Teatrul azi

Aveam 3 ani si jumatate si m-au dus la "Tandarica" sa vizionez "Harap Alb". Nu mi-a placut si le-am spus ca nu mai vreau sa vad teatru cu papusi.
La 5 ani mama m-a tarat la "Cui ii este frica de Virginia Woolf?" M-a fascinat conflictul conjugal. Era prima data cand simteam ca intre un barbat si o femeie pot exista astfel de situatii. Tatal meu a murit cand aveam 4 ani si nu am apucat sa simt "tensiuni" familiale. Parintii mei s-au despartit inca iubindu-se.
Dupa Virginia Woolf a urmat Lungul drum al zilei catre noapte , Omul care aduce ploaia, Oameni si soareci ...si tot asa... Asa am invatat sa cunosc oamenii. Tipologiile psihologice intalnite pe scena le regaseam apoi in viata de zi cu zi. Am ras si plans cu fiecare personaj favorit. Mai intai pe scena si dupa aceea in viata reala. De aceea iubesc teatrul.
De ceva ani sunt calator prin aceasta lume si nu mai apuc sa merg prea des la teatru. In tara, mai apuc un spectacol sau 2.. in rest..nimic.

Ce spectacole bune ati mai vazut in ultimul timp? Va mai atrage teatrul? V-ati mai uita la o piesa de teatru la TV?

nici mie nu imi place teatrul cu papusi . Dar mereu cand mergeam cu scoala la teatru si vedeam numai lucruri fascinante

teatru cu papusi nu am vazut decat in filmele de la televizor....dar teatrul e frumos atata timp cat actorii stiu sa joace, iar niste actori buni au de asemenea si idei bune ... dar ca sa vezi spectacole bune e cam greu

teatrul nu ma atrage, nu am rabdare sa incerc sa stau intr-un scaun sii sa-i privesc cum joaca...dar odata ce m-am asezat si am prins firul ideii, nu ma mai misc de acolo decat daca piesa de teatru e prea proasta pentru a fi privita

Uff! Chiar nu mai merge nimeni la teatru?

nu prea ! mai nou toata lumea prefera filme download-ate pe computer .

Pacat

stiu ! asta e nici macar la tv nu se mai uita multi la teatru. ne inconjuram de sintetic , stam in casa nu mai socializam decat pe net sau la telefon.

Sper sa nu ma molipsesc

Eu mai merg la teatru ba chiar ma pasioneaza studiul pe tema lui

Si ce ai mai vazut? Si ce studiu faci?

Acum din octombrie ma duc sa vad ce si cum . Si va anunt . O sa fac o rubrica speciala . Studiul se refera la diferite cursuri de teatru ..

Of, ce secretoasa esti cu cursurile astea... Sunt cursi de arta actorului, de miscare, de istorie a teatrului universal, de critica,...? Povesteste=ne si noua, te rog frumos
Deabia astept sa inceapa noua stagiune si sa ne spui despre ce se mai joaca.

Eu am urmat de improvizatie si introducere in arta actorului

sper sa iau admiterea luni la Teatrul Masca . acolo e Scoala de Teatru Gestual

legat de piese trebuie sa ajung in Bucuresti sa stiu exact cum ma organizez cu programul . Prima treaba sigura e piesa Buzunarul cu paine de Matei Visniec cu Rodica Ionescu si Vitalie Bichir la Art Concept Cafe

la teatru trebuie sa imi fac o lista , sa cumpar bilete , una alta

Daca vrei informatii despre tehnica teatrala ...

The Power of Play and the Need for Playing

Play creates happy emotional condition of the organism-as-a-whole. Play involves social values, as does no other behavior. The spirit of play develops social adaptability, ethics, mental and emotional control, and imagination. These are the more complex adjustments a child learns through play. In play, there are adjustments to new situations constantly. Play experience can prepare the person for purposefulness in non-play activities, for true play creates the incentive to use one’s best ability. Through play a person can develop a pattern of self-reliance and self-confidence. – Neva L. Boyd, from the essay, A Theory of Play.

Acting requires presence. Playing produces this state. – Viola Spolin.


Căci nu este, oare, artist – actor, în adevăratul
sens al cuvântului, acea fiinţă care este înzestrată cu putinţa de a vedea şi de a trăi lucruri care
sunt obscure pentru o persoană obişnuită? Şi nu e oare menirea lui adevărată, instinctul lui
binecuvântat, de a oferi spectatorului, ca un fel de revelaţie, propriile sale impresii asupra
lucrurilor, aşa cum le vede şi le simte el? Dar cum poate el să facă aceasta dacă corpul lui este
încătuşat şi limitat în expresivitatea sa de puterea unor influenţe neartistice, necreatoare?

Gândirea
rece, analitică, materialistă, tinde să înăbuşe tendinţa către inspiraţie. Pentru a contracara
această intervenţie distrugătoare, actorul trebuie să-şi asume sistematic sarcina de a-şi hrăni
corpul cu alte impulsuri decât acele care îl duc către un mod pur materialist de trăire şi
gândire. Corpul actorului poate avea pentru el o valoare optimă numai când este susţinut de
un torent neîntrerupt de impulsuri artistice; numai atunci corpul lui poate fi cel mai rafinat,
sensibil şi receptiv faţă de subtilităţile care constituie viaţa interioară a unui artist creator, căci
corpul actorului trebuie să fie modelat şi recreat din interior.

Un corp sensibil şi un psihic bogat nuanţat sunt reciproc complementare şi crează acea
armonie atât de necesară pentru atingerea scopului profesional al actorului. Veţi obţine aceasta
prin largirea continuă a cercurilor intereselor voastre. Încercaţi să trăiţi sau să vă apropiaţi psihologic
unor persoane din alte epoci, citind piese istorice, nuvele istorice sau chiar cărţi de istorie. În timpul
acesta încercaţi să pătrundeţi în gândirea lor fără a impune punctul vostru de vedere modern, concepţiile
voastre morale, principiile sociale sau orice este de natură personală. Încercaţi să-i înţelegeţi prin modul lor
de viaţă şi prin împrejurările vieţii lor

Pentru a putea crea prin inspiraţie
trebuie să-ţi cunoşti propria individualitate.


Surse : Spolin , Cehov , Boyd

Trebuie sa lasi piesa sa ti se intample. Trebuie sa-ti lasi mintea libera , sa raspunda cum vrea ea , sa primeasca impresii ,

sa simta , nu sa cunoasca , sa adune , nu sa inteleaga imediat

( Edward Albee )

Viola Spolin a spus :


,, Impreuna cu cunoasterea intuitive vine si certitudinea”

,, Nu ne este teama de necunoscut ci de a nu cunoaste “

,,Atunci cand cautam aprobare si ne temem de dezaprobare suntem paralizati din punct de vedere creator , vedem cu ochii altora si mirosim cu nasul altora si ne intrebam cine sunt eu?“

,, Cand simtul sinelui e trezit , autoritarismul dispare “

,,Ceea ce nu este inca cunoscut apare din ceea ce nu e inca aici”

,, Cand reflecti il incluzi pe celalalt , cand initiezi te renegi pe tine insuti “

,, Sa vezi lucrurile prin ochi si nu cu ochiul mentine fluenta“

,, Aleg corpul nu mintea . Corpul include mintea “

,, Cand jucatorul scapa din capcana personajului , a povestii si a emotiei jocul se termina si incepe teatrul “

,, Lucram pe doua nivele : unul este concretul , povestea , scenariul , personajele . Celalalt nivel este al invizibilului , al luminii , al lumii spirituale“

,, Cand facem invizibilul vizibil incepem sa existam “

,, Masura e o forma de arta in ea , trecutul si viitorul se intalnesc “

,, Nu exista o cale corecta sau gresita de a rezolva o problema . Exista o singura cale de invatare : cercetarea proprie experimentarea adica treci tu prin proces”

,,Spontaneitatea creeaza o explozie care p moment ne elibereaza de sistemele de referinta depasite , de amintiri sufocate d efapte si informatii vechi ca si teorii si tehnici descoperite d altii si neasimiltate”

,, Viata ia nastere din relatii fizice fie e ca o scanteie iesita din cremene urletul valurilor lovind plaja sau un copil nascut in barbat si femeie .”

,, Artistul trebuie sa stie intodeauna unde se afla sa patrunda si sa perceapa fenomenele vietii daca vrea sa creeze realitate pe scena“

,, In orice forma d arta cautam experienta depasirii a ceea ce stim deja”

,, Cand un actor afla ca poate comunica direct cu publicul numai prin limbajul fizic al scenei intregul organism i se trezeste”

,,Nu presupune nimic . Evalueaza ce ai vazut efectiv”

,,Trebuie sa invete sa stabileasca relatii cu oricine . Dependentele in lucrurile cele mai mici trebuie intodeauna observate si eradicate“

,, Nimeni nu stie deznodamantul unui joc pana nu l joaca”

Personajul cere viata spune Ion Cojar complexitate omeneasca , dinamica si contradictie , pretinde sa existe ca fiinta omeneasca inteligenta si sensibila , cere un trup , cere verbalizare , cu un cuvant , cere sa fie o totalitate vie o unitate complex organizata , bio-psiho-socio-culturala


Actorie nu este si nu inseamna acelasi lucru cu arta actorului , interpretare nu e sinonim cu creatie , dupa cum a invata sa executi indicatii sau a invata solutiile aratate de maestru nu inseamna a dobandi o metoda


Formarea e un delicat proces de recuperare a totalitatii umane , a intregului potential individual , un complex formator de noi deprinderi specifice unei activitati de performanta spirituala si psihofizica , de depasire a limitelor omului comun .


Numai perceperea fenomenelor face posibila creatia Wald Henry


Limitele formei limiteaza spiritul


Actorul este deci cel care actualizeaza potentialitati virtuale latente din sfera posibilului

Creatia autentica e unica indivizibila si irepetabila . orice reluare e altfel dar tot intr un fel unic.Aceasta e o consecinta a manifestarii globalitatii , a spontaneitatii ca fenomen sincretic specific prin care se releva geniul de moment care se manifesta la orice om cand acesta se afla in situatii limita cand fara a fi pregatit ceva dinlauntrul lui il impinge sa faca sau sa spuna exact ceea ce trebuie ca sa iasa dintr o situatie critica.

In lba germana el e der Schauspiler schau de la schauen a privi si der spieler jucatorul , jucatorul de privit ( artist de teatru ) . In lba croata teatrul se numeste kazalişte loc de spunere de rostire sau in slovena gledalişte loc de privit

NO in japoneza inseamna creier iscusinta talent arta jocul se cheama ghei iar gheino maiestrie gheika artist gheikidan trupa de artisti dan act kidan anecdota gheka hrana ghekijo cladirea teatrului teatru ghekido manie furie ghekirestru inversunare vehementa violenta . In greaca veche actorii se numeau Ipocrites

Cuvintele au sensuri atat de diferite

Am extras cele mai importante pasaje ce redau vibratia esentiala a artei actorului

Eu de pe 27 septembrie sunt in Bucuresti . Asa ca dupa aceasta data voi popula topicul de teatru cu noutati

am gasit-o pe un blog

Menirea teatrului este « introducerea spectatorului într-o stare excepţională, de neatins în forma sa pură în decursul scurgerii zilei curente, stare emotivă de înţelegere a misterului existenţei »

« E vorba de posibilitatea deformării perfect libere a vieţii sau a
lumii fanteziei, cu scopul creării unui întreg al cărui sens ar fi definit numai printr-o
construcţie interioară, pur scenică, şi nu prin cerinţele unei psihologii şi acţiuni
consecvente, în conformitate cu nişte principii aparţinînd vieţii, criterii putînd să se
refere la piese ca fiind o reproducere accentuată a vieţii [sublinierea lui Witkiewicz].

Nu ţinem neapărat ca piesa de teatru să fie lipsită de sens, ci să încetăm a ne jena de
şablonul persistent al principiilor vieţii reale sau ale fantasticului. Actorul trebuie să
fie un element al întregului precum culoarea roşie dintr-un tablou sau nota do bemol
într-o opera muzicală dată »

Ţinta principală a criticilor sale este ideea potrivit căreia arta e lipsită de
autonomie, depinzînd întotdeauna de lumea pe care are obligaţia să o reflecte. Or,
pentru el, arta (şi mai ales teatrul) e singura modalitate prin care oamenii mai pot să
aibă acces la sentimentele metafizice care au dispărut din existenţa lor obişnuită. A
accepta transformarea artei într-o sclavă a realităţii ar însemna renunţarea definitivă la
spirit, fiindcă în acest caz valorile estetice nu ar reprezenta decît o reluare într-o altă
perspectivă a valorilor cotidiene, iar individului nu i-ar mai rămîne nici o posibilitate
de evaziune, trebuind să se mulţumească cu statutul său de automat. De aceea, trebuie
enunţată cu multă hotărîre diferenţa ireductibilă dintre artă şi viaţă, în aşa fel încît să
nu mai fie admisă transpunerea unor judecăţi de valoare din sfera vieţii în artă sau
invers. Ceea ce pare total lipsit de sens din perspectiva vieţii poate să aibă o mare
valoare de sugestie în teatru, cu excepţia cazului în care e vorba de simplele capricii
2 Ibidem, p. 122
ale unui autor care nu este în stare să se apropie de esenţa Formei Pure şi care rămîne
doar la imitarea trăsăturilor sale exterioare : « La fel cum astăzi singură forma
constituie conţinutul picturii şi al sculpturii, iar conţinutul obiectual, fie că aparţine
lumii reale, fie celei fantastice, nu-i decît un pretext indispensabil creaţiei [...] tot
astfel este posibilă o piesă de teatru în care ceea ce se întîmplă, emancipat faţă de
tabloul vieţii, îl poate introduce pe spectator în starea necesară înţelegerii
sentimentului metafizic, independent de faptul dacă ‘fondul’ piesei este realist sau
fantastic, sau dacă e o sinteza a ambelor genuri în anumite părţi individuale, fireşte
dacă întreaga piesă va lua naştere din nevoia sinceră a autorului de a crea în condiţii
scenice expresia unor trăiri metafizice în dimensiuni pur formale »