Subvers
Doriți să reacționați la acest mesaj? Creați un cont în câteva clickuri sau conectați-vă pentru a continua.

Ce este politica

5 participanți

In jos

Ce este politica Empty Ce este politica

Mesaj Scris de Randolf1 Joi Sept 03, 2009 11:35 pm

Politica este ştiinţa şi practica de guvernare a unui stat şi reprezintă sfera de activitate social-istorică ce însumează relaţiile, orientările şi manifestările care apar între partidele politice, între diversele categorii şi grupuri sociale, între naţiuni ş.a.m.d. în vederea emancipării conceptelor proprii, în lupta pentru putere sau supremaţie ideologică etc. Politică reprezeintă deasemenea orientarea, activitatea, acţiunea propriu-zisă a unui partid sau a unor grupări exercitată în domeniul guvernării problemelor interne şi externe. Totodată, poate fi definită ca ideologie ce reflectă această orientare sau acţiune.[1]

Politica este procesul prin care sunt luate decizii în interiorul unor grupuri. Deşi termenul este folosit în general pentru a comportamentul din interiorul guvernelor, se observă existenţa sa în toate interacţiunile grupurilor umane, inclusiv în cele din cadrul instituţiilor de corporaţie, academice şi religioase.

Politică

Portal Politică
Politică după ţară
Campanii politice
Ştiinţă politică
Filozofie politică
Ideologie

Democraţie
Istoria democraţiei
Democraţie directă
Democraţie reprezentativă
Democraţie participativă
Democraţie sovietică
Democraţie liberală
Referendum
Reprezentare
Votare
Sisteme electorale

Alegeri
Alegeri după ţară
Alegeri după dată

Partide politice
Partide după ţară
Partide după nume
Partide după ideologie
Ideologii ale partidelor

Ştiinţa politică este studiul comportamentului politic şi examinează achiziţia şi aplicarea puterii.

Un teoretician, Harold Lasswell, definea politica drept "cine primeşte ce primeşte, când şi cum".

Randolf1
Intermediate
Intermediate

Numarul mesajelor : 110
Puncte : 217
Reputatie : 9
Data de inscriere : 06/06/2009
Varsta : 26
Localizare : Bucuresti

http://forum.cerc.ro

Sus In jos

Ce este politica Empty Re: Ce este politica

Mesaj Scris de Crystalin Sam Sept 05, 2009 9:55 am

Totul suna atat de democratic si frumos!!! Dar de ce bunica-mea spunea ca politica este cea mai mare curva? Poate sa ma lamureasca cineva? confused
Crystalin
Crystalin
Intermediate
Intermediate

Numarul mesajelor : 466
Puncte : 573
Reputatie : 17
Data de inscriere : 04/06/2009

Sus In jos

Ce este politica Empty Re: Ce este politica

Mesaj Scris de vali Sam Sept 05, 2009 10:06 am

fiinca toti care o practica cer banii inainte si la sfarsit nu se stie ce primesti de multe ori sfaturi gen '' iarna nu-i ca vara " .
vali
vali
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 1310
Puncte : 1559
Reputatie : 22
Data de inscriere : 26/05/2009
Varsta : 50
Localizare : acolo unde prostia si rautatea nu ajung

http://ioyahyia.wordpress.com/

Sus In jos

Ce este politica Empty Re: Ce este politica

Mesaj Scris de Crystalin Sam Sept 05, 2009 11:10 am

Aha...cred ca sunt chestii mai subtile care ma ingretoseaza Mad
Crystalin
Crystalin
Intermediate
Intermediate

Numarul mesajelor : 466
Puncte : 573
Reputatie : 17
Data de inscriere : 04/06/2009

Sus In jos

Ce este politica Empty Re: Ce este politica

Mesaj Scris de vali Sam Sept 05, 2009 11:13 am

si pe mine ! dar eu traiesc in romanica si asta imi ocupa tot timpul Very Happy vorba lui badea
vali
vali
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 1310
Puncte : 1559
Reputatie : 22
Data de inscriere : 26/05/2009
Varsta : 50
Localizare : acolo unde prostia si rautatea nu ajung

http://ioyahyia.wordpress.com/

Sus In jos

Ce este politica Empty Re: Ce este politica

Mesaj Scris de Crystalin Lun Sept 14, 2009 10:17 am

Cea mai buna lectie politica -parerea mea- :

10. Dumnezeu ii chiama pe Bush, Binladen si Basescu in paradis si le spune ca trebuie sa se intoarca la propriul popor si sa le zica ca pentru urmatorii 20 de ani vor trebui sa curete excremente ca pedeapsa.
Bush merge la ai sai si le spune:
-Am o veste proasta si o veste buna pt voi. Vestea buna este ca Dumnezeu exista si prostii aia de musulmani credeau in cineva care nu exista. Iar vestea proasta este ca va trebui sa curatam excremente pt urmatorii 20 de ani.
Binladen merge la ai sai si zice:
-Am 2 vesti proaste pentru voi. Prima e ca Dumnezeu exista si noi credeam in ceva ceva ce nu exista. Iar a doua este ca va trebui sa curatam excremente pentru urmatorii 20 de ani. Basescu mere la ai sai si zice:
-Am doua vesti bune pentru voi. Prima este ca tata ii bine si va saluta pe toti. Iar a doua este ca avem locuri de munca pt urmatorii 20 de ani. Very Happy
Crystalin
Crystalin
Intermediate
Intermediate

Numarul mesajelor : 466
Puncte : 573
Reputatie : 17
Data de inscriere : 04/06/2009

Sus In jos

Ce este politica Empty Re: Ce este politica

Mesaj Scris de Artemis_Dida Vin Dec 18, 2009 6:25 pm

Pentru mine politica reprezinta actiunea sociala a celor ce conduc un grup. C u cat grupul e mai mare cu atat politica grupului e mai incalcita. Simplu nu? Very Happy

Insa, daca i-am aflat semnificatia cu ce am putea ajuta noi , muritorii de rand, politica din tara asta?

Artemis_Dida
Board Moderator
Board Moderator

Numarul mesajelor : 36
Puncte : 61
Reputatie : 8
Data de inscriere : 31/05/2009
Varsta : 35
Localizare : Bacau

http://www.asc-ub.ro

Sus In jos

Ce este politica Empty Re: Ce este politica

Mesaj Scris de io Vin Iul 30, 2010 4:53 pm

Politica a ajuns modalitatea prin care sclavia si camataria au acte legale de sute si mii de ani. pirat
io
io
Intermediate
Intermediate

Numarul mesajelor : 261
Puncte : 281
Reputatie : 0
Data de inscriere : 04/02/2010
Varsta : 64
Localizare : BUCURESTI

http://www.autocunoastere.com      http://celcesunt.blogspot.com

Sus In jos

Ce este politica Empty Re: Ce este politica

Mesaj Scris de Crystalin Vin Iul 30, 2010 11:52 pm

Adica curvasaria a fost mereu legalizata Laughing
Crystalin
Crystalin
Intermediate
Intermediate

Numarul mesajelor : 466
Puncte : 573
Reputatie : 17
Data de inscriere : 04/06/2009

Sus In jos

Ce este politica Empty Re: Ce este politica

Mesaj Scris de io Sam Iul 31, 2010 2:02 pm

E in firea cea denaturata a omului care permite constiintei sa materializeze in sine ceea ce constatam cu totii cand ne mai coacem la minte. pig
io
io
Intermediate
Intermediate

Numarul mesajelor : 261
Puncte : 281
Reputatie : 0
Data de inscriere : 04/02/2010
Varsta : 64
Localizare : BUCURESTI

http://www.autocunoastere.com      http://celcesunt.blogspot.com

Sus In jos

Ce este politica Empty Re: Ce este politica

Mesaj Scris de Continut sponsorizat


Continut sponsorizat


Sus In jos

Sus

- Subiecte similare

 
Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum