului

Sus In jos

Re: Din scrierile mele, io cel ce sunt, mai ales, nimeni si nimic deja cunoscut

Mesaj Scris de io la data de Mier Iul 28, 2010 4:53 pm

Bre tante bolandul sunt eu care m/am molipsit de "io", care e dus cu pluta de 25 de ani si, aka na, la batranetii, in loc sa/i vina mitea la cap, a ajuns cu pluta, de pe Dambovita in Dunare.
Ce ma fac cu mine daca ajunge in Marea Neagra Surprised
Mai frate dar toti ati ajuns "simtitoare" mai, parca a plouat, iaca vezi, macar tu ai ajuns la ceva pe langa altele care, na, niciunul nu prea le ziceti, dar io asta "o fredonez" geaba si la propriu si la figurat (adeca la propriu, m/am ales si eu cu reactivarea capacitatii de a fredona melodii mereu) a, si beleaua asta de inspiratie care sa mai domolit de la o vreme si care nuş' unde mo/ce. Crying or Very sad
In rest numai de bine lol!
avatar
io
Intermediate
Intermediate

Numarul mesajelor : 261
Puncte : 281
Reputatie : 0
Data de inscriere : 04/02/2010
Varsta : 58
Localizare : BUCURESTI

Vezi profilul utilizatorului http://www.autocunoastere.com      http://celcesunt.blogspot.com

Sus In jos

Re: Din scrierile mele, io cel ce sunt, mai ales, nimeni si nimic deja cunoscut

Mesaj Scris de Crystalin la data de Mier Iul 28, 2010 6:48 pm

Exista o piesa de teatru pe care o iubesc mult, "Citadela Sfaramata" in care exista un personaj foarte simpatic, un pensionar care are mintea in ... poate Marea Neagra si are ca activitate principala lipirea abtibildurilor. Din cand in cand mai face comentarii pertinente pe care membrii familiei, prietenii nu le i-au in consideratie considerandu-l "plecat". Tu imi amintesti de el Laughing
avatar
Crystalin
Intermediate
Intermediate

Numarul mesajelor : 466
Puncte : 573
Reputatie : 17
Data de inscriere : 04/06/2009

Vezi profilul utilizatorului

Sus In jos

Re: Din scrierile mele, io cel ce sunt, mai ales, nimeni si nimic deja cunoscut

Mesaj Scris de io la data de Mier Iul 28, 2010 7:21 pm

Crystalin a scris:Exista un personaj, pensionar care are mintea in ... poate Marea Neagra. si are ca activitate principala lipirea abtibildurilor. ... considerandu-l "plecat". Tu imi amintesti de el Laughing
Very Happy scratch
Ce sa fie, ce sa fie?
Da mai am scapare? affraid

avatar
io
Intermediate
Intermediate

Numarul mesajelor : 261
Puncte : 281
Reputatie : 0
Data de inscriere : 04/02/2010
Varsta : 58
Localizare : BUCURESTI

Vezi profilul utilizatorului http://www.autocunoastere.com      http://celcesunt.blogspot.com

Sus In jos

Re: Din scrierile mele, io cel ce sunt, mai ales, nimeni si nimic deja cunoscut

Mesaj Scris de Crystalin la data de Mier Iul 28, 2010 7:36 pm

Ce sa fie, ce sa fie? Numai bine sa fie!!!
avatar
Crystalin
Intermediate
Intermediate

Numarul mesajelor : 466
Puncte : 573
Reputatie : 17
Data de inscriere : 04/06/2009

Vezi profilul utilizatorului

Sus In jos

Re: Din scrierile mele, io cel ce sunt, mai ales, nimeni si nimic deja cunoscut

Mesaj Scris de io la data de Mier Iul 28, 2010 7:47 pm

Acuma depande al cui bine.
Binele nu este bine daca nu se face bine.
Binele meu poate nu e totuna cu binele meu asa cum il interpretezi tu ca mi/ar fi bine.
Ce bine ar fi sa fie bine fiecaruia asa cum vrea el in mod constient, fara insa a strica armonia cu sine si cu ceilalti, oare asta e bine?
Binele si raul, cred ca tot omul e de vina si pentru introducerea acestor notiuni, natura e de vina pt. notiunile de placere si durere, iar mama naturii e de vina pt. notiunea de transformare. Si bla, bla, bla, si iar bla, bla....
avatar
io
Intermediate
Intermediate

Numarul mesajelor : 261
Puncte : 281
Reputatie : 0
Data de inscriere : 04/02/2010
Varsta : 58
Localizare : BUCURESTI

Vezi profilul utilizatorului http://www.autocunoastere.com      http://celcesunt.blogspot.com

Sus In jos

Re: Din scrierile mele, io cel ce sunt, mai ales, nimeni si nimic deja cunoscut

Mesaj Scris de Crystalin la data de Mier Iul 28, 2010 8:04 pm

Pai, la asta ma si refeream. La binele pe care il vrei tu. Eu ca sa scap de grija asta cu "fara insa a strica armonia cu sine si cu ceilalti, oare asta e bine?" il rog pe Doamne-Doamne sa faca el cum stie ca este mai bine pt mine. Si gata! Cred ca de aceea sunt eu atat de linistita...am invatat sa accept ceea ce creez cu gandul, cu fapta, cu vorba si nu mai am de ce sa ma plang. Fac bine...vine bine...fac rau...sa ne fereasca Dumnezeu
Laughing
avatar
Crystalin
Intermediate
Intermediate

Numarul mesajelor : 466
Puncte : 573
Reputatie : 17
Data de inscriere : 04/06/2009

Vezi profilul utilizatorului

Sus In jos

Re: Din scrierile mele, io cel ce sunt, mai ales, nimeni si nimic deja cunoscut

Mesaj Scris de io la data de Mier Iul 28, 2010 9:28 pm

Mai bine tac ca daca ma dezlantui cine stie ce mai zic.
Atata: Nimeni vreodata nu a invatat sa vorbeasca daca nu a fost "un adult" de la care sa invete sau care sa il invete, asa si realizarile noastre in propria/ne transformare, in pisici ca de 25 de ani tot am vrut sa fac ceva cu mine sa evoluez si? apa de ploaie. Acum poate ca m/am resemnat, nu se poate pana nu/si baga coada un "dracusor" de initiat, aia/i treaba.
Mai bine ma Sleep si uit. Mare si binecuvantata e puterea uitarii (intr/un anumit sens).
Nu ai invatat nimic, nu poti invata ceva la un nivel suficient pt. a/ti deveni natura, ai fost legata (dezlegata) de un initiat.
Ptiu drace, ziceam ca tac si iar m/am pus pe sporavait verzi si uscate.
Scuze, m/am retras.
avatar
io
Intermediate
Intermediate

Numarul mesajelor : 261
Puncte : 281
Reputatie : 0
Data de inscriere : 04/02/2010
Varsta : 58
Localizare : BUCURESTI

Vezi profilul utilizatorului http://www.autocunoastere.com      http://celcesunt.blogspot.com

Sus In jos

Re: Din scrierile mele, io cel ce sunt, mai ales, nimeni si nimic deja cunoscut

Mesaj Scris de io la data de Vin Aug 20, 2010 6:13 pm

Starea 3 de cunoaştere, înţelegere şi conştientizare
DESCHIDEREA CĂRŢILOR

Cuvântul 4
LEGEA DUHULUI

- Iata au trecut cateva săptămâni de când "cerurile fiinţiale" nu s-au mai deschis şi inspiraţia nu a mai strabatut pâcla groasă în care se zbate mintea mea întocmai ca un peşte fără legătură cu mediul său natural.
Azi s-a facut senin şi, aşa cum un pixel al unui display cu cristale lichide (LCD) (compus din trei subpixeli, unul roşu, altul verde şi al treilea albastru, culori de baza), se metamorfozează in orice noanţă coloristică din milioanele de posibilităţi, atunci când e penetrat de semnalul luminos, funcţie de informaţia pe care acesta o conţine, tot aşa şi mintea mea îmbracă acum, da formă, informaţiei care o transcede de pe nivelul pe care mă aflu (daca aş fi mai performant, "iluminarea" ar fi mai înaltă).
Acum se reînoadă firul întrerupt al informaţiei pe care o tot decodez de peste 2 ani din intuiţiile inspirative şi o codez în gânduri şi apoi în cuvinte scrise (sincer nici nu pot să îmi dau seama cât o fac în cunoştinţă de cauză deoarece e practic o transă inspirativă, totul e aprope robotic, curge de la sine).
Când inspiraţia mă părăseşte într-un procent mare, nici eu nu mai înţeleg nimic din cele scrise, acum însă "toţi neuronii şi reţelele ce nu se ocupă de funcţionarea organismului, nu mai au altă preocupare, sunt diafani şi permit întruparea seninătăţii naturale" şi înţeleg, că toată această fixaţie a mea cu "golul minţii" (ales deoarece fiecare om la experimentat, îl cunoaşte, ştie despre ce vorbesc), are ca scop, conştientizarea nivelului fiinţei om care se cere lucrat astfel încât, oricine să se redescopere pe sine, cel ce se afla undeva în profunzime, pe sine cel natural şi puternic, pe sine propriul său stăpân, pe sine sănătosul, deşteptul, pe sine sublimul, candidul şi simplul.
Când ne aflăm în golul minţii conştiente, ne putem da seama de sinele care suntem atunci când nu gândim în mod conştient, nu suntem furaţi de gânduri, de amintiri, de imaginaţie, de afectivitate, de înfăptuiri cotidiene, descoperim un eu (io), dincolo de tot ce ştim sau nu ştim, un tacut, un "manifest" în mediului numit tăcere.
- Şi de ce e aşa de importantă asta?
- Deoarece e locul, momentul, intrarea, portalul înspre "lumea duhului".
Omul şi umanitatea se confundă cu deductivul, gânditorul, "inteligentul", artistul, făptuitorul fizic şi intelectual, şi uită, vai nouă, de sinele natural intuitiv, de înduhovnicirea sa.
Natura primă umană "ne cheamă" la înduhovnicire, nu la "intelectualizare" (în sensul dat actualmente acestui termen), valoarea nu e dată de erudiţie ci îndeosebi de simplificare spre a auzi tăcerea noastră fiinţială.
Atunci când omul ajunge să tacă suficient de "intens", când ascultă efectiv, este penetrat de cunoaşterea naturală în duh, el ajunge contemplativ, permite cristalizarea cunoaşterii care tinde spre cele originale din care toate sunt, nu spre cele către care îl poartă aroganţa sa mai mult sau mai puţin intelectuală.
- Şi totuşi care e şpilul?
- E acela că, nu te poţi renaturaliza şi nu poţi urma "calea îngerească" (metaforă) până ce nu faci cunoştinţă cu tine tăcutul, cu tine cel ce "aşteaptă" liniştirea zbuciumatului ce te afli pentru ca el să se poată manifesta.
Tu cel ce eşti duh (aşa îmi place mie să-i spun, nu voi face din asta motiv de mărginire, de habotnicie), te afli ca un om ce nu are întâietate din cauza celor ce dau din coate, de zişi deştepţi sau şmecherii pământului, şi stai, aştepţi până aceştia obosesc, se satură, dau peafară, se potolesc, deabia atunci omul duh se poate manifesta, dacă şi numai dacă "omul fizico-psihic", pofticiosul, agitatul, devoratorul se linişteşte.
- Bun, şi?
- Şi? Dar, "copil fiind, păduri cutreieram", adică, "în duh fiind, zburând eu evoluez".
- ?
- Frate! Când îţi simţi fiinţa în duh, când eşti conştient de acest nivel, când te iei în primire şi te confunzi cu duhul, eşti divin, zici şi se face, helooo! Eşti dumnezeu.
- Hocus pocus?
- Ei bine da, cu cât te înduhovniceşti cu atât magia ţi-e mai la îndemână.
- Scopul e magia?
- O luăm de la capăt? Nu magia e scopul ci renaturalizarea, ori aceasta aduce automat şi magia în viaţa noastră (atenţie, nu e adevărată şi reciproca), e natural, e firescul cel mai firesc, singurul de la natura firii fireşti, înţelege odată.
- În concluzie?
- Omul să conştientizeze starea de gol al minţii, să exerseze asta până îşi dă seama de sinele care este el în această stare de tăcere, de linişte, de pace în fond e cel mai simplu şi banal lucru cotidian pe care îl facem fiecare fără să ne dăm seama.
Treptat să caute să se confunde tot mai mult cu cel ce tace, decât cu cel ce gândeşte.
Pe măsură ce reuşeşte asta, adică se identifică cu sine cel ce e duh, să lucreze adresarea către alţii de pe acest nivel, către acelaş nivel al lor, să vorbească cu ei în duh, de la duh la duh.
Fie că te adresezi ţie însuţi, emotivului, emoţiei, gânditorului, gândului, fizicului, componentelor tale fizice, fie că te adresezi altora să o faci în duh şi către duhul lor (al stărilor, al componentelor tale sau ale altora).
Totul e duh întrupat în forme, aceasta e definiţia existenţialităţilor de orice fel (inclusiv stări), iar mintea e născătoarea duhului şi de aceea natura noastră interioară cere de la noi să intrăm cu mintea in inimă, in duh, pentru renaturalizare, pentru reântregire, înduhovnicire, îndumnezeire.
- E complicată asta cu duhul.
- Oarecum. Faza cu golul minţii e cât se poate de simplă, la îndemâna oricui are bunăvoinţă.
Cea cu identificarea cu cel ce te afli în golul minţii e mai subtilă, dar odata urcat pe cal o să îţi dai seama la un momentdat că nu mergi pe jos ci călăreşti (oare de ce mi-o fi venit acest exemplu că eu nu am avut ocazia să călăresc niciodată!?)
Partea cea mai laborioasă este însă cultivarea ta ca om-duh.
Omul-duh e foarte sensibil, toată activitatea actuală a omului modern e împotriva omului-duh, aşa că putem lesne să observăm ce schimbări majore ale structurilor noastre interioare, deja formatate, se cer făcute.
Cum va ajunge omul stăpân peste duhuri, cum, când tu nu ai un "cuvânt" ascultabil de duh, nu ştii să "vorbeşti in duh", nu eşti recunoscut de stăpân peste duhuri deoarece toată viaţa te-ai ocupat de materie nu de spiritul ei, de prostii din punct de vedere al duhurilor, de ceva neinteligibil pentru ele (a nu se confunda sensul pe care eu îl dau duhurilor cu cel dat de religie, chiar dacă e posibil să fie acelaş lucru).
Eu însumi, fiind mai glumeţ din fire, am constatat că nu sunt luat în seamă de oameni, sau de multe ori e luată în serios o glumă a mea.
E, cu atât mai mult formele luate de pixelul universal, de celula stem universală, de monadă, de duhurile formelor de toate tipurile, de la bosoni la pietre, de la celule la oameni, astre, stări, fenomene etc., nu ştiu de glumă, de poante, amuzamente, de răstălmăciri, de şpiluri, de ghicitori, deducţii, de citit printre rânduri, dialogul cu duhurile e un limbaj ce se invaţă ca o limbă străină sau mai degrabă ca o comunicare intre specii diferite, comunicare comportamentală, de conduită, de atitudine inclusiv mental afectivă şi verbală.
Cei ce cunosc cele despre care eu scriu, creatori de realitate fiind, ca noi toţi de altfel, au dispus de libertatea distructivă şi au îmbrăcat un pixel de duh, în secretomanie, l-au tot cultivat până ce au fost devoraţi de propria lor creaţie, au ajuns sclavi ai formei duh numit sistem sau rotiţă neputincioasă a lui.
Duhul sistem şi cel rotiţă, duhul mentalităţii a pus stăpănire pe duhul natural şi firesc al omului şi la făcut sclav.
Cel mai mare stăpân care nu lasă duhul natural al omului să se manifeste, e duhul gânditorului şi făptuitorului materialist, adică exact ceea ce e omul şi umnaitatea actuală.
Atenţie mare, nu ateismul e forma duh a nimicirii naturaleţii, ci bigotismul de orice fel, inclusiv religios, spiritual, ştiinţific, şi cotidian de la cratiţă şi bormaşină la calculator şi 4 ori 4, de la reţeta culinară, telenovele, meciuri, spectacole şi cleveteală, la medicină, politică, cultură, ştiinţă etc.
Nimeni nu vrea să ne înveţe pe faţă să devenim naturali, să ajungem stăpâni ai propriei fiinţe, ai trăirilor, ai vieţii noastre, nu, toată lumea învaţă mereu mai temeinic cum se poate ajunge sclav sau stăpân de sclvi.
Nimeni nu ne învaţă să ajungem oameni liberi, cum să ne eliberăm de noi înşine, deoarece asta duce imlicit la eliberarea de formele duh de orice fel inclusiv de formele duh numite sisteme, clase sociale, sărăcie, bogăţie, prostie, inteligenţă, mic, mare, bun, rău şi tot aşa.


Ultima editare efectuata de catre io in Vin Aug 20, 2010 11:39 pm, editata de 1 ori
avatar
io
Intermediate
Intermediate

Numarul mesajelor : 261
Puncte : 281
Reputatie : 0
Data de inscriere : 04/02/2010
Varsta : 58
Localizare : BUCURESTI

Vezi profilul utilizatorului http://www.autocunoastere.com      http://celcesunt.blogspot.com

Sus In jos

Re: Din scrierile mele, io cel ce sunt, mai ales, nimeni si nimic deja cunoscut

Mesaj Scris de Crystalin la data de Vin Aug 20, 2010 9:27 pm

Nimeni nu vrea să ne înveţe pe faţă să devenim naturali, să ajungem stăpâni ai propriei fiinţe, ai trăirilor, ai vieţii noastre, nu, toată lumea învaţă mereu mai temeinic cum se poate ajunge sclav sau stăpân de sclvi.
Nimeni nu ne învaţă să ajungem oameni liberi, cum să ne eliberăm de noi înşine, deoarece asta duce imlicit la eliberarea de formele duh de orice fel inclusiv de formele duh numite sisteme, clase sociale, sărăcie, bogăţie, prostie, inteligenţă, mic, mare, bun, rău şi tot aşa.
Ba sunt destui care ne invata asta, incepand cu batranii care traiesc in mediu rural si terminand cu mesagerii de tip new age. Ca sa nu mai vorbesc de invatatorul din noi. Smile
avatar
Crystalin
Intermediate
Intermediate

Numarul mesajelor : 466
Puncte : 573
Reputatie : 17
Data de inscriere : 04/06/2009

Vezi profilul utilizatorului

Sus In jos

Re: Din scrierile mele, io cel ce sunt, mai ales, nimeni si nimic deja cunoscut

Mesaj Scris de io la data de Dum Aug 22, 2010 9:38 pm

Daca zici tu conita Very Happy
Iaca pe mine nimeni nu m/a invatat cum se leaga si se dezleaga duhurile, poate mata ai fost mai norocoasa.
Toti se prefac numai ca ofera invatatura spirituala, dar faptul in sine, esenta, e in camara numai pt. pilosi.
In aceasta misunare religioaso/spirituala, oamenii de rand sunt masa de manevra, nimeni vreodata nu a intentionat sa ridice "omul carne de tun" la nivel de egal cu "aristocratul initiat", in rest e cancan, la fel ca politica.
Poate ca mai aveau si corsari astia dreptate de se faceau corsari, se mai saturau si ei de dreptatea pe care o impart ciocoii.
Am ajuns sa inteleg ciclicitatea revolutiilor si revoltelor, partea naspa e ca si de acestea sa folosit tot samanta cea profitoare a umanitatii.
Oare va ajunge vreodata umanitatea la nivelul de constiinta numit comunism? (a nu se confunda cu caricatura reusita de sovietici).
avatar
io
Intermediate
Intermediate

Numarul mesajelor : 261
Puncte : 281
Reputatie : 0
Data de inscriere : 04/02/2010
Varsta : 58
Localizare : BUCURESTI

Vezi profilul utilizatorului http://www.autocunoastere.com      http://celcesunt.blogspot.com

Sus In jos

Re: Din scrierile mele, io cel ce sunt, mai ales, nimeni si nimic deja cunoscut

Mesaj Scris de Crystalin la data de Lun Aug 23, 2010 7:08 am

Coane, toate vin la timpul lor. Daca in contractul nostru de viata este scris sa apucam si ziua aceea...ramane de vazut. Smile
avatar
Crystalin
Intermediate
Intermediate

Numarul mesajelor : 466
Puncte : 573
Reputatie : 17
Data de inscriere : 04/06/2009

Vezi profilul utilizatorului

Sus In jos

Re: Din scrierile mele, io cel ce sunt, mai ales, nimeni si nimic deja cunoscut

Mesaj Scris de io la data de Lun Aug 23, 2010 7:14 pm

Raman la parere ca, "contractul" e o coala alba, ce/i drept cu oarece informatie scrisa cu cerneala simpatica (genetic si nu numai).
Asta cu, "toate vin la timpul lor", e puritana dar nu prea reala.
Daca tata nu era suficient de "uns", la capitolul socializare, eu ramaneam cu cateva clase mai mult ca trenul, nu beneficiam 20 de ani de serviciul f. bun pe care l/am avut etc.
De cand el nu mai e, treptat tot ce a fost construit cu aportul lui s/a cam epuizat, eu fiind zero la relatii sociale.
Panimaesi?
Toate la timpul lor dar, o pila, o pomana nativa, un noroc chior, fac mare diferenta pe Terra intre protagonistii spectacolului.
Aia/i trebsoara Laughing
avatar
io
Intermediate
Intermediate

Numarul mesajelor : 261
Puncte : 281
Reputatie : 0
Data de inscriere : 04/02/2010
Varsta : 58
Localizare : BUCURESTI

Vezi profilul utilizatorului http://www.autocunoastere.com      http://celcesunt.blogspot.com

Sus In jos

Re: Din scrierile mele, io cel ce sunt, mai ales, nimeni si nimic deja cunoscut

Mesaj Scris de Continut sponsorizat


Continut sponsorizat


Sus In jos

Pagina 1 din 2 1, 2  Urmatorul

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator Sus


 
Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum