Hipnoza mintii

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator In jos

Hipnoza mintii

Mesaj Scris de io la data de Joi Apr 15, 2010 9:22 pm

HIPNOZA MINŢII?

Io sunt minte şi ma aflu într-un experiment existential.
Sugestia a cărei beneficiară ma constat, mi-a produs o stare hipnotică pe mai multe niveluri, planuri.
În primul plan (prima stare hipnotică) constat că "sunt", adică mă percep pe mine însămi, mintea, (e planul în care se face reflectarea în conştiinţă a singurei realităţi care e posibil sa nu fie fizico-psihică şi poate nici virtuală, realitatea prezenţei mentale, golul minţii).
În alt plan (a doua stare hipnotică) constat ca "exist", percep, constat o proiecţie fizico-psihică, o manifestare, o stare de existenţă.
În starea de hipnoză fizico-psihică mă traiesc şi la un alt nivel (plan) de hipnoză, al treilea, aici sugestia multiplă (şi autosugestia) mi-a produs (moştenit sau dobândit, dacă nu cumva totul e virtual) abaterea de la naturaleţea unei posibile existenţe fizico-psihice, către o existenţă falsă, pătimaşă (vicioasă), denaturată, emotiv negativă şi deductiv alambicată, am ajuns supercondiţionată (mintea) de propriile-mi sugestii deosebi, m-am rătăcit în hipnoza, hipnozei, hipnozei.
1. În starea de golire a minţii de orice formă, imagine, gând, de emotiv-sentimental, "sunt" liber dar mă întreb mereu: şi cu asta ce-am făcut? deoarece evoluţia mea constat ca lasă de dorit.
2. În starea în care mă constat pe lângă "sunt" şi că "exist" (fizico-psihic) sesizez, percep "fenomene" afective, de gândire şi imaginaţie (imagini mentale) etc.
3. În starea de "exist" fără să-mi dau seama m-am lasat "legat", antrenat de tumultul senzitiv-perceptiv, de cugetare şi emoţii, de închipuiri, presupunei şi condiţionări, de amăgiri, măşti, de paradigme fără număr, de tot felul de credinţe şi tartorul fictiv, adică adevărata credinţă, desigur alta pentru fiecare şi tot desigur a ta e cea una.
Doua exemple concrete: Într-o zi m-am perceput pe mine, mintea îmbrăcată în corp dar fără învelitoarea epidermică, am constatat atunci că atracţia dintre sexe e o stare hipnotică indusă care are un suport capital în noţiunea denumită piele umană, dacă am vedea partenerul nostru fără ea am fi aşa oripilaţi de ce se află dedesubt încât, vai nouă, toată iubirea sexuala şi poetică ar deveni un vid destrămând poate hipnoza.
În altă zi datorită faptului că mă aflu pe mine nu numai ca "sunt" ci şi că "exist", ba că exist cu necesităţi fiziologice, am crezut aşa de mult asta (indiferent dacă totul e relitate aşa cum am fost obişnuită să o percep sau e realitate virtuală) încât am ucis o fiinţă, am ucis ca să mânânc şi nici măcar nu plâng şi nu mă întreb, care să fie oare raţiunea primă a existenţei acelei fiinţe, să fie raţiunea de a deveni friptură?
Căzută în mândrie, orgoliu, vanitate, în frici, emoţii şi patimi fără număr, eu mintea stau în mine, în mine conştiinţa şi tatonez o cale să nu mai fiu pierdută.
Aceasta oare-i calea întreb în neant pe nimeni, aceasta este calea? întreb necunoscutul.
Eu merg pe calea vieţii ce pare, că duce nicăierea, eu (mintea) merg cu mine însămi (conştiinţa) şi-ncerc alinierea.
Să rezonez cu mine findcă-s din negândire, să fiu una cu ceea ce, poate e esenţă.
Necunoscut e totul, acesta-i adevărul, în rest doar presupuneri mascate-n adevăruri.
Eu fără hologramă oare dacă aş fi, atunci aş înţelege? dar oare voi muri?
Dar poate că esenţa atemporală e şi spaţiul doar emisii de unde (cerebrale?).
Merg pe a vieţii cale, e tot ce pot să fac, să merg pe-a mea potecă, fără să mă abat.
Şi dacă tot ce este, un rost are de e, voi împleti pe cale o viaţă-n armonie, dacă mă voi strădui.

Aceasta e o parte a ultimei paradigme din lungul şir prin care am trecut, ajutaţi-ma să o modelez constructiv
avatar
io
Intermediate
Intermediate

Numarul mesajelor : 261
Puncte : 281
Reputatie : 0
Data de inscriere : 04/02/2010
Varsta : 58
Localizare : BUCURESTI

Vezi profilul utilizatorului http://www.autocunoastere.com      http://celcesunt.blogspot.com

Sus In jos

Re: Hipnoza mintii

Mesaj Scris de *** la data de Vin Apr 16, 2010 6:59 am

Te complici inutil, daca chiar ti-ai da putin shut down la minte, ai intelege ce vreau sa spun ... ce rost are sa faci teoria ... teoriei?? Traieste clipa, bucura-te de faptul ca existi, acum (fara trecut si viitor), ACUM existi si ai parte de tot ceea ce ai, chiar si intr-un moment prost poti "intrezari" maretia si frumusetea existentei (cu sau fara tine) ... nu pierde timpul pe cai false, fara iesire... cu rationamente de genul asta nu vei mai termina niciodata, caci unul cheama dupa sine altul si tot asa... plus ca toate duc in "fundatura".

Cat priveste atractia dintre sexe "dezbracate" de invelitoarea pielii umane... si cat de rau e cand le dai "pielea" jos ... te referi la momentul in care realizezi ca te-ai indragostit de o ... "carcasa"??? E foarte aiurea sa descoperi ca iubesti o iluzie muritoare, insa sa stii ca exista si reversul medaliei ... Adica te poti indragosti de tot ceea ce e interior, fara ca macar sa mai realizezi cum e "poleiala" ... Insa se pare ca tu ai avut parte de ... "pajura" Smile - mi s-a intamplat si mie in viata si cred ca noua tuturor ... Cat priveste concluzia la care ai ajuns legat de asta e destul de corecta, insa e vorba doar de conditionare mentala, tot ce exista "sub piele" e urat doar fiindca asa suntem invatati ca trebuie sa percepem frumusetea ... depinde de tine sa scapi de conditionari ... Stii vorba aia: nu-i frumos ce e frumos, ci-i frumos ce-mi place mie!

Numai bine.

P.S. Interesante teoriile tale ... insa te apropii frecvent de koan-uri - parerea mea.

***
Traine
Traine

Numarul mesajelor : 67
Puncte : 67
Reputatie : 0
Data de inscriere : 24/03/2010

Vezi profilul utilizatorului

Sus In jos

Re: Hipnoza mintii

Mesaj Scris de io la data de Dum Apr 18, 2010 2:44 am

In vocabularul meu mintea se pare ca are alta definitie decat in al tau.
Din punctul meu de vedere nu trebuie sa/i dau "shut dowun" mintii ci cu totii s/ar cuveni s/ai dam odata "start up" ca s/si faca treaba, adica sa se regaseasca pe sine si contemplatia, indeletnicirea ei primordiala si eterna, (in eventualitatea ca eternitatea, viata dupa moarte nu e doar o himera).

Viata nu a fost asa minunata pt. toti cum se pare ca a fost pt. tine, atunci cand sinusoida vietii duce in "infern" nu mai se vede deloc frumusetea existentei.

Nu ma refeream deloc la "carcasa" ci la faptul ca instinctiv avem "implantul" hipnotic al atractiei sexuale catre ceva imbracat cu piele umana. Daca informatia, sugestia devenita instinct era o conditionare care se referea la piele de crocodil ne mocirleam in Amazon probabil.
E, si ca sa te mai detasezi (nu o spun ca solutie practica cu rezultate imediate) de puterea instintului poate e de folos sa vezi si ce e pe sub piele (asta pt. cine e interesat de autocontrol).
Bineanteles ca "acum" e realitatea, momentele de realitate sunt insa straine cugetarii deoarece sunt atemporale, si biata cugetare nu le poate surprinde, de aici si necesitatea contemplatiei (vad ca pe aici se foloseste numai termenul de meditatie) singura care ne poate oferi starea de prezenta continua.
"Cai false"? Cunosti tu o cale care nu e falsa? Care anume? Concret, prin ce metode ajungi la ea daca nu o ai cadou?
avatar
io
Intermediate
Intermediate

Numarul mesajelor : 261
Puncte : 281
Reputatie : 0
Data de inscriere : 04/02/2010
Varsta : 58
Localizare : BUCURESTI

Vezi profilul utilizatorului http://www.autocunoastere.com      http://celcesunt.blogspot.com

Sus In jos

Re: Hipnoza mintii

Mesaj Scris de *** la data de Dum Apr 18, 2010 10:20 am

Si daca mintea merge prea mult - se intampla si asta, ar fi absurd sa nu recunosti, sunt sigur ca si tie ti s-a intamplat macar o data in viata - nu e cazul sa-i dai si cate un shut down sau restart cateodata? Normal ca daca nu ai facut macar un start-up, nu ai la ce sa dai shut down, inseamna ca inca e in "cutie"...

Cat despre vocabulare diferite, totul e interpretabil, chiar si "dictionarele" se contrazic cateodata ...

De unde pana unde ai tras tu concluzia ca viata a fost minunata totdeauna pentru mine, nu stiu... Cred ca inclini spre a "auzi" numai ce vrei ... cat despre infern, mare parte din el ni-l creem singuri, cred ca stii deja asta. Insa pe plan personal sunt in cautarea implinirii si nu vad nici un motiv pentru care nu as gasi-o - cu suficienta perseverenta ...

Subscriu la inducerea atractiei sexuale catre alta fiinta umana, ne nastem cu asa ceva, in mod normal. Cred ca e una din legile nescrise ale Divinului / Universului / Naturii.

Binenteles ca a trai in prezent e cel mai bun mod de a trai in armonie si implinire cu tine insati si ce te inconjoara. Caci doar clipa prezenta e imuabila, neschimbatoare, ea doar exista, este - acum! Inca nu s-a creat de fapt.

Nici o cale nu e complet falsa, mai devreme sau mai tarziu vei descoperi cel putin un adevar remarcabil mergand pe ea cu convingere. Cat despre "cadouri" ... sincer, cred ca tot ce avem in viata este de fapt un mare dar ... "in dar primim, in dar trebuie sa dam". Insa odata ce ai "cunoscut" un dar, este greu sa nu il cauti din nou si din nou pana devine parte constanta din tine.

***
Traine
Traine

Numarul mesajelor : 67
Puncte : 67
Reputatie : 0
Data de inscriere : 24/03/2010

Vezi profilul utilizatorului

Sus In jos

Re: Hipnoza mintii

Mesaj Scris de io la data de Mar Apr 20, 2010 9:28 pm

Daca stii si tu ca viata e o sinusoida continua e ok.
Cat crezi tu ca dureaza un moment de realitate, poate el fi masurat temporal? (adica: cand un moment de realitate e deja trecutul?)
Nici o cale nu e de lepadat, oricare te duce catre tine pana la urma, important e sa nu devenim habotnici in ceva, in orice, mentalitatea bigota e un mare dusman al armoniei.
Mie mi sa zis ca am adenom de prostata, n/as fi prea incantat de el totusi, nici de dantura pe care am pierduto in buna parte inca de la 20 de ani, iar acum mai am la "un colt" sa o pierd de tot, ma definit tristetea vreo 20 de ani, depresia cativa si disperarea cateva luni bune, alte daruri etc (si sunt multe).
Eu imi creez realitatea? e cale lunga; fara initieri? ha, ha, despre ce fel de realitate vorbim? despre cea ca pot singur sa bat la masina asta de scris? asta da.
Ce crezi ca e contemplatia?
avatar
io
Intermediate
Intermediate

Numarul mesajelor : 261
Puncte : 281
Reputatie : 0
Data de inscriere : 04/02/2010
Varsta : 58
Localizare : BUCURESTI

Vezi profilul utilizatorului http://www.autocunoastere.com      http://celcesunt.blogspot.com

Sus In jos

Re: Hipnoza mintii

Mesaj Scris de io la data de Mar Apr 20, 2010 9:29 pm

Cuvântul 12
PRINCIPIUL ENTROPIC

Este posibil ca raţiunea de a fi a sinelui (pe care-l consider format din minte-duh-conştiinţă, sa fie existenţa (lumea), adică acest sine "să fie", tocmai pentru a se împlini prin experimentul existenţial şi a deveni, minte-duh-conştiinţă-raţiune+iubire-armonie-înţelepciune (nu ca potenţe desigur, potenţele vin din necunoscutul din care se trag toate şi sau manifestat pe masura ce au fost întrunite condiţiile prielnice pentru a deveni active şi a se etala).
Tot aşa este însă posibil ca existenţa să fie penitenţa aşa numitului sine, nu raţiunea sa de afi.
Altfel zis, materia, viul şi omul pot fi scopul metamorfozării "inexistenţei" (necunoscutului sau minţii primordiale, oricum vom numi asta) în existenţă, tot aşa cum pot fi şcoala unde sinele s-a trimis sau a fost trimis să experimenteze.
E la fel de posibil ca sinele să fie mai presus de capacitatea noastră de al înţelege şi defini, de fapt eu aşa îl consider, indefinibil, dar na, trebuie să vorbim şi noi că doar sinele a ajuns să aibă capacitatea de exprimare şi prin coarde vocale şi poate nu întâmplător (aici însă se deschide alt subiect, cel despre adevăr şi cunoaşterea lui cea de necuprins).
Iar dacă abordez problema hipnozei totale, cade orice alta definire.
Cuvântul 13
RAŢIUNEA DE A FI

- De ce existenţa să reprezinte raţiunea de a fi a minţii primordiale (a inexistenţei sau cum defineşte fiecare) devenite sine (noi fiind fire, raze ale numitului sine)?
- Pentru înţelepţirea ei, pentru cristalizarea unei iubiri armonioase bazată pe dreaptă socoteală (un sinucigaş din cauze de iubire ce armonie a avut cu sine? Unde a fost înţelepciunea? a autodistrus raţiunea sa de a fi, poate ca totuşi nu e acelaş lucru să treci în "veşnicie" în mod armonios, natural şi alta să scurcircuitezi circuitul, sar siguranţele, se ard, e posibil să se deterioreze grav toată instalaţia).
- Aceasta e singura explicaţie?
- E aş, cunoaşterea e un miraj, ea oferă fiecăruia "un adevăr" îmbrăcat în haina potrivită, dorită, agreată de persoana respectivă.
- Poţi exemplifica?
- Vezi toate interpretările date de oameni fenomenelor naturii neînţelese atunci şi considerate supranaturale (de când noi avem date despre asta), ca de altfel toate interpretările date la ceva de neînţeles la acel moment.
Interpretările date planetei noastre, că e unica lume, (ba sa crezut de fiecare comunitate ca "lumea" sunt numai ei), centrul lumii respectiv sistemului solar, plată, sferică, apalatizată, anorganică, vie, energetică etc.
Religiile la rândul lor sau împărţit în două, în nouă, în 999 de fragmente, cunoaşterea oferind fiecăreia un adevăr propriu căruia i sa oferit statutul de unicul, singurul, credinţa în ce spun ei fiind cea una ba chiar infailibilă şi desigur obligatorie tuturor păgânilor (toţi care nu adoptau "adevărul" lor fiind păgâni buni de trecut prin sabie, rug, schigiuire până la convertire sau moarte).
Oamenii de ştiinţă acum spun una, după ce mai descoperă ceva se mai înţelepţesc, înţeleg mai bine, constată tot mereu că problema e mai complexă şi spun alta sau cel puţin completează şi tot aşa.
Cunoaşterea e vie şi necuprinsă deoarece ea reprezintă descoperirea adevărului, ori adevărul e fără de început şi fără de sfârşit
Importantă nu e descoperirea adevărului deoarece asta e o iluzie care a separat lumea în mii de forme religioase şi spirituale, de teorii, ştiinţe şi specializări, de ideologii, doctrine şi dogme, coduri, legi şi norme, ce a determinat vărsare de sânge nevinovat fizic şi psihic, tone, mii de tone de sânge uman şi animal (aşa cum bestial se procedeaza încă cu fraţii noştrii fiinţele numite nepotrivit poate, animale); importantă e să nu ne însuşim nici o formă de cunoaştere ca adevăr absolut, e o absurditate (hai să vedem rezultatele istorice ale acestui mod de abordare), să cunoaştem, să înţelegem, să conştientizăm (aprofundăm) şi pentru numele celor din care provenim, să mergem mai departe, să păşim, să călcăm pe paradigme continund calea evoluţiei, să nu ne mai ancorăm, să nu ne mai lipim de un adevăr părut absolut, e o iluzie, e hipnoză.
avatar
io
Intermediate
Intermediate

Numarul mesajelor : 261
Puncte : 281
Reputatie : 0
Data de inscriere : 04/02/2010
Varsta : 58
Localizare : BUCURESTI

Vezi profilul utilizatorului http://www.autocunoastere.com      http://celcesunt.blogspot.com

Sus In jos

Re: Hipnoza mintii

Mesaj Scris de io la data de Lun Apr 26, 2010 3:54 am

Teoria eului fals (a falsitatii in care sa ratacit mintea)

Ca imi convine mie sau nu, n/am incotro si recunosc ca sunt constient de inca o paradigma, aceea a caracterului pe care ni/l formam raportandune mereu la aspecte dezintegratoare ale sublimitatii noastre.
Eu omul reusesc cu brio in permanenta sa tot pierd sfintenia fiintei mele.
Un om care ar fi capabil sa nu piarda nimic din maretia sa nu ar muri niciodata.
Desigur problema e ceva mai complexa si presupune feedback intre ce e omul la un momentdat si capacitatile sale latente.
Cea mai mare si grea paradigma a mea e de a considera ca pe cont propriu nu pot (si asta se intampla cand io se confunda cu eu).
Atunci cand io are un moment de respiro de sub asuprirea lui eu isi da seama ca viata falsitati din sine e data tocmai de credinta in neputinta sa, nimic nu hraneste mai bine pe falsul eu decat a te crede om de nimic, neputincios, la voia sortii si tot asa.
avatar
io
Intermediate
Intermediate

Numarul mesajelor : 261
Puncte : 281
Reputatie : 0
Data de inscriere : 04/02/2010
Varsta : 58
Localizare : BUCURESTI

Vezi profilul utilizatorului http://www.autocunoastere.com      http://celcesunt.blogspot.com

Sus In jos

Re: Hipnoza mintii

Mesaj Scris de io la data de Dum Mai 09, 2010 3:12 pm

ÎNCĂ UN ÎNŢELES FABRICAT DE MATRICEA GÂNDIRII DIN NEBULOASA CAMPULUI CONŞTIINŢEI PRIN ÎNLESNIREA POTENŢEI INSPIRATIVE (DESIGUR TOTUL ARE VALOARE DE PARADIGMĂ, DE PRESUPUNERE, DE ADEVĂR PERSONAL ŞI LIMITAT)

Indiferent dacă totul provine dintr-un principiu primordial ori pur şi simplu, ESTE, indiferent dacă realitatea aceasta este virtuală sau nu, constructiva şi distructiva, coexistă, sunt, sau emanat ori au fost emise împreună în existenţialitata care noi ne constatăm a fi şi pe care o percepem.
Eu mă constat că sunt, sunt cel ce sunt, de fapt habar nu am cine (ce) sunt, mă confund cu forma mea existenţială, dar nici atât nu sunt în stare să conştientizez cu adevărat, nu-mi trece prin mintea mea cea ratăcită în falsitatea unei gândiri alambicate şi pervertite până la trăiri vicioase şi morbide, că tot eu sunt şi quarkurile, atomii, moleculele, substanţele, celulele, organele, sistemele, inconştientul, stările, trăirile, gândurile, emotiv-sentimentalul etc. Ma pierd în gânduri şi privire superficială, mă rezum la suprafaţa epidermică în orice (la propriu şi la figurat) prins în mrejele unei odisei a formelor ce au înrobit superba, geniala, sublima, diafana si candida minte, ducând-o într-un periplu experimental inedit, poate întru înţelepţire.
Trăiesc forma, starea de om dar nu mi-o asum, de ce?
Poate pentru că distructiva a venit dimpreună cu constructiva şi am avut posibilitatea să aleg (eu omul, ca umanitate multi milenară să zicem) şi aşa m-am pervertit..
Cel ce sunt reprezint ceva complex, naturaleţea mea a presupus "instincte bune" care sau tras din potenţe nealterate de distructivă.
Când ea, distructiva mi-a servit (î-mi serveşte) pe tavă îmbietoarea tentaţie a degustării lui a şti şi a nu şti, instinctul natural a avertizat şi încă o face, (la niveluri care pentru cei prea înmocirliţi sunt insesizabile), "denger, denger, spune", dar vai, cum oare să fi putut rezista puternicei tentaţii când curiozitatea potenţială dădea ghes spre un posibil fruct oprit.
Prin oarece libertate şi potenţa gândirii deductive am gustat cunoaşterea întru cugetare iscoditoare şi am deschis în mine şi nu numai, porţile distructivei, obligând constructiva meditativă şi contemplativă să se retragă dimpreună cu toate potenţele iniţiatice naturale extrasenzoriale, astfel iubirea-armonie-înţelepciune a lăsat loc celor ce treptat au dus la ură, disonanţă, cultivrea răutăţii.
Dacă trăiesc (trăim) o realitate virtuală, totul e în mintea mea (noastră) indus sau autoindus, dacă nu, atunci constructiva şi distructiva nu sunt numai opera omului (orice sunt eu) ci provin din cele dedinaintea sa, omul pecetluind alegerea de a lucra cele ale distructivei la un nivel uman.
Şi ce dacă, se poate spune, nu? da, chiar, şi ce? e, uite că "dacă asta, are coarne" (a se sesiza metafora nimic mai mult) şi ne-a făcut să uităm, să nu ne mai dăm seama că am ajuns sclavii distructivei când avem menirea constructivei (nu crezi că e aşa?), e vezi, deaia ne îmbolnăvim şi murim, deaia poftele şi plăcerile (ficele distructivei şi ele) aduc cu ele durerea undeva, cândva negreşit, deaia odrasle fără număr ale maicii distructive, orgolii, vanitate, mânie, ură, furie, răzbunare, ucidere, lăcomie, invidie, cupiditate, viclenie, hoţie, nepăsare, ignoranţă, gândire disculpantă în dauna celorlalţi, lene, tristeţe, abuzuri, depresie, disperare, sinucidere, supărări, frici, vinovăţii dezintegratoare, neasumare, frustrări, frici, măşti, chipuri fără număr ale distructivei.
Gândirea nea oferit evoluţia, civilizaţia actuală, tehnologii, industrializarea, confortul, preocupări care mai de care mai intelectuale sau mai puţin intelectuale dar cu rezultat comun, diluarea şi pierderea naturaleţii, puterii, atrofierea până la potenţe inactive a unor capacităţi mirifice şi chiar a unora comune ce se găsesc încă în mulţi dintre fii omului, reuşind să ne producă nivelul doi de hipnoză, în care nici nu mai dăm seama că e posibil să mai fie şi altceva, că e posibilă şi o altă realitate, aceea dată de deschiderea către tăcere, linişte, contemplaţie, către meditaţie şi intuiţii, către redescoperirea raţiunilor prime ale tuturor celor ce le percepem, a înţelesurilor fundamentale a tuturor elementelor existenţiale mai mult sau mai puţin fiinţe şi către potenţe considerate din uitare, neştiinţă şi ignoranţă drept apanajul al categoriei S.F.
Gândirea ne-a fost pieire înspre cele intelectuale şi faptice, ne-a fost cădere din cele înalte, căzuţi fiind însă, tot ea, gândirea, ne poate fi o bună călăuză spre ieşirea la lumină, dacă ne dezrobim, ne trezim din visarea că punctul nosru de vedere e adevăr absolut, infailibil.
Toţi avem impresia că nu suntem habotnici, toţi însă ne aflăm în lanţuri la galerele propriei noastre dogme (indiferent dacă vorbim de indivizi sau comunităţi).
"Sunt cel ce sunt şi constat că experimentez existenţialitatea, aleg să o fac în spiritul constructivei, adică întru iubire-armonie-înţelepciune, mă deschid, îmi asum tot ce sunt şi cum sunt, mă accept, am atitudinea că cel ce sunt e una cu cel ce pot, şi, modelez această existenţialitate de la prima treaptă, adică accept că e posibil."


Ultima editare efectuata de catre io in Dum Mai 09, 2010 9:26 pm, editata de 1 ori
avatar
io
Intermediate
Intermediate

Numarul mesajelor : 261
Puncte : 281
Reputatie : 0
Data de inscriere : 04/02/2010
Varsta : 58
Localizare : BUCURESTI

Vezi profilul utilizatorului http://www.autocunoastere.com      http://celcesunt.blogspot.com

Sus In jos

Re: Hipnoza mintii

Mesaj Scris de Ambra la data de Dum Mai 09, 2010 6:27 pm

scratch Da' alambicat mai esti....
"Constiinta....nu si nu..." ca Bula. Razz
Rolling Eyes Stii care e diferenta dintre o entitate si o fiinta umana?
avatar
Ambra
Intermediate
Intermediate

Numarul mesajelor : 268
Puncte : 324
Reputatie : 4
Data de inscriere : 01/09/2009
Localizare : Akasha

Vezi profilul utilizatorului

Sus In jos

Re: Hipnoza mintii

Mesaj Scris de io la data de Dum Mai 09, 2010 9:25 pm

Termenul constiinta ca si termenul dumnezeu creaza foarte mare confuzie deoarece oamenii il interpreteaza, il definesc mult diferit unii fata de altii, le/am mai folosit si eu, in acest "cuvant" din intamplare nu se regasesc.
Negresit ca ma exprim intr/un mod care pare alambicat, deoarece oamenii nu inteleg ce scriu si mereu interpreteaza eronat.

Iata un alt exemplu, negresit ca tu folosesti termenul entitate pt. a desemna fiinte ce nu sunt oameni , ba chiar ce nu sunt nimic din cele cunoscute numitei lumi reale, pe cand eu il folosesc pt. a defini orice element existential, inclusiv oamenii. Smile
avatar
io
Intermediate
Intermediate

Numarul mesajelor : 261
Puncte : 281
Reputatie : 0
Data de inscriere : 04/02/2010
Varsta : 58
Localizare : BUCURESTI

Vezi profilul utilizatorului http://www.autocunoastere.com      http://celcesunt.blogspot.com

Sus In jos

Re: Hipnoza mintii

Mesaj Scris de io la data de Lun Mai 31, 2010 3:19 pm

IO CEL CE SUNT NU ŞTIU NIMIC

Invoc … ?!, ce mama dracului sa invoc care sa nu fie o plasmuire umană?
Invoc iniţierea …, ce iniţiere? Să încep să-mi imaginez lumini şi aripi (pene), pietre şi entităţi, extratereştri şi ghizi numai pentru că maestrul meu nu a fost capabil să alcătuiască un soft mai de doamne-ajută?
Să invoc pe însuşi dumnezeu? Care dumnezeu însă nu e o plăsmuire a oamenilor în funcţie de contextul trăit de ei atunci?
Să mă invoc pe mine? Dar pe mine care? Eu ăsta, mă percep ca o piele ce acopera o formă carnală fără a mă gândi 99 % din viaţă, la ce e înăuntrul acestor grame de epidermă, ce pretenţii pot avea de la acest eu?
Atunci pe cine să invoc, pe diavol? Altă plăsmuire, atribuim rodul iresponsabilităţii noastre unor personaje negative tot aşa cum copiii inventează personaje imaginare cu care discută şi cu care se joacă.
Pe cine, ce pot invoca şi să nu fie o invenţie umanoidă, o alcătuire a minţii rătăcită în falsitate, în imaginaţie şi înţelesuri pitice?
Tot ce ştim a fost spus, scris de oameni şi transmis prin oameni, fie şi la nivel subtil, totul e în funcţie de nivelul atins de oameni la momentul respectiv şi nu se pune vreodată problema că poate fi absolutul. În rătăcirea noastră limităm absolutul la nivelurile micimii umane şi ne umflăm în pene pentru un te miri ce adevăr infailibil.
Singurul ceva ce sunt sigur că nu este iluzie, este "io cel ce sunt" şi care constat că experimentez o aşa numită existenţă. "Io cel ce sunt" constat că am capacităţi nebănuite dar pe care "viaţa" mi-a dovedit că nu pot să le activez singur, nu ştiu de ce, dar aşa stă treaba.
Mai constat că în trăirea numită existenţă, alţi jucători ai acestui vis hipnotic, zis şi realitate, au capacitatea de a mă iniţia, adică să-mi lege sau să îmi dezlege anumite potenţe, funcţii naturale cu care sunt înzestrat şi multe altele.
Nici asta nu e o certitudine, e posibil ca de fapt ceilalţi oameni (percepuţi de mine ca fiind oameni aşa cum de altfel mă percep şi pe mine în visarea aceasta existenţială), cei care mă iniţiază, efectiv să-mi dea cevă ce eu nu am nici ca potenţă! De ce nu în fond şi la urma urmei, numai aşa pentru că o spun unii şi alţii?
De asemenea e posibil să fiu trimis în acest experiment existenţial, tot aşa cum e posibil să mă fi băgat în el singur, de nebun ce-am fost.
Poate că sunt însuşi creatorul, hipnotizatorul şef, adică, eu centrez eu dau cu capul (filozofia solipsismului pe care necunoscundo am reinventato, conform ei, singura conştiinţă e a mea deoarece numai pe mine mă constat efectiv că sunt), care conştiinţă şi-a făcut un joc video şi în prostia ei a dat mai multă putere avatarurilor decât sieşi şi acum aleargă ca o cerşetoare şi se milogeşte pe la alţii să obţiă ce e de fapt al ei de drept, cerşeşte reântregirea de la cei pe care i-a creat.
Dar şi aceasta e tot o presupunere.
- Ce-mi rămâne de făcut?
- Păi să iau de bun creştinismul ortodox.
- L-am luat o dată da capo al fine şi mi-a murit.
- Să iau alt cult creştin?
- Mi-a ajuns cu creştinismul, ducăse, nu mai pot crede în nimic din cele ale lui.
- Să mă fac budist?
- Tot peacolo.
- Musulman, hindus?
- Religii.
- Ateu?
- Altă invenţie a noastră.
- Liber cugetător?
- Ca să cuget ce? Cum să cuget ceva ce e mai presus de a cugeta? "Cel ce sunt" nu poate fi cuvântat sau gândit, de ce e aşa greu de înţeles?
- Atunci ce mă fac cu mine?
- Ascult şi tac.
- ?!
- Imi urmez calea aşa cum vine ea şi mă străduiesc să ciulesc urechea interioară pentru a fi pe calea mea şi nu pe a altuia. "Io cel ce sunt" se cuvine să conduc pe "eu cel ce exist" şi nici o formă de exist să nu conducă pe cel ce sunt decât ca îmbogăţire experimentală nu ca "şef al haitei".
"Şeful haitei" să fie "io cel ce sunt", altfel "eu cel ce exist" mă va pierde în falsitate, în iluzoriu, în visarea materiei, a carnalului, a simbolismului, a ritualurilor, a obiectelor de cult şi mai grav a imaginistici.
"Io sunt cel ce sunt" adică cel ce nu pot fi pronunţat sau gândit deoarece aceasta e mai presus de capacitatea funcţiilor respective.
E posibil ca orice om să fie "io cel ce sunt" dar asta numai el poate să îşi dea seama, numai el ştie dacă are conştiinţa sinelui.
avatar
io
Intermediate
Intermediate

Numarul mesajelor : 261
Puncte : 281
Reputatie : 0
Data de inscriere : 04/02/2010
Varsta : 58
Localizare : BUCURESTI

Vezi profilul utilizatorului http://www.autocunoastere.com      http://celcesunt.blogspot.com

Sus In jos

Re: Hipnoza mintii

Mesaj Scris de Continut sponsorizat


Continut sponsorizat


Sus In jos

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator Sus


 
Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum